Experimentul Milgram: cu cărţile pe faţă despre supunerea faţă de autorităţi
Imagine simbolică a omului în faţa autorităţii atotputernice
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Au fost naziştii răi şi sadici, sau oricare dintre noi are în el sămânţa răului?
Mulţi dintre criminalii de război au justificat ulterior că sunt de fapt
nişte persoane cât se poate de normale, care nu ar face rău neprovocaţi
nici unei muşte, şi că tot ce au făcut a fost să urmeze nişte ordine,
în consecinţă ei nefiind altceva decât nişte simple unelte care nu pot
fi făcuţi responsabili de faptele lor.
După sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, foarte mulţi psihologi
şi sociologi au studiat şi cercetat pe toate părţile crimele împotriva
umanităţii care au avut loc în lagărele de concentraţie şi exterminare
naziste.
Cercetătorii au dorit să afle în primă instanţă dacă naziştii
germani au fost nişte oameni care au fost înrăiţi până la nebunie de
ideologia agresivă în care credeau, sau mai grav, nu cumva orice grup de
oameni din orice rasă sau cultură se poate comporta la fel de
abominabil dacă ajung în conjuncturi şi situaţii asemănătoare?
Imagine simbolică asupra programării mentalului omenesc cu idei fixe Sursa foto: Shutterstock
Cel care s-a hotărât să pună capăt tuturor acestor dileme din lumea
psihosiciologiei de atunci, a fost Stanley Milgram, un psiholog din
cadrul Universităţii Yale. El a imaginat şi pus în practică un
experiment pe baza conflictelor dintre influenţa unei autorităţi
imperative, pe care nu o poţi refuza în mod normal şi barierele ridicate
de conştiinţa fiecăruia dintre noi. Milgram a examinat cu atenţie
justificările şi declaraţiile celor acuzaţi de crime împotriva
umanităţii cu ocazia celebrului Proces de la Nurnberg.
Majoritatea liderilor nazişti inculpaţi atunci, s-au apărat invocând
faptul că au fost forţaţi să îndeplinească nişte ordine, cu care
niciunul dintre ei nu ar fi fost de acord, dar date conjuncturile, s-au
văzut nevoiţi să le îndeplinească. Experimentele au început în luna
iulie a anului 1961, la doar un an distanţă de procesul răsunător al lui
Adolf Eichman în Ierusalim. Milgram şi-a selectat subiecţii pentur
experimente după ce în prealabil a tipărit un anunţ în care cerea ca mai
mulţi bărbaţi să se ofere ca voluntari pentru un studiu care are ca
subiect optimizarea tehnicilor de învăţare şi studiere în Universitatea
Yale.
Impulsuri electrice şi condiţionări psiho-sociale
Conform procedurii, fiecare participant făcea pereche cu alt voluntar şi
cei doi trăgeau la sorţi care să fie „profesorul” şi care
„învăţăcelul”, aceştia din urmă fiind studenţi ai lui Milgram care nu-şi
declinau identitatea colegilor lor de experiment. Cheia succesului
experimentului a fost un generator de impulsuri electrice creat de către
Stanley Milgram. Subiectul era apoi dus într-o cameră unde i se ataşau
electrozi de braţe.
Generatorul de impulsuri electrice era calibrat între 15-450 de volţi,
în care gradaţia de 15 volţi declanşa un şoc mic, intensitatea cerscând
până la 375 volţi, capabilă de şocuri foarte dureroase. În cele din
urmă, organizatorii au exclus posibilitatea ca subiectul să primească
450 de volţi, care l-ar fi ucis chiar dacă declanşatorul era adus
accidental la această intensitate. Evident, pentru siguranţa
subiecţilor, declanşatoarele nu au fost niciodată conectate la curent
electric, dar subiecţilor „profesori” nu li s-a spus niciodată asta .
Imagine simbolică asupra manipulării oamenilor obişnuiţi Sursa foto: Shutterstock
Milgram era deci gata să afle cât de departe pot merge oamenii care se
supun unui ordin, dacă acesta are ce obiect vătămarea sau torturarea
altor oameni (de cele mai multe ori necunoscuţi), la fel de mult vroia
să afle cât de uşor sau greu pot fi influenţaţi oamenii obişnuiţi să
comită atrocităţi, cum se întâmplase de nenumărate ori în cel de-al
doilea Război Mondial. Participanţii voluntari erau un eşalon de 40 de
bărbaţi cu vârste cuprinse între 30-50 de ani ale căror ocupaţii variau
de la simpli muncitori la directori de firme şi companii importante.
La începutul experimetului, toţi au fost introduşi unui personaj de la
care trebuiau să primească ordine. Experimentatorul avea dreptul de a le
cere orice executanţilor care trebuiau să facă apel la propria
conşiinţă înainte de a îndeplini oridinele, cel mai adesea absurde.
Acest personaj cheie era îmbărcat într-un costum impunător de culoare
gri şi nu era Milgram, ci un actor profesionist în vîrstă de 47 de ani
care putea da mai multă veridicitate şi greutate rolului.
Experimente de laborator Sursa foto: Shutterstock
Cei în rol de „învăţăcel” trebuiau să răspundă unor întrebări diverse,
iar refuzul de a răspunde sau răspunsurile greşite se pedepseau de către
„profesori” prin delanşarea unui şoc electric în corpurile subiecţilor
„învăţăcei”. Dacă din milă sau compasiune, aceştia refuzau să-i
pedepsească pe ceilalşi colegi de experiment, atunci intra în scenă
„experimentatorul suprem” cel care avea rol de autoritate absolută şi
venea să transmită un set de cinci ordine diferite.
Cei în rol de „profesor” primeau astfel câte un set de instructiuni
tipărite cu următoarele îndemnuri. Acestea erau: - Te rog continuă,
-Insist să continui, -Experimentul îţi cere să continui, -Este absolut
esenţial să nu renunşi şi să continui, -Nu ai altă soluţie decât să
continui. Văzuţi în faţa situaţie implacabile, oamenii au ales.
Rezultate care nu ne fac cinste şi întrebări fără răspuns
Rezultatele au fost înfricoşătoare pentru destinul speciei
umane. Putem spunne chiar că acesta a fost un mare examen picat de
omenire, chiar dacă s-a desfăşurat într-o sală pierdută a unei singure
universităţi. Nu mai puţin de 65% dintre participanţii în rol de
„profesori” au continuat să-şi chinuie subiecţii cu impulsuri electrice
care tindeau să se apropie de valoarea de 450 de volţi, în ciuda
urletelor evidente de durere ale acestor oameni.
Şi mai grav de atât, absolut toţi „profesorii” şi-au supus colegii de
experiment la şocuri electrice de 300 de volţi. În decursul
experimentului, mulţi subiecţi au avut accese de panică şi angoase, iar
trei dintre aceştia au intrat în crize manifestate prin spasme şi
mişcări incontrolabile. În faţa unei asemenea realităţi implacabile,
Milgram nu a vrut să accepte datele şi evidenţele şi a mai efectuat un
număr de alte 18 experimente similare, dar care au avut aceleaşi
rezultate. Înainte de desfăşurarea experimentelor, majoritatea
experţilor credeau că doar 1-3% dintre subiecţi vor administra şocuri
electri
ce colegilor în urma îndemnurilor de pe hârtie. Experţii credeau iniţial
că doar o persoană cu o psihopatologie avansată, cu nebunie periculoasă
şi iresponsabilă putea face asemenea acte de sadism, în niciun caz
nişte oameni normali, fără antecedente penale, dar cărora li s-a dat
putere pe mână şi erau continuu presaţi de o autoritate intransingentă
în privinţa îndeplinirii ordinelor. Cei 65% nu s-au oprit din a
administra puternice dureri fizice colegiolor lor, nici când într-unul
dintre cazuri, unul dintre „învăţăcei” şi-a rugat „torţionarul” să
înceteze deoarece are probleme cardiace, iar şocurile electrice repetate
l-au putea ucide oricând.
Prin haosul gîndurilor şi programărilro mentale ale omului modern Sursa foto: Shutterstock
Se pare că oamenii prezintă un comportament înăscut în urma căruia
acceptă fără crâcire cele mai absurde şi crude ordine dacă acestea vin
din partea unei autorităţi căreia nu i se pot opune. Oamenii tind să
îndeplinească ordine de la persoane cărora le recunosc autoritatea ca un
drept moral sau legal. Reacţia de supunere la o autoritate legitimă
este învăţată de-a lungul generaţiilor, încă din copilărie când ascultăm
de părinţi, bunici, membri mai mari din familie, profesori şi apoi
şefii de la locul de muncă.
Într-o altă sesiune de comunicări din anul 1974, Stanley Milgram a
explicat comportamentul subiecţilor săi sugerând că oamenii au două
stadii distincte de comportament atunci când se află în public sau în
societate. Astfel atunci când sunt în stadiul autonom, oamenii
îşi aleg liber acţiunile şi îşi asumă conştient toată responsabilitatea
pentru ele. Însă aflaţi în aşa numitul stadiu agentic oamenii le permit
altora să le dirijeze şi să le comande acţiunile şi libertatea, alegând
însă să paseze responsabilitatea faptelor către persoanele care le-au
dat ordine. Cu alte cuvinte, oamenii se poartă ca nişte servitori ai
dorinţei altora.
Milgram a mai sugerat colegilor săi psihosociologi că pentru a intra în
stadiul agentic, oamenii trebuie să recunoască două condjucturi. Anume
aceea în care persoana care dă ordine este percepută ca fiind calificată
şi îndreptăţită să acţioneze asupra comportamentului lor. Următoarea
conjunctură este aceea în care persoana care primeşte ordinele este
convinsă că autoritatea va accepta toate responsabilităţile faptelor
făcute în comun. Aceste realităţi sunt susţinute de rezultatele
experimentelor lui Milgram.
Spre exemplu, când participanţilor li s-a spus că vor fi responsabili
pentru acţiunile lor, niciun „profesor” nu a îndrăznit să-şi chinuie
colegul. În contrast, când li s-a spus că „experimentatorul” este
responsabil pentru tot ce se va întâmpla, oamenii au abuzat butonul
declanşatorului electric în ciuda faptului că ştiau că astfel provoacă
dureri celoralţi semeni. Au existat şi numeroase critici ale
experimentelor, unele dintre acestea acuzând că experimentele au avut
loc în condiţii de laborator, ceea ce ridică întrebări asupra unei
astfel de situaţii identice şi în realitate. Adevărul este că restul
oamenilor se supun fără să crâcnească, în viaţa de zi cu zi, la
constrângeri mult mai minore decât ameninţarea unui şoc electric.
Situaţiile recreate de Milgram se potrivesc mai mult unui context
militar decât unuia civil, adică exact ce a vrut acesta să afle în
privinţa crimelor de război.Cercetători ca Martin T. Orne şi Charles H.
Holland au acuzat studiile lui Milgram de lipsa unui realism
experimentar, atâta timp cât subiecţii ştiau că nu vor primi în
realitate niciun şoc electric. Cu toate acestea descoperirile lui
Milgram au fost confirmate în multe alte culturi, iar unele rezultate au
obţinut procente mai mari de obedienţă în faţa autorităţi, decât cele
din experimentele lui Milgram.
Imagine simbolică asupra ştergerii badagajului ancestral Sursa foto: Shutterstock
În plus, cercetătorii Peter Smith şi Michael H. Bond au descoperit în
anul 1998 că cu excepţia Iordaniei, majoritatea acestor studii au fost
efectuate în ţări occidentale industrializate, ceea ce nu înseamnă că a
fost identificat un tipar comportamental social valabil peste tot pe
planetă.
Regia lui Milgram a fost excepţională, căci subiecţii „profesori”
credeau şi erau convinşi că administrează la modul real şocuri electrice
unor voluntari asemenea lor, făsă să ştie că „învăţăceii” erau de fapt
studenţii profesorului. Tot Milgram şi-a intervievat subiecţii după
încheierea experimentelor pentru a afla procentul regretelor acestora.
Aparent 83,7% dintre subiecţi au declarat că „se bucură foarte mult că
au făcut parte din experiment”, iar doar 1,3% au spus că (aş fi vrut să
nu iau parte la aşa ceva dacă ştiam despre ce este vorba”.
În apărarea sa, Stanley Milgram a mai declarat că efectele secundare ale
experimentului asupra psihicului subiecţilro vor fi de scurtă durată.
De fapt, după ce totul s-a sfîrşit iar cei care au avut vremelnic
puterea de a electrocuta au văzut că partenerii lor sunt bine, sănătoşi,
nivelul lor de stres a scăzut la valori normale, căci se temeau de
eventuale represalii.
După cum s-a dovedit ulterior, Experimentul Milgram a lăsat în urma sa
mai multe întrebări noi fără răspuns, în loc să descifreze toate
mecanismele care vizează complexa relaţie dintre oamenii obişnuiţi şi
autoritatăţile dictatoriale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu