Cartea Sfântă este un adevărat compendiu al plantelor folositoare sănătăţii. Dintre acestea, ne vom opri la trei arbori biblici, fascinanţi prin imaginea lor decorativă, semnificaţia creştină şi multiplele foloase, printre care şi cele medicale - arborele de tămâie, cedrul şi smochinul. Biblia, Cartea Cărţilor, izvorul nesecat de adevăr, cunoaştere şi povăţuire, ar trebui să fie şi pentru lumea medicală, punctul de pornire şi de continuă revenire în drumul, adesea anevoios, al îngrijirii sănătăţii fizice, mentale, emoţionale şi spirituale a fiinţei umane.
Fumul de tămâie reduce starea de agitaţie psihică
Tămâia este o substanţă răşinoasă obţinută prin creşterea scoarţei unor arbuşti exotici, din familia Burseraceae, care cresc în Asia şi în Africa de Nord, solidificată sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie-roşiatică. Prin ardere, tămâia produce un fum cu miros aromat pătrunzător. Are diferite forme şi culori, după locurile şi ţările din care provine. Este folosită în ceremoniile religioase, medicină şi parfumerie.
Tămâia era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creştinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului. Utilizarea sa pe teritoriul ţării noastre este strâns legată de începuturile creştinismului. Este probabil cel mai puternic şi mai cunoscut remediu din medicina populară românească, mijloc de sfinţire şi purificare, medicament şi ajutor pentru suflet. Ştiinţa contemporană nu poate explica, de pildă, efectele excepţionale ale fumigaţiilor cu tămâie în tratarea epilepsiei, a tulburărilor senzitive sau a psihozelor grave, dar există numeroase consemnări ale efectelor extraordinare ale acestui procedeu.
Tămâia are acţiune antiinflamatoare, antiseptică, astringentă, carminativă şi cicatrizantă, diuretică, expectorantă, sedativă. Este indicată, cu condiţia să fie naturală, în anxietate, nervozitate, insomnie, depresie, psihoze şi nevroze grave, epilepsie - se face în dormitor o fumigaţie cu tămâie, înainte de culcare. S-a demonstrat că fumul de tămâie reduce pe cale reflexă, prin stimularea anumitor celule senzoriale olfactive, starea de agitaţie psihică, destinde şi calmează, conferind o stare de seninătate şi bună dispoziţie. Tămâia ajută în guturai, sinuzită, tuse, laringită - gargară cu infuzie de tămâie şi tinctura de tămâie, având efecte antiinfecţioase şi decongestive puternice. În caz de astm, se ţine o bobiţă de tămâie pe limbă, vreme de câteva secunde, după care se înghite cu apă. În infecţii urinare, nefrite, pietre la rinichi se foloseşte tinctura de tămâie, care dezinfectează şi ajută la cicatrizare, mărunţeşte pietrele. Prin utilizarea de comprese cu infuzie de tămâie, cu efecte cicatrizante, antiinfecţioase şi antiinflamatorii externe, se pot trata rănile şi inflamaţiile sânilor.
Dar foarte mare atenţie: tămâia nu se ţine în gură mai mult de câteva secunde, deoarece afectează puternic dantura. Tămâia obţinută sintetic este periculoasă pentru sănătate. De aceea, intern, va fi folosită doar tămâia naturală.
Cedrul combate depresia şi purifică organismul
Cedrul este unul dintre arborii cei mai impunători, ajungând până la 30 m, frumos şi totdeauna verde. Lemnul are culoarea brun-gălbui, este tare, rezistent, uleios şi are un miros puternic. Cedrul este prezent pe drapelul Libanului, dar foarte rar întâlnit în această ţară. Pădurea principală se află în Siria.
Dintre toţi arborii amintiţi în Sfânta Scriptură, cedrul este cel mai lăudat, fiind pomenit cam de 75 de ori. Astfel, Solomon, rege al statului Israel, a construit din foarte mult lemn de cedru vestitul complex arhitectural din Ierusalim, adică templul lui Iahve şi palatul regal. O altă importantă dovadă a valorii cedrului o constituie acoperişul Sf. Mormânt al Mântuitorului, care este făcut din lemn de cedru.
Experimentând o reţetă antică de tratare a lemnului de cedru, o echipă de cercetători germani a descoperit că, prin acest procedeu, se poate extrage un uleiul esenţial, numit azi guaiacol, un bun conservant, dovadă fiind mumiile care au rezistat mii de ani prin îmbălsămarea cu acest ulei.
Datorită proteinelor şi lipidelor pe care le conţine, cedrul este antidepresiv şi purificator al organismului, antiseptic al căilor respiratorii, antiseboreic, expectorant (favorizează eliminarea secreţiilor), mucolitic (elimină mucusul), sedativ nervos (liniştitor), stimulent tonic (înviorează). În plus, stimulează circulaţia sanguină, reduce crampele musculare şi uşurează respiraţia. Datorită acestor acţiuni, cedrul este folosit medical, pe cale internă, în cazuri de gripă, răceală, bronşită, tuse, sinuzită, reumatism şi artrită. Tot intern, sunt recomandate şi extractele din mugurii şi mlădiţele proaspete din specia Cedrus Libani, eficiente în suferinţe ale pielii - prurit, eczeme uscate, psoriazis. Specialiştii recomandă să fie evitată utilizarea cedrului în timpul sarcinii.
Seva de smochin poate fi comparată cu sucul pancreatic
Numele ştiinţific, Ficus carica, s-a dat după numele localităţii Carica, din Asia Mică, unde smochinul a fost găsit în stare sălbatică. Este un copac de origine mediteraneană, înrudit cu dudul, arborele de pâine şi o largă varietate de ficuşi foarte mari. Smochinul comestibil are înălţimea între 3-5 m, îşi pierde frunzele toamna, ca şi copacii din zona temperată. La noi, smochinul creşte în sudul şi sud-vestul ţării, sub formă de arbust. În condiţii optime, smochinii rodesc de două ori pe an: o dată primăvara târziu şi din nou toamna.
Ca şi creştini, când vorbim de smochin, ne vine în minte parabola smochinului neroditor, eveniment biblic care s-a petrecut în săptămâna patimilor Mântuitorului. Smochinul, blestemat de Hristos pentru că nu a avut să-i dea roade, este simbolul omului în general, iar smochinele sunt faptele sale bune.
Un cercetător contemporan a găsit în toate părţile smochinului un latex capabil să digere fibrina, motiv pentru care el a fost comparat cu sucul pancreatic. Acest latex cuprinde două enzime importante: amilaza - care lucrează asupra amidonului şi proteaza - care atacă mai ales laptele fiert.
Extractele din muguri de smochin au acţiune diencefalică, având rol benefic în tulburările psihosomatice, precum şi digestive, în dureri şi tulburări dispeptice, gastrite hiper sau hipotonice, dischinezii gastrice, ulcer gastro-duodenal, colite. Infuzia din frunze este folosită în tratarea tulburărilor circulatorii. Decoctul din lăstarii în creştere are acţiune laxativă. Infuzia şi decoctul se pot folosi şi extern, pentru tratarea furunculelor, precum şi a unor afecţiuni ale cavităţii bucale, cum ar fi abcese, stomatite şi gingivite.
Sucul lăptos ce apare la detaşarea frunzelor şi lăstarilor este bun contra negilor şi bătăturilor, aplicat pe zonele afectate, dimineaţa şi seara. Smochinele sunt tonifiante, diuretice şi emoliente. Decoctul dă rezultate interne bune în bolile căilor respiratorii, bronşite, laringite, traheite şi a stărilor febrile. Se poate folosi şi sub formă de gargară în afecţiuni ale cavităţii bucale. Seminţele smochinelor au proprietăţi laxative.
Mare atenţie, pentru că seva plantei - un latex lăptos - este iritantă pentru piele şi periculoasă în contact cu ochii. Persoanelor alergice li se recomandă să nu cultive smochin în casă. Unele animale domestice, câini sau pisici, pot dezvolta alergii cu erupţii ca reacţie la seva de smochin. Când sunt culese prea devreme, smochinele pot să provoace unele iritaţii pe mucoasele gurii şi tubului digestiv, precum şi unele reacţii cutanate. Diabeticii digeră perfect smochinele proaspete, dar nu le suportă întotdeauna bine pe cele uscate.
(Ioana Jurcău - Spitalul Clinic de Copii din Cluj Napoca, Clinica de Chirurgie Oromaxilofacială, Ramona Moldovan Jurcău - Catedra de Fiziopatologie din cadrul UMF Cluj-Napoca, Cristian Bodescu - SC "Tratament Balnear" Buziaş, cu acordul ANATECOR)
sursa; evenimentul.ro 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu