joi, 6 iunie 2013

Techirghiol, mina de aur de care îşi bate joc România
Luni, 27 Mai 2013, 09:26
542 vizite - 16 comentarii
Distribuie stirea pe: Facebook      Twitter     Yahoo      E-mail         

click pe poza: FOTO (1)


Specialiştii reuniţi la un congres în Eforie spun că  dacă nu se extrage mai mult nămol, lacul va deveni ca o stâncă în cinci decenii.
Congresul medical desfăşurat, sâmbătă, în Eforie Nord, a fost un prilej propice, la început de sezon estival, pentru a fi promovate calităţile curative ale nămolului sapropelic din lacul Techirghiol. Nămolul sapropelic este utilizat în tratarea diverselor afecţiuni şi este folosit pentru o gamă largă de terapii de relaxare. Medicii prezenţi la congres au subliniat că terapia cu nămol trebuie făcută doar cu indicaţia doctorului, iar o cură cu nămol este necesar să ţină minimum ­zece zile. Efectele sunt la distanţă, dar sigure. Din păcate, însă, acest zăcământ nu este exploatat cum ar trebui. “Sanatoriul Techirghiol deţine licenţa de exploatare a acestui zăcământ. Noi stăm pe o mină de aur pe care nu ştim să o exploatăm la maxim. Astăzi ar fi trebuit să vedem acest nămol de Techirghiol pe masa dumneavoastră. Nu este, din păcate. Publicitatea ar trebui să fie mult mai mare. Eu, ca instituţie, nu pot să îmi fac mai mult decât atât reclamă”, a spus directorul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare din Techirghiol, Vasilică Rusu. Managerul de la Techirghiol a lansat ideea înfiinţării unei asociaţii de profil care să promoveze şi să dezvolte mai mult turismul balnear. “Nu am reuşit să exploatăm nici măcar un strat de zăcământ. Dacă nu îl extragem, nu îl folosim, o să ajungem ca în 50 de ani lacul Techirghiol să fie o stâncă. Vrem să îl exploatăm mai mult, să îl folosim. În 2012 s-au exploatat 800 de tone de nămol. Foarte puţin”, a completat Vasilică Rusu.



Nămolul, bun pentru sănătate şi economie
Pe parcursul întâlnirii s-a vorbit despre beneficiile medicale ale tratamentelor cu nămol, prezentându-se oportunităţi şi perspective medicale. De asemenea, a fost subliniată importanţa resurselor balneare pe care le au staţiunile Eforie Sud şi Eforie Nord. “Este un eveniment care vine să finalizeze un proiect european început acum trei-patru ani. Scopul acestui proiect este promovarea turismului în Eforie şi promovarea posibilităţilor de tratament şi de relaxare, deci a balneo-turismului. Sunt două componente pe care localitatea noastră le îmbină foarte bine de cel puţin 100 de ani. Avem o tradiţie în turismul la malul mării Negre şi în tratarea anumitor afecţiuni în bazele de tratament. Până în 1989, când turismul se făcea centralizat, aveam cam 11 luni asigurată prezenţa unor turişti în Eforie”, a precizat Ovidiu Brăiloiu. Edilul a declarat că pe viitor îşi doreşte ca Eforie să primească statut de staţiune balneară. Potrivit acestuia, Eforie Nord este acum, după Mamaia, staţiunea cu cel mai mare număr de turişti.  
Recuperare balneară, înainte şi după operaţii
“Faţă de unităţile nou-înfiinţate, noi avem 105 ani de existenţă. În ceea ce priveşte experienţa în tratamentul cu nămol, nu ne putem lăuda, întrucât profilul spitalului nostru este de traumatologie şi de recuperare medicală postoperatorie sau de boli degenerative. Puteţi dirija bolnavii, după tratamentul pe care îl aplicaţi dumneavoastră cu succes, pentru intervenţii chirurgicale, urmând ca ulterior bolnavul să beneficieze în conti­nuare de tratamentul recuperator în unităţile dumnea­voastră. Avem şi noi bază, dar condiţiile de la noi sunt mult mai precare având în vedere vechimea spitalului”. Dr. Mugur Marinescu, medic specialist în cadrul Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală din Eforie Sud

Taguri:   namol,  techirghiol,  eforie bai,  bai cu namol,  
Autor:    Romania Libera
Sursa:   www.romanialibera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu