30 august 1940 Diktatul de la Viena: Ne-am făcut-o cu mâna noastră. Atunci şi acum
Politicienii români au negociat teritoriul naţional şi populaţia română rămasă în zona de ocupaţie maghiară ca pe nişte vite duse la abator. Şi de aceea armata maghiară a comis atrocităţile din Ardeal, deoarece Bucureştiului nu i-a păsat de soarta românilor ardeleni. Clasei politice dâmboviţene degenerate i-a fost mai dragă stabilitatea privilegiilor decât sacrificiul apărării interesului naţional. Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. Consiliul de Coroană, convocat de regele Carol al II-lea în dimineața zilei de 30 august, a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe. Politicienii de la Bucureşti, care au acceptat raptul teritorial pentru păstrarea propriilor interese de clasă şi pecuniare sunt un contramodel imoral pentru politicienii de azi. Ca doctorand la Istorie am audiat zeci de bătrâni din Huedin şi Cluj care atunci, ca tineri, au fost martori cu ochii în lacrimi cum trupele române se retrăgeau pe 3 septembrie 1940 cu tancuri, mitraliere şi moto-blindate, iar bravii ostaşi ai lui Horthy ne invadau pe biciclete ca nişte postaşi având pe umeri puşti vechi din primul război mondial. Atunci mulţi români şi-au dat seama de ticăloşia clasei politice de la Bucureşti, care minţea poporul cu linia invicibilă de apărare Oradea – Carei – Timişoara.
Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câțiva zeci de km de ea. Miniștrii de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, și cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia sa delegațiilor română și maghiară, la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Viena. Ministrul nostru, Mihail Manoilescu a leşinat ca o fată mare când a trebuit să semneze textul Arbitrajului. Ciano a trebuit să-i dea un pahar cu apă să-şi revină iar reprezentanţii Ungariei râdeau şi-şi dădeau coate privind laşitatea românului şi a politicienilor de la Bucureşti care le ofereau Ardealul pe tavă. Scena este filmată şi fotografiată de cameramanii vremii. Există o poză istorică cu Manoilescu alb ca varul în faţa porţii principale a Palatului Belvedere din Viena. În 1947 fostul ministru de externe a scris o carte încercând să justifice actul de laşitate al Regelui Carol al II-lea şi a clasei politice bucureştene din 30 august 1940.
Credeţi că politicienii români au învăţat din istoria tragică de la Viena ceva? Vă înşelaţi amarnic. În Harghita și Covasna au loc zilnic ”Diktate” de la Viena, limba română fiind scoasă din școli sau instituții publice. UDMR e permanent abonată la guvernare. Azi vară am trecut prin orașul Gheorgheni și nu am văzut o singură inscripție în limba română sau un Tricolor arborat, doar Steagul Secuiesc, asta în timp ce la Cluj-Napoca sau Târgu Mureș se face paradă de multilingvism sau se apostrofează românii în autobuze că vorbesc românește, iar presa și festivalurile ungurești sunt cele mai bine finanțate și logistic sprijinite de autoritățile locale. Miklos Horthy e omagiat public la Cluj-Napoca din bani publici, în timp ce patrioții români sunt făcuți criminali de război conform Legii antiromânești și anticonstituționale nr. 217/2015. În Ardeal umbra sumbră a Diktatului de la Viena nu a murit și din vina noastră, a românilor, că nu am știut să zicem ca Avram Iancu: ”No` Hai!”
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu