sâmbătă, 17 august 2013

Părintele Boian Aleksandrovici al Timocului, distins Cetăţean de Onoare al Clujului. “Noi suntem români, unii ne spun vlahi sau valahi, dar tot români suntem”


Părintele Boian Aleksandrovici al Timocului, distins Cetăţean de Onoare al Clujului. “Noi suntem români, unii ne spun vlahi sau valahi, dar tot români suntem”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a înmânat părintelui Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, însemnele distinctive ale titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj – „Clujean de Onoare”. Ceremonia a avut loc la Mănăstirea Nicula, după liturghia arhierească săvârșită de praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestui locaș.
“Am fost în Valea Timocului, am văzut ce necazuri au românii de acolo, dar am văzut și rodul strădaniilor sfinției sale părintele Boian de a propovădui limba română. Frații noștri de acolo nu au dreptul la limba maternă în școală sau la biserică, drepturi fundamentale nu sunt recunoscute, deși Serbia este o țară europeană. Biserica părintelui Boian este o oază de românism și un licăr de speranță pentru românii din Valea Timocului. De aceea am decis să-i acordăm acest titlu, azi am bucuria să-i înmânez semnele distinctive și o să-l rog să nu se lase, deoarece nu este singur”, a declarat Horea Uioreanu la înmânarea titlului.
La rândul său, părintele Aleksandrovici a apreciat gestul autorităților clujene. “Noi suntem români, unii ne spun vlahi sau valahi, dar tot români suntem, și mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru distincțiile acordate”, a declarat proaspătul cetățean de onoare al județului Cluj.
De precizat este şi faptul că ÎPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, i-a decernat părintelui Aleksandrovici medalia Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei.
http://www.napocanews.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu