Studiu: Ceaiul şi cafeaua protejează împotriva atacului vascular cerebral
de
G.S. •
08 Iun 2013 • 11:32
Comenteaza
Foto: ericcressey.com
Ceaiul şi cafeaua protejează într-o oarecare
măsură împotriva atacului vascular cerebral (AVC), combinaţia celor două
fiind chiar mai bună, scrie passionsante.be, conform Agerpres.
Concluzia
a apărut după un studiu desfăşurat de-a lungul a 13 ani pe 83.000
adulţi japonezi. O mare cantitate de informaţii despre băuturile
consumate în mod obişnuit, fumat, activitate fizică, regim alimentar,
indicele de masă corporală (IMC) au fost analizate de o echipă de la
National Cerebral and Cardiovascular Centre (Osaka). Datele au fost
confruntate cu cazuri de AVC.
La modul general,
arată autorii cercetării, citaţi de Le Quotidien du Medecin, 'cu cât
consumul de ceai sau cafea este mai mare, cu atât riscurile de AVC sunt
mai mici'. La una sau două ceşti de cafea pe zi, riscul scade cu 20%.
Acelaşi lucru se întâmplă la un consum de două-trei ceşti de ceai verde
pe zi. Cine bea cel puţin o ceaşcă de cafea şi două ceşti de ceai zilnic
prezintă un risc mai mic cu 34% să facă un AVC.
Mecanismele
acestui efect protector nu sunt pe deplin stabilite, adaugă Le
Quotidien du Medecin. În orice caz, sunt implicate catehinele din ceaiul
verde, cu proprietăţile lor antioxidante şi antiinflamatoare, şi
anumiţi compuşi ai cafelei (cum ar fi acidul clorogenic), tot cu acţiune
antioxidantă.
sursa; antena3.ro
sursa; antena3.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu