marți, 27 ianuarie 2015

Pretenţii uriaşe din partea CNADNR. Vor un buget de 2,3 ori mai mare şi peste 450 de noi muncitori, dar autostrăzile rămân tot pe hârtie

de O.P.   •   27 Ian 2015   •   06:46 Comenteaza
CNADNR vrea pentru anul acesta un buget de cel puţin 2,3 ori mai mare decât cel de anul trecut. Şi asta nu singura dorinţă. CNADNR estimează că va angaja şi peste 450 de muncitori până la finalul acestui an. Rămâne de văzut câţi kilometri de autostradă vom avea la finele anului, dacă toate cererile companiei vor fi îndeplinite.

În proiectul de buget pentru anul acesta, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a calculat că ar avea nevoie de aproape 5,9 miliarde de lei, bani pentru investiţii, salarii şi cheltuieli pentru bunuri şi servicii. Din această sumă, doar 40 de milioane de lei ar veni din alte surse decît de la Bugetul de Stat.

Suma este de peste 2,3 ori mai mare faţă de fondurile pe care le-a avut la dispoziţie Compania, în 2014. Bugetul rectificat al CNADNR aprobat la finele anului trecut prevedea surse de finanţare a investiţiilor în valoare de aproape 4 miliarde de lei, din care 3,94 miliarde de lei au fost alocate de la buget.

Potrivit bugetului estimat de CNADNR, cheltuielile pentru investiţii în 2015 se ridică la aproape 5,5 miliarde de lei, faţă de cele 2,39 de miliarde de lei pe care Compania le-a primit în 2014. Cheltuielile cu salariile sunt estimate la aproape 196 de milioane lei, în creştere cu 17,8% faţă de anul trecut. Asta pentru că CNADNR vrea să facă şi angajări: aproape 450 de angajaţi în plus faţă de 2014.

 În bugetul CNADNR sînt incluse plata a aproape 400 de milioane de lei pentru contracte din anii trecuţi şi cheltuieli pentru bunuri şi servicii de peste 642 milioane lei, în scădere cu o treime faţă de 2014.

La jumătatea acestei luni, ministrul transporturilor Ioan Rus declara că, în acest an, reţeaua autostrăzilor va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 de kilometri în 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu