luni, 21 iulie 2014

„Cutiile negre trebuie să fie sub controlul nostru. Moscova nu vrea să ajungă pe mâinile altcuiva”

de Clarice DINU

După patru zile de precauţie în declaraţiile cancelariilor occidentale, tonul faţă de Rusia devine tranşant. Statele Unite susţin că Moscova este cea care a furnizat separatiştilor din Doneţk un sistem performant de rachete de tipul celui folosit pentru doborârea avionului Malaysia Airlines, în urma căreia 298 de oameni şi-au pierdut viaţa. „Este momentul adevărului pentru Rusia”, a susţinut secretarul de stat american John Kerry, după ce SUA, Olanda, Franţa, Germania şi Marea Britanie l-au somat pe Putin să intervină pentru a permite accesul în zona catastrofei al echipelor internaţionale care să ancheteze circumstanţele producerii tragediei. O lămurire a situaţiei este dificil de făcut în acest moment în condiţiile în care prezenţa internaţională în zonă este limitată de insurgenţii care au recuperat cutiile negre ale avionului prăbuşit, pe care le-ar fi dus deja la Doneţk. Unul dintre liderii separatiştilor, Alexander Borodai, a declarat că acestea vor fi predate experţilor internaţionali. Cu toate acestea, potrivit unor interceptări făcute de serviciile de securitate ucrainene, rebelii susţin că Moscova este foarte interesată de soarta cutiilor negre, care trebuie să rămână sub controlul separatiştilor. „Prietenii noştri de la nivel înalt sunt foarte interesaţi de soarta cutiilor negre. Mă refer la oameni de la Moscova”, spune Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych, comandant al batalionului Vostok, cel mai înamat din regiune şi cel care pare a coordona operaţiunea de recuperare a cutiilor negre.


Foto: Mediafax Foto

SUA susţin că sistemul de rachete utilizate pentru doborârea avionului malaysian în estul Ucrainei erau din Rusia. Afirmaţia aparţine secretarului de stat american John Kerry. Este prima declaraţie tranşantă a unui reprezentat al administraţiei americane, făcută astăzi, la patru zile de ton rezervat adoptat în privinţa implicării Moscovei în catastrofa din Ucraina. „Este destul de clar că este vorba de un sistem de rachete transferat din Rusia şi oferit insurgenţilor separatişti din Ucraina", a declarat el într-un interviu acordat CNN în care a calificat drept „grotescă” situaţia de la faţa locului.
În zilele care au trecut de la producerea sinistrului eveniment, insurgenţii care controlează regiunea au restricţionat accesul în zona unde se află epava avionului prăbuşit. Statele Unite, Olanda, Franţa, Germania şi Marea Britanie l-au somat pe Vladimir Putin să faciliteze pătrunderea în aria accidentului a echipelor internaţionale, existând temerea că probele vor fi distruse.
Este „momentul adevărului” pentru Rusia, iar Vladimir Putin trebuie să-şi exercite influenţa pe care o are pentru a proteja integritatea anchetei în privinţa cauzelor prăbuşirii avionului, a spus Kerry, la Fox News Sunday.
"Uniunea Europeană trebuie să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, dacă Moscova nu modifică abordarea în cazul anchetei privind doborârea avionului companiei Malaysia Airlines. A venit vremea ca UE să arate că puterea, influenţa şi resursele sale contează. UE trebuie să îşi susţină principiile", a declarat şi premierul britanic David Cameron.
„Preşedintele rus, Vladimir Putin, trebuie să obţină rapid accesul liber şi total în zona prăbuşirii Cursei MH17. Dacă Rusia nu va lua imediat măsurile necesare, vor exista consecinţe din partea Uniunii Europene cu ocazia Consiliului pentru Afaceri Externe programat marţi", a declarat şi preşedintele Franţei, Francois Hollande după ce a discutat prin telefon cu premierul britanic, şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Încă o dată, duminică, autorităţile de la Kiev au acuzat Moscova şi insurgenţii că distrug dovezile care ar putea demonstra implicarea Moscovei în doborârea avionului malaezian. „Teroriştii fac tot pentru a ascunde probele”, a declarat Andrei Lysenko, purtător de cuvânt al consiliului de securitate ucrainean.
La fel de tranşant este şi premierul Ucrainei. Arseni Iaţeniuk a susţinut că avionul a fost doborât de „profesionişti”, nu de „gorile în stare de ebrietate”, iar aceştia, foarte probabil, vin din Rusia.
"Aceste sisteme de rachete nu puteau fi manevrate de gorile în stare de ebrietate. Doar nişte profesionişti erau capabili să identifice ţinta şi să lanseze acest tip de rachetă. Este posibil ca aceşti oameni să fi venit din Rusia", a spus Iaţeniuk. 
„Cutiile negre trebuie să fie sub controlul nostru”
Duminică rebelii continuau să restricţioneze accesul la locul prăbuşirii avionului malaezian, împiedicând munca experţilor. Sub atenta observaţie a insurgenţilor înarmaţi, au fost recuperate 196 de trupuri ale victimelor. Acestea au fost transportate şi depozitate într-un tren frigorific, aflat la Torez.

În vreme ce comunitatea internaţională reclamă că reprezentanţii săi sunt împiedicaţi constant să facă cercetări la faţa locului, lideri ai rebelilor susţin că, de fapt,aceştia întârzie. „Nu pot înţelege de ce experţii nu vin aici imediat, nu suntem pe o insulă, ar fi uşor să ajungă aici”, a spus Alexander Borodai, un lider al autoproclamatei republici Doneţk, deşi reprezentanţilor OSCE le-a fost permis accesul doar în zone extrem de mici.
Insurgenţii însă s-au mobilizat şi au anunţat că au recuperat deja cutiile negre ale avionului. Borodai a recunoscut că acestea sunt deja într-un loc sigur la Doneţk şi vor fi predate „experţilor internaţionali”.
Varianta Ucrainei este însă alta. Forţele de securitate sunt în posesia unei interceptări a unei convorbiri telefonice între doi lideri ai rebelilor, Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych, comandant al batalionului Vostok, şi un altul identificat drept Andrei. „Cutiile trebuie să fie sub controlul nostru. Prietenii noştri de la nivel înalt sunt foarte interesaţi de soarta cutiilor negre. Mă refer la oameni de la Moscova”, spune cel despre care se presupune că ar fi Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych. Din conversaţie reiese că au fost găsite o serie de dispozitive, ordinul fiind clar, de a fi ascunse şi de a nu ajunge la anchetatorii internaţionali.
TRANSCRIPTUL INTERCEPTĂRII
Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych, comandant al batalionului Vostok Aleksei, insurgent

Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych: Oamenii tăi lucrează la locul prăbusirii? Aleksei : Da, lucrează Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: Eşti şi tu acolo? Aleksei : Da, sunt Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: Cine are cutiile negre? Aleksei: Noi nu le avem. Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: Cine le are? Aleksei: Lasă-mă să-mi dau seama. O să încerc să aflu. Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: Fă-o foarte repede. Urgent. Moscova întreabă unde sunt cutiile.  Te rog, raportează-mi unde sunt. Trebuie să o facem foarte repede. Aleksei: Da, OK. Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych::Cine este lângă tine? Sunt băieţii lui Strelkov? Aleksei: Nu ştiu. Au venit cei de la OSCE chiar acum. Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: În primul rând ei sunt interesaţi de soarta cutiilor negre. Trebuie să fie sub controlul nostru. Te rog, să îndeplineşti această sarcină. OK? Aleksei: OK.
(....)
Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:, comandant al batalionului Vostok Andrei, insurgent
Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: Am o cerere pentru tine. Nu este cererea mea. Prietenii noştri de sus sunt foarte interesaţi de soarta cutiilor negre. Mă refer la oameni de la Moscova.  Sunt două obiecte.  Khmury, şeful serviciului de informaţii al lui Strelok, are unul. Te rog, cooperează cu ministerul situaţiilor de urgenţă. Tot ce găseşti nu trebuie să ajungă în mâna altcuiva. Doar ale noastre, ale celor de la Strelok sau ale lui Khmury, nu contează. Andrei: Ok. Am înţeles. Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: Te rog, ţine totul sub control. Încearcă să iei tot ce găseşti ca să nu ajungă în mâinile altcuiva. Andrei:  Am înţeles.
(....)
Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:, comandant al batalionului Vostok Aleksei, insurgent
Aleksei: Ascultă, ar trebui să arate ca nişte cutii portocalii mici? Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych:: De unde dracu` să ştiu. Tu ştii mai bine. Aleksei: Am găsit ceva. Este doar o cutie – bloc de navigaţie prin satelit. Scrie pe ea. Khodakovsky Aleksandr Serhiyovych::  Ascunde-o oricum, cine ştie cum sunt deghizate. Aleksei: OK, Am înţeles.
http://www.gandul.info/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu