Costul intretinerii unui detinut, mai mare decat salariul mediu pe economie |
![]()
Persoanele private de libertate o duc mai bine decât mulţi
dintre românii ajunși sub pragul sărăciei dacă socotim regimul all
inclusive, activităţile distractive, educaţia școlară și cursurile de
formare profesională. Pentru un singur deţinut, statul cheltuiește lunar
2.340 de lei, o sumă care depășește cu peste 200 de lei salariul mediu
pe economie.
Conform datelor oficiale, costurile suportate de la buget pentru întreţinerea unui deţinut ajung, în medie, la 2.340 de lei. În această sumă intră atât cheltuielile cu hrana, cât și salariile personalului, utilităţile, medicamentele, dezinsecţia și deratizarea. Potrivit normelor în vigoare, alocaţia de hrană pentru un deţinut sănătos este de 4,36 de lei pe zi, în timp ce condamnaţii bolnavi beneficiază de 5,03 lei pe zi. Cei mai mulţi dintre deţinuţi au parte de trei mese pe zi (mic dejun, prânz și cină), însă cei bolnavi de diabet mănâncă de cinci-șase ori pe zi. Persoanelor private de libertate adepte ale altor religii li se asigură regimuri alimentare specifice. În general, meniul zilnic este alcătuit din ceai sau lapte, margarină, biscuiţi, brânză, ouă, marmeladă și pâine la micul dejun, supă sau ciorbă și felul doi cu carne la prânz și un fel de mâncare din care nu lipsește carnea la cină, minorii din centrele de reabilitare beneficiind și de desert. Din pușcării nu lipsesc activităţile împotriva plictiselii. Astfel, deţinuţii se pot bucura de jocuri, întreceri sportive, spectacole, filme, expoziţii, teatru, muzică, dans și emisiuni locale radio-TV. Totodată, printre activităţile la care aceștia pot participa se numără pictura, desenul, olăritul, sculptura, artizanatul, broderia, cercurile de lectură, de creaţie literară, lansările de carte, redactarea de reviste, cenaclurile literare etc. ![]() În anul școlar 2011-2012 au fost înscrise la cursuri de învăţământ 2.602 persoane private de libertate, reprezentând 9% din efectivul total. Dintre acestea, 2.229 sunt în clasele I-VIII, 357 în programul de învăţământ “A doua șansă”, nouă persoane la Școala de Arte și Meserii și șapte la cursuri universitare. Dintre programele educaţionale desfășurate în locurile de detenţie, cele mai frecventate au fost programele legate de adaptarea la condiţiile privării de libertate, cursuri la care, anul trecut, au participat 13.606 deţinuţi. Locurile următoare în preferinţele condamnaţilor au fost ocupate de educaţia prin sport, cu 4.104 participanţi, educaţia moral-religioasă – 4.064 și educaţia pentru sănătate, cu 3.770 de cursanţi. De asemenea, 2.704 deţinuţi s-au arătat interesaţi de programele care vizau dezvoltarea universului cunoașterii și 2.965, de educaţia civică. În 2011, 3.423 de condamnaţi au participat la cursuri de calificare profesională, cele mai căutate profesii fiind legumicultor, frizer, zidar/pietrar/tencuitor, tâmplar/dulgher/parchetar, lucrător finisor construcţii, lucrător în comerţ, lucrător în domeniul creșterii animalelor și operator calculator. Potrivit datelor statistice de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, anul trecut, 19.438 de deţinuţi erau înregistraţi la bibliotecile penitenciarelor. ![]() Din totalul de 31.679 de persoane încarcerate în ţara noastră, înregistrate la data de 16 octombrie 2012 (30.694 la 31 decembrie 2011), 208 sunt cetăţeni străini, cei mai mulţi fiind turci – 45, moldoveni – 30 și unguri – 18. Pe lângă aceștia, în închisorile românești mai pot fi găsiţi 12 italieni, nouă chinezi, opt iranieni, șapte germani, șase americani, patru ucraineni și trei ruși, se arată în raportul pe 2011 al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Din numărul total de deţinuţi, 45,87% sunt recidiviști. Totodată,15.872 dintre condamnaţi au comis furturi, 6.574 au comis infracţiuni contra persoanei, 1.250 – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice și 164 au fost închiși pentru fapte de corupţie. În clasamentul pedepselor, cei mai mulţi, 13.970, au primit condamnări între unu și cinci ani, 9.460 de persoane între cinci și 15 ani, 2.918 – peste 15 ani, 884 până la un an și 168 au fost condamnaţi pe viaţă. “Pentru a acoperi nevoia de asistenţă moral-religioasă, în două dintre penitenciare am reușit să angajăm preoţi pe bază de contract de prestări servicii.” Subinspector Ioana Luca, ofiţer specialist Administraţia Naţională a Penitenciarelor 7.801 vizite intime ale deţinuţilor au fost înregistrate anul trecut. ![]() Mic dejun: ceai, pâine, margarină, biscuiţi. Prânz: ciorbă de legume și mâncare de varză cu carne. Cină: pilaf cu carne. Raţia de pâine zilnică se asigură dimineaţa, la micul dejun. ![]() Potrivit rapoartelor oficiale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, un deţinut a beneficiat, în medie, într-un an, de 26 de consultaţii medicale, un examen de specialitate și un examen de laborator. Din numărul total al persoanelor private de libertate, 10,56% au fost internate în infirmierie, 40,08% în spitalele penitenciarelor și 1,69% - într-un spital din alte reţele sanitare. |
Autor: Ziarul Ring Sursa: www.ziarulring.ro Luni, 22 Octombrie 2012 |
luni, 22 octombrie 2012
Costul intretinerii unui detinut, mai mare decat salariul mediu pe economie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu