marți, 1 aprilie 2014

Cum se încearcă desființarea școlilor românești din Ardeal. La Sighișoara, UDMR vrea Liceul Petofi Sandor în locul Colegiului Mircea Eliade

PrintȘcolile românești din Ardeal trăiesc o adevărată dramă. Fenomen necunoscut la București, doar șoptit în anumite medii din Transilvania,  dar care iese la iveală odată cu abuzurile prezenței la guvernare a UDMR.  Politica coordonată la nivelul formațiunii de înființare pe tot teritoriul Ardealului de  instituții de învățământ cu predare exclusiv în limba maghiare, prin desființarea unor instituții de învățământ cu predare în limba română,  se desfășoară pe cel puțin două paliere: mai întâi prin așa zisa retrocedare a unor licee sau  colegii către bisericile maghiare; apoi prin presiuni la nivelul inspectoratelor școlare, pentru înființarea unor noi licee ungare în urma comasării claselor de predare în limba maghiară de la toate școlile dintr-o localitate.
 Această ultimă formă de dezvoltare a învățământul în limba maghiară( de care o să ne ocupăm în acest articol), se face prin desființarea unor colegii, licee sau școli gimnaziale românești, clădirea acestora fiind ocupată de elevii maghiari. Totul, prin decizie politică, fără să se țină cont de soarta copiilor care studiază în limba română.
Presiuni la nivel local
Folosindu-se de statutul de formațiune aflată la putere, în perioada 2008-2012,  UDMR, împreună cu bisericile maghiare, au făcut presiuni la nivelul inspectoratelor școlare și a prefecturilor pentru a desființa unele instituții de învățâmânt românești.  Un document din 17 marte 2011, ajuns pe masa prefecturii Mureș, evidențiază modul pervers în care Uniunea Democrată a Maghiarilor din România forțează mâna autorităților locale  pentru a pune mâna pe clădirile unor importante instituții de învățământ publice din orașele ardelenești, cu predare bilingvă ( română și maghiară) în vederea  înființarii unor școli cu predare exclusiv  în limba maghiară. Adică, gimnazii sau colegii naționale, să fie desființate tocmai pentru a deveni licee maghiare, sub coordonarea bisericilor ungare.
 Petofi Sandor în locul lui Mircea Eliade
Astfel, în 17 martie 2011, UDMR Sighișoara ( județul Mureș) împreună cu părinții copiilor care studiază în limba maghiară,  cu comunitatea locală a acestei etnii din municipiul Sighișoara,  cu Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România, filiala Sighișoara, au depus o cerere la Inspectoratul Școlar Mureș pentru aprobarea înființării liceului Teoretic  Petofi Sandor cu personalitate juridică proprie, cu predare în limba maghiară, începând cu anul școlar 2011-2012. “Drept locație pentru această unitate școlară propunem  prin reorganizarea rețelei de învățământ, una dintre variantele: clădirea Gimnaziului de Stat “Aurel Mosora” din municipiul Sighișoara, strada Andrei Șaguna, nr.6 sau  clădirea Colegiului Național “Mircea Eliade”, situate în municipiul Sighișoara, strada 1 Decembrie 1918, nr 3”, se arată în cererea înaintată de UDMR.  Cu alte cuvinte, politicienii Uniunii solicită desființarea celui mai bun colegiu multicultural ( cu predare în limba română și maghiară) din Sighișoara sau a uneia dintre cele mai bune școli generale bilingve, pentru înființarea unui liceu cu predare exclusiv în limba maghiară. În locul lui Mircea Eliade să fie adus Petofi Sandor!!!!
Însă, politicienii UDMR, cadrele didactice sau părinții elevilor maghiari  nu menționează în documentul lor care va fi soarta copiilor români, care ar urma să fie alungați din școala în care învață de ani de zile!
Potrivit cererii UDMR, această nouă unitate școlară ar fi avut în componență 7 clase din ciclul primar, 8 clase din cliclul gimnazial și 8 clase din ciclul liceal.
Se invocă integrarea în UE
Uniunea invocă o  multitudine o argumente pentru înființarea Liceului Petofi Sandor pe spinarea elevilor români, invocând motive legate de integrarea europeană, de identitate etnică, de libertate religioasă, făcând apel la Legea 1/2011 privind învățământul, la Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar nr.874 din 2005. „Prin schimbarea conceptului de educație odată cu apariția noii Legi a învățământului, educația trebuie să-și creeze o direcție și o acțiune în spiritul întregirii în structurile UE, al promovării valorilor europene. Scopul general de care trebuie să ținem cont cu toții este dobândirea identității europene în concordanță cu identitatea națională și etnică. Scopurile înscrise sunt foarte importante în educația generațiilor viitoare: educația formală, informația non-informală și educația informală”, se arată  în motivarea acțiunilor întreprinse de UDMR.
 În traducere liberă, în concepția politicienilor Uniunii, desființarea școlilor românești este în spiritul “schimbării conceptului de educație” și al promovării valorilor europene, “în concordanță cu identitatea națională și etnică”.
În același spirit “european”, UDMR aduce și alte motivații pentru înființarea liceului Petofi Sandor prin desființarea Colegiului Mircea Eliade: “Dintre obiectivele operaționale care dețin intențiile de informare și formare a conștiinței și a conduitei europene, am enumera doar câteva: cunoașterea și exercitarea dreptului și libertățile entice ca cetățeni europeni, constituirea identității europene și deținerea cetățeniei europene pe baza apartenenței naționale și etnice, consțientizarea identității europene, grevate pe identitatea națională și etnică, formarea și consolidarea atitudinilor toleranței etnice și religioase și formarea și consolidarea comportamentului democratic”. Este vorba de fapt, despre înșisuirea unor fraze fără noimă, care sună bine din punct de vedere european, dar care ascund intențiile unor abuz evident!
Susținere necondiționată din partea bisericilor maghiare
În documentul UDMR se precizează că în elaborarea proiectului au contribuit consilierii locali ai Uniunii din Sighișoara, reprezentanții de drept ai minorității maghiare, cadrele didactice de la secțiile de maghiare din unitățile de învătâmânt primar, gimnazial și liceal, „ cu susținerea necondiționată a cultelor istorice reformate, romano-catolice și unitariane”. “Această colaborare este esențială în vederea realizării analizelor nevoilor comunităților maghiare din municipiul Sighișoara, precum și din localitățile învecinate și respectarea standardelor educaționale, urmărind prevederile Planului Regional de Acțiune pentru dezvoltarea învățământului la toate nivelurile, cu standarde impuse integrării europene”, se mai arată  în documentul citat.
Potrivit actului UDMR, „în elaborarea acestui proiect am avut în vedere criteriile obligatorii pentru fundamentarea unui învățământ performant și anume: criteriul legislativ, criteriul economic, criteriul demografic și geographic”. La capitolul economic, politicienii Uniunii  invocă faptul că la nivelul municipiului Sighișoara, secțiile maghiare sunt dispersate în trei școli, dupăcum urmează: primar- 7 clase în cadrul gimnaziului de Stat “Aurel Mosora” , 2 clase în Gimnaziul de Stat “Zaharia Boiu”; gimnazial – 8 clase la Gimnaziul de Stat “Aurel Mosora”, 2 clase la Gimnaziul de Stat, “Zaharia Boiu”; liceal – 8 clase la Colegiul “Mircea Eliade”.
Segregare =eficiență?
În document se susține că “prin comasarea acestor grupe și  clase într-o singură unitate școlară se pot crea premizele pentru un învățământ economic și eficient. În acest fel se crează și o încadrare în numărul de posturi didactice, auxiliare și nedidactice. De asemenea, se reduce abandonul școlar prin asigurarea unui set de facilități elevilor din mediul rural  și a celor cu stare materială precară prin atragerea de sponsori, burse școlare speciale, din fonduri școlare extrabugetare cu ajutorul fundațiilor din țară și de peste hotare”.
Ca argument demografic se invocă faptul că în urma analizei evoluției populației școlare locale și zonale, se constată scăderea acesteia, “de unde rezultă necesitatea unei instituții de învățământ care să concentreze elevii care doresc să studieze în limba maghiară”. Din punct de vedere geografic, se observă faptul că “zona Sighișoara este o zonă cu populație maghiară disperată, cu tendințe de scădere a populației, iar înființarea unui liceu cu predare în limba maghiară ar putea să fie acoperită zona în mod echitabil și ar putea fi atrași elevi maghiari din localitățile limitrofe din județul Mureș și Brașov”.
Cadrele didactice, masă de manevră
De asemenea, în documentul UDMR se invocă și o situație complicată la nivelul cadrelor didactice cu predare în limba maghiară.  Există 11 profesori ( 24) care se deplasează odată sau de două ori pe zi, de la Gimnaziul de Stat “Aurel Mosora” la Colegiul Național “Mircea Eliade”, având ore la secția de maghiară a ambelor școli. Din cauza complexității orarului de la cele 2 instituții de învățământ, nu există soluție alternativă. Există posturi care sunt împărțite între cele două  școli. Sunt profesori (8) care sunt nevoiți să-și completeze catedrele la cealaltă școală, neavând siguranța că vor dispune de acele ore”.
Trebuie precizat că toate aceste motive precizate de politicienii UDMR reflectă o situație generală a învățământului , care trebuie analizată de factorii de decizie dintr-o perspectivă de ansamblu, nu numai din punctul de vedere al comunității maghiare. Altfel, potrivit propunerii reprezentanților unguri, problemele lor s-ar rezolva pe spatele școlilor românești, provocând situații conflictuale interetnice. Desființarea unei școli românești pentru a face loc  unei unități de învățământ cu predare exclusiv în limba maghiară nu este o soluție în vederea unei conviețuiri pașnice interetnice . Cu atât mai mult cu cât, potrivit normelor europene, este asigurat cadrul necesar pentru învățământul în limba maghiară în cadrul unor instituții multiculturale.
Potrivit datelor precizate în documentul UDMR, la Gimnaziul de Stat “Aurel Mosora”, funcționau în 2011, 8 clase cu predare în limba română și 8 clase cu predare în limba maghiară, iar la Colegiul Mircea Eliade, 12 clase în limba română și 8 clase cu predare în limba maghiară. Drept consecință, potrivit normelor europene, învățământul în limba maghiară este asigurat!
Ligeti Gyorgy în locul lui Constantin Brăncuși
O altă cerere pentru înființarea unei școli în limba maghiară prin desființarea unei școli cu predare în limba română a fost înregistrată, în același an, 2011, când UDMR se afla la guvernare alături de PDL, în municipiul Târnăveni, județul Mureș. Cererea a fost înaintată de părinții elevilor din clasele cu predare în limba maghiară din unitățile de învățământ din Târnăveni. Această școală s-ar fi numit Grupul Școlar „Ligeti Gyorgy”. Ca locație ei au propus  clădirea Liceului Teoretic “Andrei Bârseanu”,  a Gimnaziului de Stat „Traian” sau a Liceul „Constantin Brâncuși”.
Cu alte cuvinte, reprezentanții comunității  maghiare solicitau desființarea unuia dintre cele mai bune licee din localitate, pentru a face loc unei școli cu predare în limba maghiară. În locul lui Constantin Brâncuși, Andrei Bârceanu sau Marcus Ulpius Traianus urma să vină…Ligeti Gyorgy!!!
Prefectura Mureș, din acea perioadă (2011) condusă la acel moment de Marius Pașcan, actualmente senator PDL a refuzat propunerile venite din partea UDMR și a reprezentanților comunității maghiare, în contextul protestului  înregistrat la Sighișoara și Târnăveni de cadrele didactice românești care s-au împotrivit desființării prestigioaselor unități de învățâmânt multiculturale. Mai ales în contextul în care școlile respective respectau dreptul de predare în limba maghiară, potrivit normelor europene și legilor românești. 
http://www.ancheteonline.ro/wp-content/uploads/logo_anchete_online.png

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu