joi, 15 august 2013

Destin distrus de torţionari. A făcut 10 ani de puşcărie comunistă, deşi se număra printre cei care asigurau respectarea legii, înainte de 1949

de A.M.P   •   15 Aug 2013   •   07:14 Comenteaza
Prin torturile, umilinţele şi asasinatele regimului comunist nu a trecut doar elita politicii româneşti. Victime ale închisorilor comuniste au fost şi cei care asigurau respectarea legii, înainte de 1949. Elita poliţiei române a sfârşit şi ea în puşcărie.

La aproape 24 de ani de la căderea regimului comunist, familiile celor umiliţi de securitate îşi caută încă dreptatea.

Gheorghe Arnăutu a aflat după ce a studiat dosarul tatălui său că acesta fusese închis fără să fie vinovat de ceva.

Îşi aminteşte şi acum ziua în care securitatea a venit şi l-a ridicat de acasă, din mijlocul familiei

"Ne-am pomenit cu 2 tineri, civili. Au intrat înăuntru şi au luat legătura cu mama. Suntem sublocotenenţi la securitate. Am venit să meargă domnul Arnăutu, să dea o declaraţie. Mama a început să plângă că şi-a dat seama: vechii poliţişti erau arestaţi în serie. Am plâns şi eu, i-am sărutat mâna. A plecat şi ne-am văzut după 12 ani", a povestit Gheorghe Arnăutu.

Ancheta lui Nae Arnăutu a fost condusă de tânărul locotenent de securitate, Ilie Avădani. Deşi ştia că nu este vinovat, Avădani i-a fabricat un dosar prin care a fost acuzat că a săvârşit fapte împotriva clasei muncitoare. În urma acestui dosar Nae Arnăutu a petrecut 10 ani în puşcăriile comuniste, trecând pe la Jilava, Făgăraş sau Târgu Ocna.

Colonelul în rezervă, Ilie Avădani, locuieşte acum într-o vilă de lux în cartierul Cotroceni. Reporterii Antena 3 au încercat să îl contacteze, însă nu a vrut să vorbească.

Nae Arnăutu a ieşit din închisoare după 10 ani de torturi, foamete şi condiţii de exterminare. Nu mai era acelaşi om şi a continuat să trăiască până la moarte cu frica regimului în sânge. Fiul său i-a căutat dreptatea şi în cele din urmă a găsit-o, însă cei vinovaţi de suferinţele produse în timpul perioadei comuniste nu au plătit //www.antena3.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu