Ministrul Turismului: Castelul Corvinilor trebuie promovat şi în afara ţării
de
G.S. •
15 Iun 2013 • 18:08
Comenteaza

Foto: Agerpres
Castelul Corvinilor din Hunedoara trebuie
promovat şi în afara ţării pentru că reprezintă un obiectiv important în
ceea ce priveşte turismul din România, a declarat, sâmbătă, la
Hunedoara, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism,
Maria Grapini, conform Agerpres.
Ea
a arătat că pentru a menţine turiştii mai mult de câteva ore în zona
Hunedoarei este nevoie de investiţii în locuri de cazare şi de
identificarea acelor activităţi pe care vizitatorii le-ar putea face în
plus faţă de vizita la castelul medieval.
''Castelul
Corvinilor este o piesă importantă în ceea ce priveşte turismul din
România. (...) Vreau să-l promovăm şi în afară pentru că turismul
cultural, istoric, alături de cel balnear şi ecoturism reprezintă,
poate, lucrul cel mai important pentru a fi cunoscuţi de turiştii din
alte ţări, pentru că sunt autentic româneşti', a arătat ministrul pentru
IMM-uri.
Maria Grapini a remarcat faptul că
lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor nu sunt terminate,
afirmând că va discuta cu ministrul Culturii pentru a afla dacă
ministerul de resort a alocat fonduri pentru continuarea acestora.
În
timpul vizitei din judeţul Hunedoara, ministrul a vizitat staţiunile
Vaţa de Jos şi Geoagiu Băi, prima dintre acestea fiind abandonată cum
după ce proprietarii bazei de tratament s-au schimbat de mai multe ori.
''Am
văzut la Vaţa de Jos o staţiune abandonată, în care altădată regele
venea să se îngrijească de sănătate. Drumul de la Săvârşin la Vaţa se
numea 'drumul regelui'. (...) Doresc ca pentru obiectivele turistice
abandonate, indiferent cine este proprietar, să găsim pârghia legală
pentru a fi puse în funcţiune, desigur, în mod legal', a precizat Maria
Grapini.
La finalul vizitei efectuate la Castelul
Corvinilor din Hunedoara, ministrul a participat la un scurt moment
artistic în care cavaleri şi domniţe au prezentat turiştilor dansuri
medievale.
Ministrul delegat pentru IMM-uri,
Mediul de Afaceri şi Turism s-a aflat vineri şi sâmbătă în judeţul
Hunedoara, prilej cu care s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din judeţul
Hunedoara şi cu autorităţile locale din zonele cu potenţial turistic.
http://www.antena3.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu