Oamenii de ştiinţă au rezolvat „enigma homosexualităţii”
+ zoom
Comportamentul homosexual are o explicaţie genetică, descoperită de un studiu recent.
Galerie foto (1)
Pentru
oamenii de ştiinţă, este un mister: din punct de vedere evolutiv,
homosexualitatea este o trăsătură care nu ar fi fost de aşteptat să se
dezvolte şi să reziste presiunii selecţiei naturale; totuşi, ea există
la bărbaţi şi femei din majoritatea culturilor lumii. Acum, specialiştii
au descoperit că un factor important în apariţia homosexualităţii este
cel genetic, şi anume modul în care este influenţată expresia unor gene,
aspect numit epigenetică
Expresia genelor - adică modul în care se manifestă acţiunea lor,
efectul lor în ceea ce priveşte trăsăturile morfologice,
comportamentale, fiziologice etc. - poate fi modificată de anumiţi
„comutatori” genetici, numiţi epi-marks, care activează sau dezactivează
temporar genele. Epigenetica nu implică schimbări ale secvenţei de ADN -
adică mutaţii propriu-zise - ci doar mici modificări ale compoziţiei
unor molecule din structura genei (de exemplu prin adăugarea unor
grupări metil). Aceste modificări mici au însă efecte foarte ample,
putând schimba expresia unei anumite gene.
Un studiu care explorează aspectul epigenetic al apariţiei
homosexualităţii umane a fost publicat recent în The Quarterly Review of
Biology, avându-i ca autori pe Sergey Gavrilets, director al National
Institute for Mathematical and Biological Synthesis (NIMBioS) şi
profesor la Universitatea Tennessee - Knoxville, William Rice, profesor
la Universitatea California - Santa Barbara, şi Urban Friberg, profesor
Universitatea din Uppsala, Suedia.
Studiul lor arată că un număr de epi-marks legaţi de sex, care în mod
normal nu sunt transmişi ereditar (nu trec de la părinţi la urmaşi), ci
sunt eliminaţi, pot duce la homosexualitate în cazurile în care nu are
loc acest proces de eliminare; în aceste cazuri, respectivii epi-marks
pot fi transmişi de la o generaţie la alta, trecând de la tată la fiică
şi de la mamă la fiu.
Studii anterioare arătaseră că homosexualitatea are o componentă
genetică, în unele familii apărând cu o frecvenţă mai mare decât în
altele, ceea ce sugerează existenţa unor factori ereditari în
determinarea orientării sexuale. Totuşi, nu a fost descoperită nicio
genă majoră asociată cu homosexualitatea, făcând astfel din acest
fenomen o adevărată enigmă biologică pentru oamenii de ştiinţă.
În acest nou studiu, autorii au îmbinat informaţiile oferite de teoriile
evoluţiei cu recentele progrese în cunoaşterea reglării moleculare a
expresiei genelor şi a dezvoltării sexuale, obţinând un model matematic
şi biologic care scoate în eviedenţă rolul epigeneticii în apariţia
homosexualităţii.
Aşa-numiţii epi-marks constituie un „strat” suplimentar de informaţie
adăugat structurii noastre genetice, pentru a controla expresia genelor.
Genele conţin instrucţiunile de funcţionare, dar epi-marks controlează
modul în care sunt urmate aceste instrucţiuni: când, unde şi în ce
măsură o anumită genă se exprimă în cursul dezvoltării.
Aceşti epi-marks sunt, în mod obişnuit, creaţi la fiecare generaţie, nu
moşteniţi, dar cercetări recente demnstrează că, în unele cazuri, ei pot
trece de la o generaţie la alta şi astfel pot contribui la similarităţi
între persoanele înrudite, imitând efectul genelor comune.
Anumiţi epi-marks legaţi de sex, produşi în perioada de început a
dezvoltării fetale, protejează embrionii de ambele sexe de efectele
variaţiilor considerabile ale nivelului de testosteron din corpul mamei,
variaţii care au loc în mod natural în cursul sarcinii. (Organismul
femeilor produce şi el, în mod normal, testosteron, în cantităţi mult
mai mici însă decât organismul masculin.) Astfel, aceşti epi-marks
specifici împiedică feţii de sex feminin să fie masculinizaţi în cazul
în care au de-a face cu niveluri de testosteron anormal de mari şi
protejeză feţii de sex masculin de efeminare, în cazul contrar.
Diferiţi epi-marks protejează diferite caracteristici ale corpului de
masculinizare sau efeminare: unii afectează organele genitale, alţii
identitatea sexuală, alţii orientarea sexuală (preferinţa pentru un
partener de un anumit sex).
În rarele cazuri în care aceşti epi-marks sunt transmişi de la o
generaţie la alta, de la taţi la fiice sau de la mame la fii, ei pot
produce efecte inverse, precum feminizarea unor trăsături la băieţi (iar
orientarea sexuală poate fi una dintre aceste trăsături) şi, în mod
similar, masculinizarea unor caracteristici ale fetelor.
Aceste descoperiri rezolvă „enigma” evolutivă a homosexualităţii,
arătând că anumiţi epi-marks implicaţi în dezvoltarea sexuală şi care,
în mod normal, i-au protejat pe părinţi de variaţiile nivelului
hormonilor sexuali în perioada fetală (când aceste persoane, viitorii
părinţi, erau în etapa vieţii intrauterine) pot, uneori, să fie
transmişi generaţiei următoare şi să determine apariţia homosexualităţii
la copiii de sex opus ai acestor părinţi.
„Transmiterea unor epi-marks, antagonişti sub aspect sexual, de la o
generaţie la alta este cel mai plauzibil mecanism evolutiv al
fenomenului homosexualităţii umane”, afirmă Sergey Gavrilets, unul
dintre autorii studiului.
Sursa: Science Daily
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu