luni, 20 ianuarie 2014

Mafia juridică imobiliară a transformat justiţia clujeană într-un apartheid împotriva românilor


Mafia juridică imobiliară a transformat justiţia clujeană într-un apartheid împotriva românilor
E incredibil ce se întâmplă în justiţia clujeană în ultimii 12 ani, când toate imobilele centrale au fost retrocedate, cu încălcarea legii şi pe baza unor acte false, către foştii nobili şi grofi maghiari. O parte a judecătorilor clujeni au ajuns slugile mafiei imobiliare maghiare, retrocedând clădiri istorice de o valoare inestimabilă din centrul oraşului Cluj-Napoca, cu încălcarea flagrantă a legislaţiei României şi internaţionale. Pe baza unor acte false aduse de avocaţii unguri, judecătorii clujeni retrocedează către urmaşii nobilimii maghiare imobilele centrale aruncând pe români din centrul istoric al oraşului. S-a ajuns ca în vremea dualismului austro-ungar, ca românii să fie în Cluj-Napoca din nou „extra-muros”, prin bunăvoinţa suspectă a instanţelor de judecată clujene corupte. Românilor le este din din nou interzis să locuiască „intra-muros”. Situaţia juridică a imobilelor centrale clujene s-a rezolvat în anii `20 prin procesul optanţilor în favoarea statului român.
Ceea ce fac o parte din  judecătorii clujeni  încalcă legislaţia naţională şi internaţională. După Marea Unire de la 1918, Ungaria şi optanţii unguri, adică foştii grofi şi conţi, s-au adresat Societăţii Naţiunilor, au dat în judecată statul român, dar şi Slovacia şi Serbia, ţări care îşi recuperaseră teritoriile pierdute. Au pretins să fie despăgubiţi proprietarii unguri, dar şi Ungaria ca ţară, pentru toate bunurile pe care le-au avut în timpul Imperiului Austro-Ungar, până la 1918. S-a desfăşurat la Tribunalul Arbitrar de la Paris procesul optanţilor, N. Titulescu a fost conducătorul delegaţiei României, iar delegaţia ungară era condusă de contele Apony. Procesul s-a încheiat în 1930, iar România a fost obligată să despăgubească Ungaria şi pe optanţii unguri în coroane-aur de 24 de carate, în total 100 de tone de aur. Plăţile s-au făcut printr-un Fond Agrar deschis într-o bancă elveţiană din Basel. Între 1931 şi 1937 au fost despăgubiţi toţi foştii proprietari. Bunurile au intrat în proprietatea statului român prin cumpărare, nu avem nicio obligaţie către nimeni, iar aşa-zisele retrocedări de azi sunt ilegale şi penale pentru judecătorii care încalcă legea naţională. Asistăm de fapt la împroprietărirea Ungariei şi a unor cetăţeni de etnie maghiară cu imobile. Au mai venit şi cu o altă şmecherie penală, respectiv cu statusul romano-catolic, care niciodată nu a avut personalitate juridică şi nici proprietăţi. Este ceva asemănător cu cazul Nadăş. Printr-o hotărâre a unui judecător de etnie maghiară de la Miercurea Ciuc, în august 2001, la primul şi ultimul termen, Arhidieceza romano-catolică de Alba Iulia solicită să se recunoască de către instanţele judecătoreşti din România că ea este urmaşa de drept a statusului romano-catolic, status care n-a fost recunoscut niciodată ca persoană juridică de către România, Ungaria sau Vatican. Mulţi români probabil că n-au auzit de acest status romano-catolic de care s-a ocupat formidabil marele Onisifor Ghibu, care a scris extrem de documentat şi a lămurit în acest sens guvernul Nicolae Iorga. El a demonstrat că niciodată statusul nu a avut proprietăţi. Dar revenind la demersul Arhidiecezei, se solicită judecarea procesului la Miercurea Ciuc, unde se obţine confirmarea faptului că e continuatoarea statusului romano-catolic, conform Cotidianul.ro. Guvernul României, prin Ministerul de Finanţe, n-a fost reprezentat la proces.
Mai nou o cladire istorică din centrul municipiului Cluj-Napoca, evaluata la 5 milioane de euro, a fost retrocedată, în urma unei sentinţe a Curţii de Apel Cluj, urmaşilor familiei Banffy, decizia fiind executorie, dar nu irevocabilă, şi urmând să fie atacată cu recurs la ICCJ de către actualul proprietar. Ceea ce se întâmplă acum în justiţia clujeană este instaurarea unui apartheid juridic împotriva românilor, cu încălcarea legislaţiei şi interzicerea românilor de a locui şi lucra în centrul istoric al Clujului, aşa cum au păţit negrii în marile oraşe din Africa de Sud. Acest apartheid juridic ilegal şi cu implicaţii ale mafiei imobiliare ce corup judecători trebuie să înceteze imediat. Este nevoie urgent de venirea la Cluj-Napoca a unei inspecţii judiciare şi reluarea proceselor imobliare la ÎCCJ pentru reintrarea în legalitate, pentru că o parte justiţiei clujene este tot mai tributară intereslor Budapestei şi a foştilor nobili maghiari împotriva românilor şi a statului român. La Cluj-Napcoa justiţia nu mai e liberă şi independentă ci prizoniera unor interese dincolo de graniţele României.
http://www.napocanews.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu