Cea mai nouă descoperire a oamenilor de ştiinţă oferă date noi despre formarea continentelor
de
G.S. •
08 Mar 2014 • 14:46
Comenteaza
Foto: Agerpres/Xinhua
O reţea de peşteri descoperită pe o insulă
îndepărtată din Patagonia ar putea furniza noi informaţii despre modul
în care s-au format continentele Terrei, potrivit unui nou studiu
realizat de cercetători din Franţa şi Chile, informează Reuters, conform
Mediafax.
Cercetătorii
au descoperit săptămâna aceasta, în timpul unei călătorii spre insula
Diego de Almagro, în sud-vestul coastei statului Chile, o reţea de
aproximativ 20 de peşteri formate în calcar.
Cercetătorii au făcut scufundări pentru a ajunge la peşteri, unele având o adâncime de circa 50 de metri.
Ei
au descoperit în aceste peşteri desene realizate pe pereţi, dar şi
fragmente de oase, lăsate în urmă de populaţia indigenă Kawesqar, cu
ajutorul cărora ar putea data cavernele.
"Poţi
realiza modele ale zonelor unde s-au fragmentat continentele, iar
acesta ar putea fi unul dintre acele locuri", a spus speologul Natalia
Morata.
Expediţia
este cea mai recentă dintr-o serie a asociaţiei French Centre Terre, ce
a descoperit în aceste peşteri tipuri de roci care în mod normal se
găsesc în zone mai temperate.
Aceste roci ar putea oferi informaţii despre modul în care s-au separat continentele.
Terrei se află într-o mişcare permanentă, influenţată de mişcarea
plăcilor tectonice. Ele generează formaţiuni spectaculoase, precum
Dorsala Atlantică, unde s-a format Islanda, şi coasta Japoniei, unde
două plăci tectonice majore se întâlnesc.
Geologii
cred că, de-a lungul timpului, aceste plăci tectonice au unit
continentele, periodic, dând naştere unor supercontinente ipotetice:
Nuna, în urmă cu 1,8 miliarde de ani, Rodinia, în urmă cu 1 miliard de
ani, şi Pangeea, în urmă cu 300 de milioane de ani.
http://www.antena3.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu