Cinci invenții care ne ajută să trăim 1000 de ani
11 august 2012, 14:00 |
Autor: 2811 afişări
|
De zeci de ani, omenirea se luptă
să găsească soluții care să ne prelungească viața cât mai mult, de
preferabil nelimitat. Iată câteva tehnologii și descoperiri medicale
care, într-o bună zi, le va permite oamenilor să trăiască o mie de ani.
1. Neuro-protezele. Acestea sunt implanturi
plasate pe un nerv sau în sistemul nervos central, pentru a reface
mobilitatea pierdută din cauza unei boli sau a unui accident rutier.
Într-o bună zi, acestea vor putea înlocui în întregime membrele
„avariate" și chiar înlocui funcții ale corpului uman, astfel încât
Robocop nu va mai fi doar un personaj de film, relatează toptenz.com.
2. Interfață creier-computer. Scena cea mai elocventă pentru
a ilustra acest concept este cea din filmul Matrix când Neo învață arte
marțiale după ce îi este înfipt un ac în gât. Pe scurt, tehnologia
respectivă presupune că un compyter poate interacționa cu creierul
pentru a-i reface funcțiile cognitive.
3. Refacerea ADN-ului. Unii oameni cred că ADN-ul este un
fel de set de amprente, însă este mai mult de atât, reprezintă nașterea
și moartea. Prin urmare, așa cum cancerul de pildă reprezintă o mutație,
un defect în ADN, acesta s-ar putea reface sigur și, astfel, oamenii
s-ar putea vindeca de boli considerate azi incurabile.
4. Enzime anti-îmbătrânire. Studiile au arătat că
îmbătrânirea ar trebui tratată ca o boală, nefiind un proces atât de
natural cum se credea. Mai dragrabă, susțin oamenii de știință,
îmbătrânirea este răspunsul la atacul unor procese fiziologice. Efectele
sunt legate de anumite enzime și, dacă acestea ar fi „reparate", atunci
restaurarea funcționalității organismului ar elimina îmbătrânirea.
Enzimele cu pricina se numesc SIRT3 și SIRT4 și funcționează ca un fel
de „baterii" pentru celule.
5. Transplant parțial de creier. Multe dintre funcțiile
creierului sunt încă un mister chiar și pentru oamenii de știință. În
1982, doctorul Dorothy T. Krieger a studiat două tipuri diferite de
șoareci. Un set de șoareci era perfect normal, în timp ce celuilalt îi
lipsea hormonul care eliberează luteina. Știindu-se exact unde se află
acesta în creier, Krieger a îndepărtat centrul unde se producea acesta
(care avea o mărime mai mică decât capătul unui chibrit) și l-a
implantat în creierul șoarecilor cărora le lipseau acest hormon.
Secțiunea implantată s-a adaptat perfect și a început să producă natural
hormonul respectiv. Astfel, în prezent, adevărata provocare este să se
alcătuiască o „hartă" exactă a creierului pentru a se putea identifica
secțiunile ce necesită „îmbunătățire".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu