vineri, 20 septembrie 2013

Mărturii din infernul de la Periprava: bătăile erau crunte, iar morţii erau aruncaţi noaptea unul peste altul, fără coşciuge

de M.Z.   •   19 Sep 2013   •   18:54 Comenteaza
Mărturii din infernul de la Periprava: bătăile erau crunte, iar morţii erau aruncaţi noaptea unul peste altul, fără coşciuge 418
Foto: captura Antena 3
Un fost deţinut de la Periprava a povestit joi, la Antena 3, bătăile crunte pe care le lua în închisoare, felul în care a fost trimis la izolare după prima ceartă cu Ioan Ficior, dar şi modul în care erau aruncaţi morţii.
 
"Bătăile erau crunte, ei te băteau că nu puteai să-ţi realizezi norma de lucru. (...) După primul conflict pe care l-am avut eu cu Ficior, m-a băgat la izolare şapte zile. Acolo ne dădea mâncare la trei zile, dormeai pe un pat de fier şi a doua zi te ducea la lucru", a mărturisit Ioan Cenţiu, fost deţinut la Periprava, în ediţia de joi a emisiunii 100 de minute, de la Antena 3.
 
Ioan Cenţiu a stat în închisoarea de la Periprava doi ani şi jumătate, din 6 decembrie1959 şi până pe 23 iunie 1962. "Am prins toate nenorocirile", îşi aminteşte Cenţiu.
 
În toată această perioadă, deţinutul a spus că a văzut cum morţii se aruncau unul peste altul fără coşciug, iar autopsiile se făceau o dată pe săptămână sau atunci când venea medicul.
 
"Se făcea autopsie o dată pe săptămână sau când venea doctorul. Morţii se aruncau unul peste altul, majoritatea fără coşciug, iar lucrurile astea se făceau mai mult noaptea, când noi nu ştiam", a povestit Ioan Cenţiu, la Antena 3.
 

Ioan Cenţiu, despre legea pensiilor în cazul torţionarilor: a lua câte 75% din venituri şi să le împarţi la deţinuţi e ca şi când ai împărţi două paie la trei măgari. E umilitor dacă nu se găsesc alte surse.

Cum şi-l aminteşte Ioan Cenţiu pe torţionarul Ficior: era un comandant într-o ţinută impecabilă, cu mâna în buzunar, se plimba ţantoş ca un cocoş şi ne privea de sus

Ioan Cenţiu, despre anii de studiu. "Am fost dat afară din facultate. Să-mi răspundă Kovesi de ce m-a dat afară din facultate"

Ioan Cenţiu, deţinut politic la Periprava: Acei oameni au fost educaţi şi prelucaţi în spiritul ticăloşiei

http://www.antena3.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu