joi, 3 aprilie 2014

Independența Transilvaniei, următorul obiectiv al UDMR


Independența Transilvaniei, următorul obiectiv al UDMR
UDMR și-a lansat sâmbătă candidații la alegerile parlamentare utilizând o întreagă paletă de mesaje ”europene”, ”multiculturale”, ”de îndemn la bună înțelegere și respect față de români”: candidatul Sogor Csaba vrea să-i facă pe românii din Covasna și Harghita să se simtă străini în propria țară, președintele Kelemen Hunor îi îndeamnă pe maghiari la vot pentru că altfel românii le fură locul în Parlamentul European iar Marko Bela face apel la Trianon, tratatul care a desființat Ungaria Mare.
Ce să mai, mesajul politic al UDMR duduie de bune intenții și europenism. Pentru partenerii de guvernare ai UDMR, Partidul Social Democrat, nimic din discursul politic al extremiștilor moderați nu pare să îngrijoreze sau să revolte. Nu contează că UDMR îl copiază pe Laszlo Tokes. Țara trebuie guvernată așa că UDMR poate clama orice dorește, atâta timp cât sprijină PSD. Iar pentru asta PSD va răsplăti loialitatea UDMR în 2014 cu peste 18 milioane de lei din bugetul Secretariatului General al Guvernului.
După autonomia culturală, noțiune cu care UDMR a demarat lupta sa revizionistă în anii 90, a urmat noțiunea de autonomie teritorială. Deși inițial era vorba de luptă culturală pentru idetitatea etnică a maghiarilor din Transilvania, acum UDMR nu se ascude să afirme deschis faptul că luptă pentru teritorii, mai exact pentru teritoriul așa-zisului ținut secuiesc. Noțiunea de autonomie culturală a ieșit deja din vocabularul UDMR, fiind înlocuită cea de autonomie teritorială.
Sâmbătă, UDMR a făcut un nou pas spre introducere noțiunii de independență. Nu a așa-zisului ținut secuiesc, ci a Transilvaniei. Trebuie să aducem Catalonia și Tirolul de Sud în Ardeal, a afirmat Kelemen Hunor la Odorheiu Secuiesc. Hunor vorbește despre acea Catalonia care în acest moment luptă pentru independența față de Regatul Spaniei.
În viziunea UDMR, Catalonia este modelul de urmat. Asta pentru că UDMR și-a atins obiectivul autonomiei teritoriale a așa-zisului ținut secuiesc. Dacă până acum în județele Covasna și Harghita nu se respectau legi, acum nu se mai respectă nici sentințe judecătorești definitive și irevocabile. Totul în cele două județe este la cheremul UDMR, cu acordul tacit al puterii de la București, acum controlată de PSD. Autoritatea statului s-a retras din cele două județe, legea de la București nefiind aplicabilă în Covasna și Harghita. Aici guvernează UDMR după propriile legi.
Dan Tanasa
http://www.napocanews.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu