• dialog cu dl Ionel Mohîrţă, psihosociolog, director executiv al Asociaţiei Române de Psihologie Transpersonală
- Domnule profesor, una dintre marile incertitudini ale vieţii oamenilor este moartea. Există moarte? Există ceva dincolo de ea? Moartea este un sfârşit, o trecere sau un nou început?
– Psihologia şi fizica încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări. Psihotanatologia, o nouă ramură a psihologiei, îşi propune să desluşească tainele ce ni se revelează în momentul morţii. Accentul cade pe analiza relatărilor bolnavilor reanimaţi din moartea clinică, pe trăirile avute de aceştia.
- Despre ce fel de trăiri este vorba?
- Muribundul are un sentiment de calm şi pace descris ca o senzaţie de plutire într-un spaţiu obscur. Are loc autoscopia sau detaşarea propriului Eu de corpul fizic pentru a privi ambientul în care muribundul se află plasat. Apare percepţia trecerii printr-un tunel sau atragerea cu mare rapiditate într-un spaţiu cilindric obscur. Au mai fost relatate contacte şi întâlniri sau conştientizarea prezenţei în jur a unor entităţi spirituale, întâlniri cu spirite rătăcite, spirite triste, deprimate, prinse parcă într-o capcană. Percepţia luminii apare mai întâi ca o lumină pală, care se transformă progresiv într-o radiaţie albă de o claritate absolută, emanând o atracţie irezistibilă, spre care muribundul este antrenat. Mai intervine panoramarea vieţii, adică derularea filmului întregii vieţi, urmând cronologia derulării evenimentelor din timpul vieţii. În acelaşi timp, apare impresia de cunoaştere integrală, o stare de iluminare ce permite accesul la conştiinţa universală. De cele mai multe ori, înainte de revenirea la viaţă, a fost descris un aşa-numit "prag al morţii". Acest prag, care nu a fost depăşit de nici unul dintre cei anchetaţi, este descris ca o întindere de ape, ca o pâclă groasă, ceţoasă, o poartă sau chiar o simplă linie de demarcaţie.
- Există şi contraargumente la interpretarea acestor trăiri ca o dovadă a existenţei vieţii de apoi?
- Se crede în existenţa unui prototip universal de halucinaţie. Apoi, fenomene asemănătoare pot fi obţinute prin administrarea de Ketamină, Fenciclidină sau LSD. Mai este posibil ca aceste senzaţii să fie produse de descărcări masive de endorfine. Totuşi, aceste contraargumente nu pot fi luate în considerare în cazul acestor evenimente. Deşi toţi pacienţii au fost morţi din punct de vedere clinic, majoritatea nu au avut aceste trăiri. Mai mult, gravitatea crizelor nu a determinat intensificarea acestor trăiri. Or, dacă factorii fiziologici puri rezultaţi din anoxia cerebrală au cauzat aceste experienţe la limita morţii, majoritatea pacienţilor ar fi trebuit să prezinte aceste trăiri. - Ce se întâmplă cu aura omului, cu câmpul bioenergetic uman în momentul morţii?
- Imensul documentar fotografic adunat, asociat într-un număr restrâns de cazuri cu observaţii vizuale, a evidenţiat existenţa mai multor varietăţi de formaţiuni plasmatice luminoase în vecinătatea subiectului recent decedat. Imaginea fiecărei entităţi cu aspect plasmatic a fost redată mereu ca o aglomerare spaţială destul de densă a unei mulţimi de particule foarte fine, activate energetic şi radiind punctiform într-un mod cu totul uniform, indiferent de culoarea radiantă şi preluată de peliculele fotosensibile. Aceste formaţiuni bioplasmatice luminoase surprinse în fotografii proveneau din corpul muribund, din cauza emisiei puternice de biofotoni în aceste condiţii.
- Există lumină în corpul uman? Care ar fi natura acesteia?
- În anul 1923, biologul rus A.Gurwitsch a demonstrat existenţa unei radiaţii ultraviolete în organismele vii, numind-o radiaţie mitogenetică. În 1935, prof.dr. H.S.Burr a demonstrat că forma adultă a organismului este generată de câmpuri electromagnetice individuale numite matrice sau scheme energetice. În primele zile de la concepţie, aceste câmpuri dau naştere la o formă geometrică tridimensională capabilă de autoorganizare. Torul, căci despre el este vorba, ar fi modelul de bază al fluxului energetic pe care îl creează pulsaţia vieţii şi ar reprezenta prima formă prin care sufletul se manifestă. Axa ce străbate torul este reprezentată de două vârtejuri unite sub forma unei clepsidre. Prin aceste vârtejuri (minigăuri de vierme magnetice) trec fluxurile energoBinformaţionale ce ajută la dezvoltarea organismului.
- Dar unde poate fi localizat începutul vieţii psihice?
- În primele zile de la concepţie, în celula umană apar organite ce se constituie într-un sistem de integrare a semnalelor care le permit să simtă şi să proceseze un imens număr de semnale din afara şi din interiorul corpului lor şi să ia o decizie proprie. În nucleul celulei, în ADN, pe baza acestor semnale, iau naştere holograme acustico-optice, care reproduc imaginile obiectelor. Se creează, astfel, o succesiune de holograme responsabile de procesarea informaţiei. ADN-ul se constituie într-un aparat de proiecţie a unei bioholograme, atât la nivel celular, cât şi la nivelul organismului ca un tot. Se poate afirma că viaţa psihică poate fi localizată în spaţiul în care fluxurile informaţionale, venite din mediul extern, interferează cu hologramele conservate în structura substanţială: cod molecular, senzorial, hormonal, neuronal sau sinaptic-cortical, etc. Structurile psihice şi conceptuale au deci un caracter dual substanţial-radiant.
- Se vorbeşte în ultimii ani despre aşa-numita "Fantomă ADN"...
- În anul 1991, dr. P.Gariaev, de la Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe din Moscova, a explicat capacitatea ADN de a prezenta efecte vibraţionale în urma cărora ia naştere, în vid, o nouă structură de câmp numită "Fantoma ADN". S-a explicat persistenţa în timp a acestui câmp de biofotoni prin acumularea microgăurilor de vieme magnetice în apropierea secvenţelor ADN, locaţii unde însăşi structura spaţio-temporală se schimbă, rezultând schimbarea structurii hiperspaţiului. Asemenea microgăuri de vierme au fost descoperite la nivelul celulelor corpului nostru, în ADN, demonstrând noi forme ale canalelor de comunicare din ADN, mai precis de hipercomunicare (viteze superluminice) unde are loc transportul informaţiilor spaţio-temporale. Pe de altă parte, ştim că împachetarea nucleosomilor capătă o structură de solenoid pentru a realiza o condensare majoră a nucleotidelor de ADN. Prin analogie cu câmpul magnetic al unui solenoid, care îşi menţine prezenţa un interval de timp şi după întreruperea curentului electric care l-a generat şi câmpul emis de solenoidul ADN poate să continue a persista după destrămarea materiei ADN – la 72 de ore de la deces aparatul cromosomial dispare. Cum ştim că există o specificitate personală a câmpului ADN, se poate spune că, după moartea omului, continuă să persiste în spaţiu câmpul său ADN, capabil în anumite condiţii să acţioneze asupra altor oameni. Este probabil ca acest câmp să se regăsească în formaţiunile plasmatice luminoase observate în fotografii. Aceste sfere luminoase se pot deplasa prin găurile de vierme constatate în atmosfera terestră, găuri ce fac legătura cu alt univers. Aceasta ar putea reprezenta calea sufletului.
- Ce ne puteţi spune despre frica de moarte?
- Desigur, cel mai mare stres la care oamenii se supun este incertitudinea, iar cea mai mare incertitudine a oamenilor este moartea. De aici vine teama de moarte şi încătuşarea noastră. În momentul în care vom dobândi certitudinea existenţei noastre dincolo de moartea fizică, vom fi eliberaţi de teama de moarte şi vom fi cu adevărat liberi.
sursa; evenimentul.ro 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu