joi, 25 iulie 2013


 Pericolele unei eventuale noi legi pentru salarizarea medicilor
Pericolele unei eventuale noi legi pentru salarizarea medicilor
Ministerul Sănătăţii lucrează deja la noua lege a salarizării personalului medical, care va presupune, mai mult ca sigur, scoatere acestora din grila de salarizare a bugetarilor, sub forma unui proiect pilot în câteva spitale, la începutul lui 2014. Federaţia Solidaritatea Sanitară (FSS), afiliată la Cartel Alfa, semnalează câteva posibile pericole ale unei aplicări incorecte ale acestei legi.
Potrivit președintelui FSS, Viorel Rotilă, proiectul pilot, respectiv noua lege de salarizare din sănătate, trebuie să se aplice pentru toate categoriile de salariaţi din sistemul sanitar.
"Un argument în plus pentru această includere îl reprezintă, dincolo de o problemă evidentă de discriminare, și excluderea iminentă a unităţilor sanitare publice din sfera unităţilor bugetare. (...) Riscul major este astfel să avem unităţi sanitare nebugetare cu salariaţi bugetari. Evident, aceasta este o contradicţie în termeni. Datorită efectului anterior amintit vom bloca tocmai transformarea acestor unităţi sanitare în unităţi nebugetare, adică riscăm să împiedicăm unul din demersurile esenţiale pentru reforma sanitară: autonomia bugetară a spitalelor.", spune acesta.
Potrivit FSS, împărţirea personalului din sistemul sanitar în două categorii din punctul de vedere al salarizării riscă un efect negativ cu un impact deosebit de mare asupra bunei desfășurări a activităţii în acest sector.
Astfel, tratamentul diferenţiat ar putea conduce la o salarizare net avantajoasă medicilor și asistenţilor medicali, semnalează FSS.
"Consecinţa imediată o va constitui accentuarea demotivării existente în cadrul restului personalului, o mare parte fiind deja „uitat” din punctul de vedere al salarizării. Impactul asupra eficienţei unităţilor sanitare este evident în acest caz. Mai mult decât atât, deoarece împărţirea în categorii este una adhoc, fără să respecte criterii logice sau funcţionale de împărţire (spre exemplu, personalul auxiliar sanitar poate fi considerat participant la actul medical), impactul negativ va fi cu atât mai mare", potrivit FSS
În ceea ce privește nivelul actual de salarizare ”Solidaritatea Sanitară” a sesizat faptul că acesta trebuie să ia în considerare categoriile și treptele actuale de salarizare și nu salariile individuale pe care le are fiecare salariat la acest moment. "Motivul îl constituie faptul că la ora actuală avem mari distorsiuni în ceea ce privește salariile diferiţilor angajaţi, efect al ultimilor 4 ani de „tulburări legislative”, care au condus la situaţii aberante, de genul salariaţii noi angajaţi au salarii mai mari decât mulţi salariaţii cu vechime în condiţiile aceluiași nivel de pregătire și acelorași condiţii de lucru. O nouă lege a salarizării trebuie să rezolve în mod obligatoriu și aceste nedreptăţi, ca multe altele de altfel. În concluzie, am ajuns cu negocierea la punctul în care am constatat că „salariul minim din sănătate” (sau salariul de bază) trebuie să-l constituie cel puţin nivelul actual de salarizare cu toate sporurile incluse, lui urmând să i se adauge partea variabilă rezultată în urma evaluării performanţelor profesionale, ce poate conduce la o creștere salarială de până la 100%", susţine FSS.

Autor: Capital
Sursa: www.capital.ro  Joi, 25 Iulie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu