Cinci invenții care ne ajută să trăim 1000 de ani

Cinci invenții care ne ajută să trăim 1000 de ani

11 august 2012, 14:00 |  Autor: Liana Hainăroșie | 2811 afişări

Conceptul Robocop, transferat în realitate va duce la îmbunătățirea și prelungirea vieți

 

De zeci de ani, omenirea se luptă să găsească soluții care să ne prelungească viața cât mai mult, de preferabil nelimitat. Iată câteva tehnologii și descoperiri medicale care, într-o bună zi, le va permite oamenilor să trăiască o mie de ani.

1. Neuro-protezele. Acestea sunt implanturi plasate pe un nerv sau în sistemul nervos central, pentru a reface mobilitatea pierdută din cauza unei boli sau a unui accident rutier. Într-o bună zi, acestea vor putea înlocui în întregime membrele „avariate" și chiar înlocui funcții ale corpului uman, astfel încât Robocop nu va mai fi doar un personaj de film, relatează toptenz.com.

2. Interfață creier-computer. Scena cea mai elocventă pentru a ilustra acest concept este cea din filmul Matrix când Neo învață arte marțiale după ce îi este înfipt un ac în gât. Pe scurt, tehnologia respectivă presupune că un compyter poate interacționa cu creierul pentru a-i reface funcțiile cognitive.

3. Refacerea ADN-ului. Unii oameni cred că ADN-ul este un fel de set de amprente, însă este mai mult de atât, reprezintă nașterea și moartea. Prin urmare, așa cum cancerul de pildă reprezintă o mutație, un defect în ADN, acesta s-ar putea reface sigur și, astfel, oamenii s-ar putea vindeca de boli considerate azi incurabile.

4. Enzime anti-îmbătrânire. Studiile au arătat că îmbătrânirea ar trebui tratată ca o boală, nefiind un proces atât de natural cum se credea. Mai dragrabă, susțin oamenii de știință, îmbătrânirea este răspunsul la atacul unor procese fiziologice. Efectele sunt legate de anumite enzime și, dacă acestea ar fi „reparate", atunci restaurarea funcționalității organismului ar elimina îmbătrânirea. Enzimele cu pricina se numesc SIRT3 și SIRT4 și funcționează ca un fel de „baterii" pentru celule.

5. Transplant parțial de creier. Multe dintre funcțiile creierului sunt încă un mister chiar și pentru oamenii de știință. În 1982, doctorul Dorothy T. Krieger a studiat două tipuri diferite de șoareci. Un set de șoareci era perfect normal, în timp ce celuilalt îi lipsea hormonul care eliberează luteina. Știindu-se exact unde se află acesta în creier, Krieger a îndepărtat centrul unde se producea acesta (care avea o mărime mai mică decât capătul unui chibrit) și l-a implantat în creierul șoarecilor cărora le lipseau acest hormon. Secțiunea implantată s-a adaptat perfect și a început să producă natural hormonul respectiv. Astfel, în prezent, adevărata provocare este să se alcătuiască o „hartă" exactă a creierului pentru a se putea identifica secțiunile ce necesită „îmbunătățire".