sâmbătă, 30 martie 2013

Moarte interzisă

Panorama - Delia PATRU

Pe Insula Itsukushima, moartea şi naşterea sunt interzise prin lege

Vineri, 29 Martie 2013 - 20:45

Advertisement


Pe planetă, există locuri unde moartea reprezintă o problemă atât de gravă, încât este interzisă prin lege, relatează absurdityisnothing.net
Încă din antichitate existau locuri unde moartea era interzisă. Un exemplu elocvent este Insula Delos, unde încă din secolul V înainte de Hristos, din motive religioase, pur şi simplu nu aveai voie să mori. Chiar dacă de atunci au trecut câteva sute de ani bune, există încă locuri pe mapamond unde astfel de interdicţii sunt valabile. Un exemplu este insula japoneză Itsukushima.
Potrivit religiei shintoiste, această insulă este un loc sacru, iar menţinerea purităţii spirituale a acesteia este cel mai important lucru. Pentru a păstra insula curată, preoţii locali au stabilit o serie de reguli clare, astfel încât nimeni să nu moară sau să se nască pe aceste melaguri. Nici o naştere sau moarte nu a mai avut loc pe această insulă din 1878, pentru că femeile gravide, bătrânii sau bolnavii sunt mutaţi când li se apropie sorocul. Mai mult, pe insulă a avut loc o luptă în 1555, iar comandantul celor care au câştigat bătălia a ordonat ca până şi pământul udat de sânge să fie mutat de pe insulă cu bărcile, iar clădirile au fost curăţate în întregime.
 De atunci, nimeni nu a mai murit pe această insulă şi este foarte probabil că această interdicţie va dura mulţi ani de acum încolo.

Cimitire închise

Reguli similare există şi în oraşul Longyearbyen din insulele norvegiene Svalbard. Aici, moartea este interzisă, iar orăşelul are doar un mic cimitir, în care de peste 70 de ani nu se acceptă înmormântări. Principalul motiv îl reprezintă faptul că, având în vedere temperaturile scăzute de pe aceste melaguri, toţi cei îngropaţi acolo sunt perfect conservaţi. Oamenii de ştiinţă au luat chiar ţesut de la o persoană îngropată acolo şi au găsit urme intacte ale virusului gripal, din cauza căruia aceasta a murit în timpul epidemiei din 1917. Oamenii care sunt grav bolnavi sau se aşteaptă să moară în curând sunt expediaţi cu un avion într-o altă parte a Norvegiei, unde îşi petrec ultimele zile din viaţă.
Tot cimitirul reprezintă principala problemă şi în localitatea italiană Falciano del Massico. Aici moartea nu este interzisă nici din motive religioase, nici din cauza factorilor de mediu, ci doar pentru că nu mai există nici un loc de veci. Primarul orăşelului italian, care numără aproximativ 3.000 de suflete, a emis recent un ordin prin care localnicilor le este interzis să moară, cel puţin până se construieşte un nou cimitir. Din această cauză, cetăţenii din localitate sunt în conflict cu oraşele vecine pentru locurile de veci, pe care se ceartă încă din 1964. Până la rezolvarea situaţiei, oamenii sunt nevoiţi să-şi îngroape rudele în alte oraşe sau să se descurce cum pot.
 Aglomeraţie mare şi în cimitirul din oraşul francez Sarpourenx. Primarul acestui oraş nu numai că a interzis moartea cetăţenilor, dar a ameninţat că aceia care se decid să părăsească această lume vor fi aspru pedepsiţi. Principala problemă de pe aceste meleaguri o reprezintă un decret care nu permite autorităţilor să extindă graniţele cimitirului deja plin.

 „Plimbarea“ morţilor

În timp ce pe unele meleaguri moartea este interzisă, în alte zone de pe planetă, trecerea în nefiinţă reprezintă un adevărat motiv de sărbătoare. În jungla indoneziană din Sulawesi, în regiunea Tana Toraja, în cazul decesului unui membru al nobilimii, au loc adevărate petreceri, în timpul cărora se recită poezii, se cântă şi se spun psalmi, ceremonia putând dura chiar şi luni întregi după decesul nobilului. În tradiția Toraja, mortul e tratat ca un bolnav (To Makula) până în ziua înmormântării. I se dau mâncare, băutură și medicamente, familia stă de vorbă cu el și îl îngrijește de parcă ar mai fi în viaţă. Fenomenul durează trei zile. Obsesia băştinaşilor pentru morţi este şi mai evidentă în aşa-numita ceremonie Ma’Nene, care se desfăşoară în fiecare an, în luna august: trupurile decedaţilor sunt exhumate, spălate, îmbrăcate şi „plimbate“ prin întregul sat, în cadrul unei ceremonii fastuoase.

sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu