Specialiştii au descoperit că Nostradamus FACE O PREDICŢIE TERIBILĂ despre 2013
sursa foto cachingheaven.wordpress.com
După ce am scăpat de
"sfârşitul lumii", care ar fi trebuit să aibă loc pe 21 decembrie 2012,
ne paşte un alt "pericol" - cel de-al Treilea Război Mondial, iar cel de
la care provine avertizarea este nimeni altul decât Nostradamus. Sunt
mulţi care cred în calitatea de "prezicător" a lui Nostradamus, chiar
dacă interpretarea scrierilor sale lasă loc la mult arbitrar şi
interpretări.Mai nou, studiind catrenele sale, specialiştii au dedus că patru şefi de stat vor fi asasinaţi în 2012 sau 2013, iar acest lucru va duce la începutul celui de-al Treilea Război Mondial, scrie nostradamus-predictions.org.
Nostradamus, născut în Franţa în 14 decembrie 1503, a scris mii de catrene de-a lungul vieţii, multe dintre ele fiind interpretate drept profeţii. Ele se întind din secolele XVI-XVII până în anul 3797 e.n. Printre altele, Nostradamus ar fi prezis construcţia Marelui Accelerator de Particule, pe care l-ar fi numit "arc satanic al furiei", conform specialiştilor.
PLUS: Surpriză de proporţii într-un CADAVRU CONGELAT descoperit în Siberia. Un secret readus la viaţă după 300 de ani!

PLUS: A fost descoperită o nouă specie! Imaginile care au aprins imaginaţia oamenilor de ştiinţă!

PLUS: Imaginile care fac înconjurul lumii. CEA MAI MARE DESCOPERIRE a secolului sau TRUCAJ? - VIDEO

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu