miercuri, 15 ianuarie 2014

Legătura dintre câini şi câmpul magnetic al Pământului


Cercetătorii cehi au descoperit că prietenii noştri, câinii, sunt sensibili faţă de câmpul magnetic al planetei şi că acesta le influenţează direcţia în care îşi fac nevoile.

Legătura dintre câini şi câmpul magnetic al Pământului
Potrivit unui studiu din Cehia, prietenii noştri, câinii, simt variaţiile câmpului magnetic al planetei şi sunt afectaţi de acestea în momentul în care îşi fac nevoile.

Cercetătorii au găsit un tipar comportamental legat de momentul în care animalele de pregăteau să îşi facă nevoile. Mai precis, era vorba de poziţia corpului asumată în acele momente. Pentru o analiză mai atentă, cercetătorii au urmărit 70 de câini din 37 de rase diferite. La final, aveau 1.893 de ipostaze diferite ale acestor câini din momentele în care îşi făceau nevoile.
Când oamenii de ştiinţă au comparat poziţia asumată de căţeii care îşi făceau nevoile cu momentele de calm, stabilitate, ale câmpului magnetic al planetei, au remarcat că patrupezii îşi aliniau corpurile pe direcţia nord – sud. Când câmpul magnetic nu era calm, nu mai apărea niciun tipar de aliniere.
Cercetătorii au mai observat şi că, atunci când câinii erau ţinuţi în lesă, indiferent de starea câmpului magnetic, nu tindeau să se alinieze în niciun mod aparte; dar când nu erau ţinuţi în lesă, apărea la toţi tiparul de aliniere nord – sud, evitând alinierea est – vest când îşi fac nevoile, au notat cercetătorii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu