joi, 28 iulie 2011

VIAŢA EXTRATERESTRĂ ar putea SĂ NU EXISTE. Cum demontează doi cercetători o teorie veche de patruzeci de ani


de Mihai SCHIAU Postat la: 27.07.2011 14:00 Ultima actualizare: 27.07.2011 16:53
Cercetătorii care se angajează în descoperirea civilizaţiilor extraterestre pornesc de la premisa că acestea chiar există. Ei iau de bună o ecuaţie formulată de omul de ştiinţă Frank Drake, în anii '60.
Cercetătorii care se angajează în descoperirea civilizaţiilor extraterestre pornesc de la premisa că acestea chiar există. Asta pentru că iau de bună o ecuaţie formulată de omul de ştiinţă Frank Drake, în anii '60.
Conform lui Drake, numărul de civilizaţii extraterestre din Univers poate fi estimat ţinând cont de o serie de factori: numărul total de stele, numărul de stele care sunt orbitate de planete, numărul de planete care pot susţine viaţa etc, scrie space.com. Astfel, omul de ştiinţă a ajuns la concluzia că ar fi în jur de 10.000 de civilizaţii extraterestre în Univers şi că prima dintre ele ar putea fi descoperită până în jurul anului 2030.
De-a lungul timpului, mulţi cercetători i-au sprijinit ipoteza, susţinând că probabilitatea de apariţie a vieţii, pe o planetă unde condiţiile sunt similare celor de pe Pământ, este de aproape 100%. "Geneza vieţii este inevitabilă, la fel ca formarea atomilor", spunea de curând astrobiologul rus Andrei Finkelstein.
Ecuaţiile nu funcţionează, trebuie dovezi practice
Totuşi, un studiu efectuat de astrofizicianul David Spiegel, de la Universitatea Princeton, şi de fizicianul Edwin Turner, de la Universitatea din Tokyo, combate teoria lui Drake.
Cei doi susţin, în lucrarea publicată pe site-ul arxiv.org, că apariţia vieţii pe Pământ poate fi ori un lucru foarte comun, ori ceva extrem de rar şi că nu există niciun motiv să înclinăm spre una dintre cele două variante. Astfel, Spiegel şi Turner înlocuiesc cu un mare semn de întrebare singurul factor din ecuaţia lui Drake de care oamenii de ştiinţă erau până acum siguri: probabilitatea apariţiei vieţii pe o planetă similară Pământului.
Cercetătorii susţin că, deşi viaţa pe Pământ s-a născut destul de repede după apariţia planetei (în câteva sute de milioane de ani), a durat mult mai mult (3,5 miliarde de ani) până să apară formele inteligente. Însă Spiegel şi Turner avertizează că "viaţa este destul de rară în Univers, din punct de vedere statistic" şi prezintă o ecuaţie matematică, în lucrarea lor, care dovedeşte acest lucru.
Rezultatul la care au ajuns cei doi nu înseamnă că suntem singuri în Univers, ci doar că nu avem motive solide să credem că ar exista viaţă extraterestră. "Cercetătorii care caută extratereştri sunt încântaţi că viaţa a apărut relativ repede pe Pământ, dar nu se pot baza că şi pe alte planete s-ar întâmpla la fel", scriu Spiegel şi Turner în studiul lor.
Cei doi spun că singurul mod în care se poate testa teoria că "geneza vieţii este inevitabilă" este ca pur şi simplu să se descopere forme de viaţă pe o altă planetă.
sursa; gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu