O tufă despre care nimeni nu știe cât trăiește, aduce profit anual de 50.000 euro la hectar

O tufă despre care nimeni nu știe cât trăiește, aduce profit anual de 50.000 euro la hectar

Pe un platou alpin, la altitudine de 1100 de metri se dezvoltă de la an la an afacerea brașoveanului Mihai Ciubotaru. Este vorba despre o plantaţie de afini de patru hectare, una dintre cele câteva ferme de acest fel în ţară. Specialiștii spun că afinele pot aduce un venit la hectar de până la 50 de mii de euro anual. Fermierul Mihai Ciubotaru ne-a dat ca punct de întâlnire digul barajului Zetea, de lângă Odorheiul Secuiesc: "O să vedeţi un sălbatic netuns și nebărbierit, cu un <> vișiniu. Ăla-s eu". Până la fermă nu există drum, așa că mașina de teren în care ne aflam a luat coasta pieptiș, înaintând în zig-zag cu viteză de căruţă. Când văd mașina, cei câţiva băștinași care trăiesc din tată-n fiu izolaţi pe platoul din vârf de munte, îl salută pe fermier exclamând: "E Mișu cu afinele! Nebunu' de la Brașov!". L-au botezat așa pentru că a ales să facă "plantaţie de afine în patria ursului, ca să aibă urșii păpica". Ce nu știu localnicii e că brașoveanul "cel nebun" este un profesionist în domeniul politicilor publice, care atunci când nu plantează și culege afine, scrie "strategii de dezvoltare a orașelor". Aventura engleză În '95, Mihai Ciubotaru a candidat pentru postul de director de dezvoltare economică al primăriei Ashford, o comunitate de 90.000 de suflete din sud-estul Angliei: "La concurs au fost vreo 60 de candidaţi, toţi englezi, dar m-au ales pe mine", își amintește fermierul. De cum s-a angajat, Mihai Ciubotaru a exploatat într-un mod ingenios avantajul competitiv dat de faptul că pe teritoriul districtului Ashford se află una dintre staţiile trenului Eurostar (care face legătura dintre Franţa și sud-estul Angliei, prin Eurotunel): "Eu am înfiinţat «piaţa comună europeană». Englezii aveau o piaţă modestă sâmbăta și duminica, unde fermierii vindeau la tarabe cartofi, roșii și alte câteva produse. M-am gândit că fiind pe ruta Eurostarului, ce-ar fi să-i invităm pe francezi, belgieni și nemţi în cadrul unui program de colaborare transfrontalieră, să-și vândă produsele tradiţionale în orășelul nostru. Le-am zis la francezi să vină cu Eurostarul la piaţă exact cum îi știu englezii din șabloane: cu bască, cu acordeon și să vândă baghete, pui rotisaţi și brânzeturi fine, pe nemţi să aducă cârnăciori și bere etc. Succesul a fost atât de mare, încât în câţiva ani, s-a ajuns ca în fiecare oraș din sud-estul Angliei să se facă chestia asta. Chiar și bucătarii celebri din Londra au ajuns să-și ia brânzeturi de la târgurile astea. Ca indicator de succes, imediat lanţul britanic de supermarketuri Tesco ne-a copiat, deschizându-și raioane de produse franţuzești,belgiene și nemţești, ca să nu piardă la vânzări". După patru ani, brașoveanul s-a întors în ţară, unde a lucrat pe post de consilier al primarului Brașovului, profesor colaborator de "analiza politicilor publice" la Universitatea "Transilvania" și lector la Institutul de Administrare a Întreprinderilor Brașov. Ulterior a pus pe picioare ferma de bivoli de la Rupea, cea mai mare din România, aparţinând unui grup de investitori britanici, după care, acum 5 ani și-a zis: "E timpul să am o jucărică numai a mea" și a investit împreună cu fratele său 40.000 euro în înfiinţarea unei plantaţii de afini întinsă pe 4 hectare. O fermă ca-n vestul sălbatic "Sediul" fermei lui Mihai Ciubotaru este o căbănuţă din lemn, cu o singură cameră, ale cărei ferestre au obloane, cu o arhitectură în stilul caselor încropite acum 150 de ani de pionierii vestului sălbatic în preerie. O pălărie de paie stă atârnată în cuierul din pridvor. De un copac este agăţat un burduf cu apă, prevăzut cu furtun și robinet în partea de jos: "În timpul zilei apa se încălzește de la soare, astfel că seara pot să fac un duș cu apă caldă". Când intrăm pe plantaţia propriu zisă, Mihai Ciubotaru se descalţă de șlapi și pășește printre tufe desculţ, de parcă ar călca pe un covor preţios: "Când sunt în tălpile goale simt o legătură mai puternică cu afinele mele și cu locul ăsta. E-o ciudăţenie de-a mea". Plantaţia de 4 hectare e împrejmuită cu un gard ca de ţarc, prin ochiurile căruia se strecoară o mulţime de oaspeţi nepoftiţi, dar și paznici vigilenţi: "Gardul reușește să ţină mistreţii și urșii afară, însă căprioarele sar fără nici un fel de probleme, iar iepurii vin din toate părţile și-mi mănâncă afinele. Însă ieri am văzut că și-au făcut niște vulpi cuib la mine în plantaţie și sunt chiar bucuros, pentru că mă scapă de iepuri". Fermierul nu folosește nici un fel de fertilizanţi artificiali: "Rumegușul e considerat deșeu toxic, dar pentru mine e îngrășământ. Turbă am folosit numai la înfiinţarea plantaţiei. Intră cam o găleată de turbă la fiecare plantă. După, am folosit doar rumeguș. Se presară cam o jumătate de sac de rumeguș la o plantă și timp de 2-3 ani nu mai au nevoie de nimic altceva". Mihai Ciubotaru a citit în cărţi că are nevoie de sistem de irigaţii. Și-a luat unul, dar n-a apucat să-l monteze: "La mine la afine pământul e ud în fiecare zi numai de la roua dimineţii. În plus, pe terenul meu iese din pământ un izvor care-mi dă apă în continuu". Fiind o fermă "bio", producţia de afine a lui Ciubotaru e mică, numai 3 tone anual, însă munca e pe măsură: "Dau pe aici o dată primăvara ca să cosesc iarba care-mi sufocă tufele de afin, iar de la mijlocul verii, când încep să mi se coacă afinele, mă mut aici timp de 2 luni, până se termină culesul, pe 15 septembrie. Peste săptămână culesul îl fac singur, iar în weekend-uri și în vârful sezonului de cules, vin să mă ajute copiii și soţia. Se culeg foarte ușor. Ele cresc ciorchine și când le atingi, cele care sunt coapte cad imediat în găleată". "Afinele reprezintă Coco Chanel-ul agriculturii" În acest an fermierul estimează din producţia de afine un venit de 27.000 de euro: "Afinele reprezintă Coco Chanel-ul agriculturii românești. E unul dintre produsele agricole cu cea mai mare valoare adăugată. Un kilogram se vinde cu 15 lei, însă eu reușesc să le dau cu preţuri cuprinse între 9 și 11 euro. Cel mai rentabil e când le vând în sistemul «pick-yourself». Turiștii care sunt cazaţi în staţiunile montane din zonă sunt bucuroși să vină cu căruţa până la ferma mea într-un fel de «off-road adventure», unde îi las să-și culeagă cu mâna lor câte afine vor. La ieșire le cântăresc caserolele și ei îmi plătesc. Din păcate doar 5-7% din producţie reușesc să o comercializez în acest fel. Restul afinelor le ambalez în pungi de 1 kilogram și le conserv prin congelare într-un depozit frigorific la Brașov. Toamna și iarna le procesez sub formă de dulceaţă cu 80% fruct și 20% zahăr. E un produs cu valoare adăugată mare, pe care-l vând sub marcă înregistrată proprie la o patiserie de lux din Brașov și la târgurile de produse tradiţionale de peste an". Cât de valoroase sunt afinele Mihail Coman, directorul general al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare în Pomicultură Pitești (ICDP) consideră afinul perla horticulturii: "Este cea mai fantastică cultură la ora asta. Nu l-am stropit niciodată. De 35 de ani de când îl studiem la institut, biologii noștri nu au detectat nici o bacterie, nici o ciupercă, nici o insectă care să atace afinul. Nu știm nici o boală care să-l afecteze". Mai mult, deși este un arbust, afinul este mai longeviv decât toţi pomii: "Nu știm cât este durata de viaţă a afinului. Noi avem o exploataţie înfiinţată acum aproape 40 de ani, la care tufele au ajuns mai înalte decât un om. Nu știm cât de lungă este viaţa acestui arbust. Probabil că este 50 de ani, dar o zicem așa, că 50 urmează după 40. Nu știm nimic cu certitudine", completează directorul ICDP. La rândul său, doctorul în horticultură Nelu Orlae, fost secretar știinţific al Staţiunii Pomicole din Cluj consideră că în condiţii de exploatare intensivă, afinii ocupă primul loc în topul rentabilităţii culturilor agricole: "Cu afinul se pot câștiga bani frumoși nu din hectare. Sunt băieţi care cu câteva mii de metri au făcut un business frumos". Ardealul ar putea să se-mbogăţească din afine Cercetătorul Nelu Orlae descrie paradoxul afinului, care dă rod maxim pe terenuri neprielnice celorlalte culturi: "Afinul are nevoie de soluri foarte acide. Trebuie să ai și-o turbărie pe-aproape și niște rumeguș de conifere, să-i pregătești un mediu de cultură propice. Dar nordul Moldovei și toată Transilvania, slavă Domnului, are de-a soluri acide de nu știu oamenii ce să pună pe ele, că nu se face altceva. Uite, pe solurile din zona Baia Mare, unde nu merge decât cartoful și chiar și acela mai greu, afinul se simte excepţional". Întreprinzătorul James Olunden, care deţine în Maramureș cea mai mare pepinieră de afini din România, mai prezintă un avantaj major: "În agricultură nu știu să fie o afacere mai profitabilă ca afinul. Faţă de Polonia și Germania avem avantajul că fiind mai la sud avem o climă puţin mai caldă și putem ieși cu fructele timpurii cu 2-3 săptămâni mai devreme decât marii producători europeni. Acest lucru ne permite să ne vindem afinele la preţ dublu". ICDP Pitești deţine o expertiză de peste 3 decenii în studiul afinului și deţine o colecţie unică pentru România de soiuri și hibrizi de afin. Mai mult, activitatea de cercetare românească în domeniul afinului, a stârnit interesul celui de-al doilea producător mondial de afine, declară Mihail Coman: "În ultimii 10 ani institutul de la Pitești a introdus peste 10 soiuri de afin românești, care sunt în testare nu doar în ţări din Europa, ci și în America de Sud, în Chile. Încercăm să extindem materialul nostru genetic în toată lumea pentru a primi redevenţe. Noi avem protecţie pe soiurile acestea și putem să luăm 0,01 cenţi pe plantă". Fermierul Mihai Ciubotaru e convins că viitorul agriculturii stă în produsele agricole destinate segmentelor premium de consumatori: "România are un potenţial uriaș să producă mâncare cu valoare adăugată ridicată. Nu are nici un sens în zona de deal a Ardealului să ne batem cu nemţii și polonezii care face mai mulţi cartofi. Noi putem produce zmeură, afine, cătină, lavandă". Specialiștii estimează că în România s-ar putea cultiva cu afini 1500 de hectare fără ca producţia să pună presiune pe preţ. Deocamdată sunt doar 240. CÂT COSTĂ ÎNFIIN?AREA UNUI HECTAR DE AFIN -Înfiinţarea unei plantaţii: 15.000 euro -Cheltuielile anuale de întreţinere: 2500 euro -Plata culegătorilor: 5000 euro RENTABILITATEA AFINULUI ÎN CIFRE -Afinul intră pe rod în regim economic începând cu anul 3 - Din anul 5 investiţia e amortizată în întregime - O plantaţie fert-irigată prin picurare dă la maturitate 12-14 tone/hectar - Preţ de producător: 4 euro/kg la afinele timpurii și 2,2 euro/kg în sezon, când piaţa e suprasaturată cu afine din Germania și Polonia - Venitul pe hectar variază între 26.400 și 56.000 euro SUPRAFE?ELE CULTIVATE CU AFIN ÎN ROMÂNIA -Plantaţiile înfiinţate până în ‘89 nu depășesc 100 de hectare. -După revoluţie s-au plantat în jur de 140 de hectare, majoritatea după 2007 -Până la finalul anului 2012, se estimează o creștere cu alte 40 hectare SURSA: James Olunden, deţinătorul celei mai mari pepiniere de afini din România, în judeţul Maramureș

Autor: Romania Libera Sursa: www.romanialibera.ro  Marti, 26 Iulie 2011