vineri, 4 mai 2012

Are 2 ani și este cel mai deștept copil din lume

 Are 2 ani și este cel mai deștept copil din lume
Are 2 ani și este cel mai deștept copil din lume
Are 2 ani și 9 luni, abia a ieșit din scutece, dar a fost acceptat în Mensa. Este vorba despre Anthony Popa Urria, un copil canadian de origine română, care are un iq de 154, aproape cât cel al lui Albert Einstein sau Stephen Hawking.
Copilul vorbește trei limbi străine: engleza, spaniola, și româna, poate citi cărţi, își poate scrie numele și alte cuvinte și poate rezolva puzzle-uri complicate.
Mai mult, familia declară că memoria copilului este absolut incredibilă și că a reușit să reţină deja aproape toate capitalele lumii.
Mama și bunica acestuia spun ca și-au dat seama că Anthony era un copil ceva mai special încă din primele luni de viaţă: "Era foarte curios, foarte atent la discuţiile adulţilor", spune bunica Felicia.
Inteligenţa bebelușului a început însă să devină evidentă la șase luni, când, deși încă nu forma propoziţii sau fraze, recunoștea toate literele alfabetului.
În luna februarie a acestui an, părinţii lui Anthony Popa au decis să-i testeze coeficientul de inteligenţă, mergând la un specialist Mensa din Londra, Joan Freeman, potrivit site-ului canada.com
 
"Am vrut să fie examinat, să aibă mai multe oportunităţi", a declarat Laura, mama băiatului. "Știam că e deștept, am vrut să știu cât e de deștept în comparaţie cu alţi copii".
În urma examinării, s-a stabilit că IQ-ul copilului este de 154, asta în condiţiile în care media IQ-ului unui adult este de 100, iar a unui individ considerat inteligent este de 130. Imediat dupa aceea, Mensa Canada a decis să îl accepte pe micuţ în organizaţie.

Autor: Adevarul
Sursa: www.adevarul.ro  Vineri, 4 Mai 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu