vineri, 12 aprilie 2013

Dezvăluirile unui fost spion nord-coreean: Coreea de Nord nu este un stat, este un cult - VIDEO


Un fost spion nord-coreean a făcut dezvăluiri despre modul în care decurgeau operaţiunile şi şi-a exprimat opinia în privinţa ameninţărilor pe care Phenianul le face la adresa lumii şi în privinţa liderului Kim Jong-un.



Dezvăluirile unui fost spion nord-coreean: Coreea de Nord nu este un stat, este un cult (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kim Hyun-hee, un fost spion femeie, a dezvăluit cum a fost luată din mijlocul familiei ei pentru a folosi serviciilor secrete. Femeia a fost responsabilă pentru aruncarea în aer a unui avion, ucigând 115 oameni, scrie dailymail.co.uk.
După ce a fost capturată de sud-coreeni, Kim Hyun-hee a încercat să se sinucidă cu otravă, iar ulterior a scăpat de condamnarea la moarte.
Fostul terorist, în prezent în vârstă de 51 de ani, a vorbit dintr-o locaţie secretă din Coreea de Sud despre ameninţările pe care Phenianul le face la adresa SUA.
"Kim Jong-un este prea tânăr şi lipsit de experienţă. Se zbate să aibă control complet asupra armatei şi să îi câştige loialitatea. Acesta este motivul pentru care face atâtea vizite la bazele militare", a declarat Kim Hyun-hee.

Conform fostului spion, Coreea de Nord foloseşte programul nuclear pentru a-şi păstra oamenii supuşi şi pentru a presa Coreea de Sud şi SUA să facă concesii.
Kim Hyun-hee trăieşte cu teama că asasini nord-coreeni vor încerca să o găsească şi să o împiedice să furnizeze informaţii despre stat.
În 1987, Kim Hyun-hee a primit ordine să arunce în aer un avion, provocând moartea a 115 oameni. Împreună cu un alt agent, Kim Seung-il, care juca rolul tatălui său, Kim a călătorit cu avionul în Europa şi la Bahrain, debarcând după ce au amplasat bomba ascunsă într-un aparat radio.
Capturat în Bahrain, "tatăl" spioanei s-a sinucis, însă femeia, care atunci avea 25 de ani, nu a reuşit să facă acelaşi lucru. După ce a fost condamnată la moarte de un tribunal sud-coreean, a fost graţiată. În prezent este căsătorită şi are doi copii, însă trăieşte cu teama că spionii nord-coreeni o vor ucide.
"Am fost învăţată că liderul nostru, Kim Il-sung (fondatorul naţiunii) a fost un Zeu. Am fost învăţaţi să îl punem pe el mai presus de proprii părinţi. Am învăţat din copilărie să spunem «Mulţumesc Lider Suprem pentru tot». Coreea de Nord nu este un stat, este un cult", a declarat fosta spioană.
Regimul a remarcat-o pe Kim din adolescenţă, datorită inteligenţei şi frumuseţii sale. A fost învăţată să vorbească perfect japoneza, pentru a putea opera în lumea exterioară, însă a fost nevoită să treacă peste antrenamente şi teste militare.
"Într-o zi o maşină neagră a apărut la şcoală. Erau de la Partid şi mi s-a spus că am fost aleasă. Nu am avut timp nici măcar să-mi iau la revedere de la prietenii mei, mi s-a spus să împachetez. Mi s-a dat la dispoziţie o noapte cu familia mea", spune Kim despre ce s-a întâmplat în 1980.
În 1987 tânăra a fost pregătită să joace rolul de asasin: "În Coreea de Nord aveai nevoie de aprobarea lui Kim Jong-il pentru cele mai mici lucruri. El a ordonat personal misiunea de atac asupra avionului sud-coreean".




Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu