sâmbătă, 5 decembrie 2015

Cu „floreta” împotriva terorismului iredentist?!

CezarAdonisMihalache
Încă mai stăm la discuții? Încă mai privim situația din perspectiva unor „suspiciuni rezonabile”? Ba, mai suntem atât de inconstienți și nepăsători să ținem brațul de fier al Justiției într-o mănușă catifelată? Un braț încătușat poate chiar până la anchilozare, nu?! Și mai putem fi atât de permisivi cu descreierații din maghiarimea și secuimea iredentistă după ceea ce s-a întâmplat la Târgu Secuiesc? Atât de permisivi încât, deși SRI arată datele unui complot în care descreieratul celor 64 de bolovani a fost propus într-o adunare conspirativă pentru realizarea și amplasarea dispozitivului, doar acesta să fie arestat? Eventual pentru a da timp complicilor să fugă în Ungaria…
Și este de neînțeles și de ce s-a purces la o încadrare atât de blajină: „tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive”… Suntem în fața unui caz de terorism iar noi umblăm tot cu mănuși? Dacă acest criminal punea în ghemul celor trei petarde și un pumn de cuie, tot despre încălcarea regimului materialelor explozive vorbeam? Ba, permitem asociației radical extremiste de la Budapesta („Mişcarea de Tineret 64 de Comitate”) să ne ia de proști, nu doar peste picior, cu un comunicat în care, nu neagă intenția descreieratului, ci acuză instituțiile Statului Român de calomnie (!) la adresa membrului lor. Sau poate așteptăm să ne ceară și traducerea în ungurește a acuzațiilor pentru a formula și o apărare!
Dar de ce tac politicienii noștri? Toți acei gură-spartă care s-au bătut pe burtă cu kurtos-kolacs UDMR-ului și feluriților prozeliți ai acesteia, toate acele fracții radical-extremiste, mascate ca organizații proautonomiste, și care se învârt în jurul buruienii otrăvitoare a maghiarimii politice. Unde sunt reacțiile politicienilor noștri?
În loc să dea de pământ cu UDMR-ul, stau cuminți și așteaptă probabil să se răcească lucrurile că mâine-poimâine or să fie iar alegeri. Și ascultă pesemne și ordinul de „delimitare” dicktat politicienilor români de către Kelemen Hunor. Politicienii pe care, dacă vor să mai aibă probabil intrare la el, îi îndeamnă, alături de ceilalți „actori ai vietii publice” (dacă se trezesc și alții să arate cu degetul!) „la o abordare calmă și responsabilă a problemei în cauză”. Adică, UDMR nu se delimitează de această formațiune radical extremistă, ci se spală pe mâini de personajul din fruntea mișcării.
Și da, poate că UDMR s-a delimitat într-un fel de actul în sine! Condamnând „intenția actului de violență”. Asta dacă a pune o bombă este doar o „acțiune violentă”! Numai că o acțiune violentă este când dai în cap cu premeditare unuia. Dar când pregătești o bombă, care să vizeze și populația, dar și Armata Română aflată în defilare, numai este doar o acțiune violentă. Este terorism! Pentru UDMR, însă, rămâne doar „o problemă în cauză”.
Un UDMR care se afișează public ca partener al unei organizații extremiste și, iată, teroriste!, dar Kelemen Hunor nu semnează încă declarații la Parchet pe seama acestei colaborări! Pe seama unei relații cu o organizație extremistă, cu o falangă ce ține un deget pe trăgaciul secuiesc în vreme ce UDMR îndreaptă cătarea spre ținte!
Extremiștii nu se mai mulțumesc dară să atârne păpuși din cârpe în ștreang… Acum vor sânge românesc vărsat pe stradă. Vor ca lozinca secuiească „Cu arma în mână!” să nu mai fie doar o vorbă.
Or, din acest moment, prin aprobarea oricărei acțiuni a secuimii, de manifestări proautonomiste, de aprindere a unor ruguri pe linia ce demarchează în mintea lor bolnavă ținutul secuiesc, ruguri pe care ar vrea să ardă carnea ultimilor români, autoritățile din maghiarime se fac complici planului demenților din mișcarea celor 64 de comitate.
De aceea, nu trebuie să așteptăm să puște cartușele și materialele pirotehnice modificate pentru a impune ordinea! Nu trebuie să așteptăm să fie sfârtecați românii în stradă pentru a ne apăra Țara! Așa cum cer destui retardați care, dacă nu a curs sânge pe 1 Decembrie, încearcă să ne convingă că nu a fost nimic grav, ridiculizând serviciile secrete pentru confiscărarea unor artificii, petarde și capse de inițiere.
Cezar Adonis Mihalache – Națiunea
bomba-targu-secuiescLogo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu