duminică, 15 septembrie 2013

Unde ne ducem după moarte? Iată ce au descoperit cercetătorii!

Moartea este unul dintre cele mai interesante mistere pe care omul, în cele din urmă, reușește să-l dezlege. De-a lungul timpului au existat mai multe teorii care au încercat să explice fenomenul, dar niciuna nu a fost concludentă.

Unde ne ducem după moarte
Unde ne ducem după moarte / FOTO: sfatulparintilor.ro
Dacă religia ne învață că sufletul, în funcție de evoluția sa pe Terra, poate merge în Rai sau Iad, pe de cealaltă parte știința susține că fenomenul morții nu este nimic altceva decât o iluzie generată de creier.
Din această cauză, nimeni nu poate preciza cu exactitate ceea ce însemnă cu adevărat sfârșitul biologic. Oamenii de știință de la Universitățile din Edinburgh şi Cambridge susțin că au reușit să descifreze misterul morții biologice. Tot ceea ce se spunea despre această experiență, existenţa tunelului cât și luminile specifice, sunt reprezentări prin care creierul încearcă să-și explice întreg fenomenul, scrie efemeride.ro.
Moartea este pur și simplu sfârșitul, din punctul de vedere al științei și lumea spirituală nu există pentru că totul se termină aici pe Terra. Știința se îndepărtează considerabil de religie, cât și de lumea spirituală și oferă o abordare statică asupra morții. Astfel, în opinia cercetătorilor, nu mai există nicio lume spirituală și nici viață de apoi.

Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!


Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/unde-ne-ducem-dupa-moarte-iata-ce-au-descoperit-cercetatorii_1270296.html#ixzz2exOk0fKC
Follow us: @realitatea on Twitter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu