duminică, 7 septembrie 2014

La ce vârstă atingem apogeul inteligenţei

Inteligenţa include o varietate de abilităţi cognitive diferite, precum capacitatea de a a gândi raţional, de a planifica, de a rezolva probleme, de a învăţa şi de a putea gândi abstract. Studiie arată că există o perioadă în viaţa unui om în care acesta dă dovadă de cel mai mare nivel de inteligenţă pe care îl poate atinge.
Foto: Mediafax Foto
Studiie arată că, deşi este foarte dificil să spui exact care este vârsta la care oamenii îşi ating potenţialul maxim de inteligenţă, există o perioadă în timp care este propice acestui lucru, scrie Medical Daily.
Albert Einstein, care a publicat patru lucrări de excepţie până la 26 de ani, spunea că "o persoană care nu şi-a adus contribuţia la ştiinţă până la vârsta de 30 de ani, nu o va mai face ulterior".
Dacă privim statisticile din anii 90, am putea crede că Einstein a avut dreptate. În 1923, spre exemplu, s-a înregistrat un număr record de fizicieni care şi-au terminat lucrările ce au fost premiate ulterior până la vârsta de 30 de ani.
Lucrurile s-au schimbat însă în anii 2000 când doar 19% dintre fizicieni au reuşit să primească premii cu lucrările lor până la vârsta de 40 de ani.
Care sunt cele două tipuri de inteligenţă
Psihologii au tendinţa de a clasifica inteligenţa în două categorii, respectiv inteligenţă cristalizată şi inteligenţă fluidă. Prima reprezintă abilitatea unei persoane de a utiliza cunoştinţele pe care le-a dobândit din experienţă şi din ceea ce a învăţat.
Cea de-a doua reprezintă capacitatea unei persoane de a gândi logic şi de a rezolva probleme, independent de cunoştinţele pe care le-a acumulat.
Sursă. YouTube
Ambele tipuri de inteligenţă cresc în timpul copilăriei şi al adolescenţei. Inteligena fluidă atinge nivelul maxim în timpul tinereţii şi începe să descrească ulterior, în timp ce inteligenţa cristalizată rămâne stabilă până în jurul vârstei de 70 de ani.
Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că abilităţie noastre cresc până în jurul vârstei de 40 de ani, după care se stabilizează până la începutul vârstei de 60 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu