Circuitul PET-ului în natură. Și retur. Plasticul, într-o cultură a sărăciei

Circuitul PET-ului în natură. Și retur. Plasticul, într-o cultură a sărăciei

Viaţa firească a unei sticle de plastic ar trebui să se sfârșească, dacă nu în malaxorul unei instalaţii de reciclare, măcar la groapa de gunoi. Totuși, de acolo, un PET mai trece prin câteva mâini, mai hrănește câteva guri. În curtea asta din satul Glina, judeţul Ilvof, se trăiește mai mult de la groapa de gunoi. Și din ce se mai găsește pe lângă: fier vechi, aluminiu și PET-uri. Ca niște furnici, oamenii ăștia adună ceea ce noi numim deșeuri - obiecte pe care le storc de ultimii bani. Ei sunt cei care duc PET-ul pe ultimul drum. Mădălina, femeia din gospodărie, încălzește apă la ceaun. Are 19 ani, dar semnul posomorârii i s-a săpat deja clar în mijlocul frunţii, acolo, între sprâncenele negre. Andreea are 4 ani, doar ea e fiica Mădălinei, ceilalţi opt copii care bătătoresc pământul din curte sunt din alte familii, sunt rude. Copii cu copii în braţe și alţi copii care stau în fund și se joacă în ţărână. O pâine discretă E un miros puternic de vechi aici, ca-n odăile nelocuite. Mădălina nu vorbește despre groapă ca și când s-ar duce ea acolo. „S-a închis și nu mai dă voie să intrăm", ăsta e textul oficial. Zice că vecinii se duc mai mult. Nu sunt acum acasă, dar ei „fac groapa". Se dezleagă greu la discuţii, i-e teamă să spună ceva, dacă citesc în gazetă cei mari, de la groapă, și nu-i mai lasă deloc să caute una-alta? Păi, ruinează atâtea familii din sat! Oamenii ăștia, care trăiesc în case scunde din pământ și lemn, în barăci ponosite și sărăcăcioase, își apără pâinea, până la urmă. O să spunem așa: nu Mădălina, nici familia ei, nici altcineva pe care ea l-ar putea cunoaște nu trece strada, la groapa de gunoi. Însă prin sat se aude: „Se trăiește mai mult din ce-adună lumea. E lume multă și săracă. La groapă se găsește tot, de-acolo se poate strânge, dar nu prea dă voie". „Ei sortează, cum ar veni" Banii se fac ori din aluminiu, doză cu doză, ori din fier, ori din PET-uri. 2,5 lei pentru kilogramul de aluminiu, 0,6 lei pentru fier și, la mica înţelegere, oricum mai puţin de un leu, pentru kilogramul de PET-uri. „Dacă ar face doar sticle, ar muri de foame! E multă muncă și degeaba." Totuși, oamenii vin la groapă, separă plasticul de gunoiul menajer și alte lucruri care au devenit netrebuincioase altor oameni. Și apoi îl duc la centrul de colectare de lângă. „Ei sortează, cum ar veni", încearcă Mădălina să ne lămurească. „Dar nu scoate sticlele afară, că nu le dă voie să scoată. Când mai scapă, mai scoate și ei un sac de fier. În rest, acolo, înăuntru. Mai merge copii pe gunoi și mai adună ce găsește. De la o casă merge două persoane, de la zece case mai încolo mai merge două." Programul la groapă: două-trei ore pe zi Nu știe să spună cât se câștigă din munca asta, dar oamenii merg în fiecare zi, munca începe pe la 16.00 și se termină pe 18.00-19.00, când îi trimit răcoarea și întunericul înapoi, în jurul ceaunului. Click aici pentru mai multe fotografii cu oamenii care duc PET-ul pe ultimul drum! Se insistă mult pe fier - „murdar, ruginit, vai de el și ăla" -, deși trebuie să-ţi fi pus Dumnezeu mâna-n cap să găsești mai mult de 20 de kilograme într-o zi. PET-urile sunt așa, mai mult învecinate cu scopul lor principal. Dar o pâine tot aduc și ele, atât cât se mai poate, că îndată vine iarna. Peste groapă încep deja să cadă ciori în stoluri dese, croncănind a frig, iar câinii, flocoși și răi, latră nesătui la adierile mai turbate ale vântului. Ce se întâmplă când dă frigul? Cum o să le fie traiul acum, că se apropie bălana? „Păi, cum să fie? Dacă ai salar', trăiești. Dacă nu, mai bine te duci dracului" - cam asta e, în argoul local, filosofia oamenilor. Totuși, e un cerc închis aici, orice străin atrage atenţia. În general, nimeni nu vine să-i întrebe pe săteni de vorbă, așa că devin circumspecţi, aproape violent de bănuitori, la fiecare întrebare. Nu prea lasă pe nimeni să le răscolească viaţa. „Cine sunteţi voi, să veniţi aici, în ţigănie?", întreabă, arţăgos, un cetăţean. „Ne-au trimis de la ziar." „Păi, și aveţi ceva la mână?" „Legitimaţia de presă." „Deci, n-aveţi nimic. Hai, luaţi mașina și daţi-i drumul de-aici mai repede!" Plasticul, într-o cultură a sărăciei Când era copil, Mircea Kivu vindea sticle, de acolo își strângea banii de buzunar. „Ăsta era jobul meu în familie: spălam sticlele murdare și mă ducem cu ele la magazin să le vând. Prima dată când am văzut un PET eram în Israel, abia în 1987. Era o sticlă de Coca-Cola. Am adus-o acasă și am refolosit-o mulţi ani: ţineam apa în frigider. A rezistat mult sticla aia", povestește amuzat sociologul. Mircea Kivu, sociolog În cei 25 de ani scurși de la vizita în Israel, Mircea Kivu a observat cum o simplă bucată de plastic a schimbat esenţial obiceiurile de consum ale românilor. „Am remarcat că e o imaginaţie debordantă în modurile de utilizare a PET-urilor, cred că ar trebui inventariate undeva toate aceste transformări autohtone", spune sociologul. „Sifoane, ghivece, pâlnii" „Le folosesc la sifoane, ghivece, fac pâlnii, cei de la ţară îţi comercializează vinul în astfel de sticle refolosite. Păi, tot orășeanul care se respectă și are rude la ţară face vizite cu portbagajul plin de PET-uri goale. În zonele viticole, sunt la mare preţ", enumeră, sumar, câteva moduri de întrebuinţare. Dar e mai bine așa, crede Mircea Kivu, e preferabil să le revalorifice în stilul lor decât să le arunce în natură, chiar dacă nu e chiar foarte igienic. „Din păcate, peisajul turistic românesc este plin de plastice." Mai occidentali decât occidentalii Alfred Bulai, sociolog, trasează și mecanismele care-i fac pe români să renunţe mai greu la obiectul din plastic, chiar și după consumul conţinutului. „Ideea de reciclare a fost, de fapt, gândită prima oară de români. Noi suntem mai occidentali decât occidentalii!", doar că în limita perimetrului locuinţei. „Da, PET-urile sunt de unică folosinţă, dar tradiţia noastră culturală ne face să le folosim la maximum și să le reciclăm cum putem și noi. Sunt zeci de mii de utilizări, legate, până la urmă, de o cultură a sărăciei", crede sociologul. Alfred Bulai evidenţiază faptul că modelul cultural al românilor nu a fost construit pe societatea de consum, promovată de capitaliștii secolului XX. „Ei încearcă să promoveze consumul, inclusiv consumul aberant. De aici vine șmecheria asta cu «produse de unică folosinţă», e o întreagă filosofie. Dar uite că așa crește și cantitatea de plastic pe pământ. Românii însă n-au prea prins minciuna asta pentru că ei nici n-au avut, înainte de '89, parte de astfel de produse, nu aveam modelul cultural." Ca tradiţie, nu doar a românilor, produsele de calitate sunt cele trainice, punctează Alfred Bulai. „Plasticul nu e foarte sănătos, e un produs chimic - de aia are și termen de garanţie. Nu te omoară, dar nu e nici așa, fără cusur. E pentru consumul rapid, ieftin. Dar e practic, ușor, funcţional, gratis, normal că-și găsește mai multe utilizări." Acum ne-am mai acomodat cu deprinderile date de capitalism, crede sociologul, a învăţat și românul să mai arunce lucrurile pe care nu le mai folosește. Ce este PET-ul Abrevierea PET provine de la compusul chimic polietilenă tereftalat, un polimer termoplastic din familia poliesterilor, folosit pentru fabricarea fibrelor sintetice și a ambalajelor pentru lichide și produse comestibile. În rândul chimiștilor, denumirea de polietilenă tereftalat nu este des acceptată, întrucât compusul nu conţine polietilenă, ci mai multe unităţi de etilenă tereftalat. De aceea, în literatura de specialitate se folosește denumirea poli(etilenă tereftalat). Cum a ajuns PET-ul în România? Amestecul de molecule din care rezultă materialul folosit la fabricarea sticlei de plastic, abreviat PET, a fost brevetat în anul 1941, de către chimiștii John Rex Whinfield și James Tennant Dickson, fiind descoperit în cadrul companiei britanice Calico Printers' Association, specializată pe produse textile. Abia în anul 1973 a fost lansată și prima sticlă PET, patentată de inginerul american Nathaniel Wyeth. Noua invenţie a crescut ușor în popularitate, datorită calităţilor sale: este făcută dintr-un material plastic transparent, foarte puternic și inert - nu curge nicio substanţă dăunătoare din conţinut. Astfel, poate stoca lichide în condiţii de siguranţă. În România socialistă însă, PET-urile erau considerate invenţii de ultimă generaţie, un adevărat motiv de laudă pentru persoanele care reușeau să-și procure un astfel de obiect. Căderea comunismului din '89 a făcut loc și pe piaţa românească invenţiei revoluţionare din anii '70. Dacă primele băuturi la sticlă de plastic veneau din Occident, din importuri, prima linie de îmbuteliere PET din ţară a fost inaugurată de compania Quadrant Amroq Beverages, pentru sticla de Pepsi de 1,5 litri. Cea de-a doua mare firmă producătoare de flacoane de tip PET a fost PET Clib Impex SRL, cu sediul în Caracal. România continuă să importe PET-uri, însă are și o industrie specializată, de sine stătătoare, oricum, îndeajuns de performantă încât să permită unui român să producă, potrivit cifrelor oficiale, deșeuri ce conţin aproximativ 170 de kilograme de plastic. „Sticle goale luăm!" Acum și pe internet De la centrul de colectare până la cel de procesare, PET-ul mai are un traseu scurt de urmat. Sunt o mulţime de firme mici și mijlocii care-și asumă rolul de șofer pentru acest mic drum. Aurel Teodorescu este acţionar în cadrul unei astfel de firme, care preia baloturi de plastic de la centrele mici de colectare sau de la restaurante și hoteluri. Cei mai mulţi dintre clienţi află de mica unitate economică prin intermediul internetului, de pe site-ul www.deseuri-online.ro - un fel de bursă online de deșeuri. După doar un an de activitate, sunt rulate lunar 60-70 de tone de PET-uri, însă Aurel Teodorescu are așteptări ca, în două-trei luni, să depășească 100 de tone. „Încă nu cunoaștem toate dedesubturile plasticului, dar, după doar un an, această afacere e profitabilă. Cumpărăm, în medie, un kilogram de PET-uri cu 1,3 lei. Apoi, facem o activitate de trading (n.r. - comerţ): le sortăm, scoatem gunoiul din ele și le trimitem mai departe. Nu avem o evaluare exactă a profitului, dar ies bani destui pentru profilul afacerii", explică Aurel Teodorescu. Primul meu PET de Liviu Avram În vara anului 1986 treceam din al doilea în al treilea de facultate. Costineștiul părea din nou destinaţia obligatorie și în acel an, dacă nu venea Costel cu o propunere de nerefuzat: să facem altceva. După un „brainstorming" în cinci, am identificat schema: o escaladă pe Ceahlău, o coborâre cu pluta pe Moldova, pe Siret și pe Dunăre, apoi câteva zile în Pădurea Letea din Deltă. Au urmat două săptămâni în care am strâns provizii, multe dintre ele raţionalizate pe cartelă: pâine, ulei, zahăr, conserve de vită și de fasole cu cârnaţi afumaţi, mălai, ceai, cafea. Plus cinci camere de tractor, fundamentul plutei. Costel ăsta era un tip OK, dar cam gargaragiu: îi plăcea să se laude că tot ce are el - o lanternă, un briceag, o unghieră, orice - e unicat, e „the best". Îl știam din armată, nu ne mai impresiona gargara lui, dar în ziua în care am centralizat proviziile, trebuie să recunosc, ne-a umilit pe toţi. A scos din rucsac o chestie în care încăpeau doi litri de ulei, care nu se spărgea și care cântărea doar câteva grame. Era un PET, primul pe care îl vedeam în viaţa mea. Montagnarzii știu cât contează fiecare gram din rucsac și mă înţeleg cum am socotit: chestia aia de plastic înlocuia patru recipiente din sticlă, bașca faptul că nu trebuia să ai grijă să nu se spargă. Mi s-a părut atunci cea mai minunată invenţie omenească. Zgâriat și ciufulit, PET-ul lui Costel a făcut carieră și anul următor, când am mers cu pluta pe Mureș. Și-acum, poftim: toţi vor să scape de PET-uri... Manual de reutilizare a PET-ului Mai întâi trebuie separate cele trei tipuri de plastic din componenţa unui PET: stricla propriu-zisă, capacul și eticheta. Apoi, fiecare dintre acestea se macină și se transformă în mici fulgi ce pot fi refolosiţi. Cel mai adesea - în fibre de tip textil, dar pot fi prelucraţi la fel de bine pentru a fabrica borduri de autovehicule, căni, suporturi pentru creioane sau mobilă modernă. Ca o ironie, acești fulgi sunt folosiţi pentru a fabrica membrane necesare la izolarea gropilor de gunoi. Asta se întâmplă cu PET-urile care ajung la centrele de procesare din România. Pentru celelalte 98,7% PET-uri nereciclate, există o mulţime de alte soluţii. Acesta este un manual pentru cele mai întâlnite dintre ele. O pâlnie confecţionată din partea superioară a unui PET poate fi folositoare oricând, iar răsadurile de flori se păstrează perfect în zilele răcoroase de primăvară la adăpostul plasticului, iar Se ia un bidon cu volumul de 2 litri... 1. Se clătește bine cu apă curată. Apoi se adaugă, după nevoie, ulei, vin, ţuică, benzină, borș, apă curată. Se păstrează la frigider, în cămară, în portbagajul mașinii, la temperatura camerei, oriunde, oricât. 2. Se taie partea superioară cu ajutorul unui cuţit sau cu o foarfecă, la aproximativ o treime din lungimea PET-ului. Se ia partea inferioară și se umple cu apă până la jumătate. Buchetul de flori primit la birou poate supravieţui astfel cel puţin o săptămână. 3. Se taie partea superioară cu ajutorul unui cuţit sau cu o foarfecă, la aproximativ o treime din lungimea PET-ului. Se păstrează în portbagajul autovehicului personal pentru situaţiile în care alimentarea cu benzină nu este făcută la pompă, ci cu ajutorul unei canistre. 4. Se taie, în diagonală, jumătate din partea superioară. Dopul se păstrează bine strâns pe gâtul sticlei. Se folosește ca o scafă, un căuș, pentru manevrarea pământului, nisipului, produselor vrac din magazinul general. 5. Se deșurubează dopul și se toarnă 150 de mililitri de sirop de zmeură. Se montează un cap de sifon și, în schimbul sumei de 2 lei, se poate obţine suc de zmeură. 6. Se ia un cui sau un ac mai gros. Se încinge la foc continuu timp de 2 minute. Se găurește dopul PET-ului la distanţe egale, în formă de cercuri concentrice. Se folosește la stropitul frunzelor late ale florilor din balcon sau înainte de așeza fierul de călcat pe haine. 7. Se taie partea inferioară cu ajutorul unui cuţit sau cu o foarfecă. Se umple cu apă până la jumătate. Se așază pe caloriferul cald pentru umidificarea aerului din încăperea de locuit. Atenţie! După mai multe întrebuinţări ar trebui înlocuit pentru a evita aspectul neplăcut cauzat de depunerea impurităţilor din apă. 8. Se pune un plic de cafea instant sau de „3 în 1", după preferinţă, folosind gura recipientului. Se adaugă apă caldă. Se amestecă în mână timp de un minut. Lichidul obţinut poate fi consumat dintr-o cană sau direct din sticlă. 9. Se plantează, primăvara, în pământ, răsaduri de flori. Se taie partea superioară a sticlei cu ajutorul unui cuţit sau cu o foarfecă. Se acoperă răsadul cu porţiunea din PET rezultată din tăiere, după ce se asigură circulaţia oxigenului printr-o serie de găurele firave. Se înlătură atunci când razele soarelui devin mai blânde. 10. Se încălzește apă la o temperatură moderată. Se toarnă în recipient. Se poate folosi în cazul durerilor reumatice sau de stomac. 11. Dacă bidonul are capacitatea de 5 litri, poate fi folosit pentru depozitarea murăturilor, care se extrag, cu ușurinţă, cu ajutorul furculiţei pentru grătar. 12. Se folosește un cui încins pentru a face, în mijloc, o gaură cu o dimensiune considerabilă, aproape o treime din suprafaţa dopului. Recipientul se umple cu apă, se aplică dopul și se așază, răsturnat, într-un ghiveci de flori, pentru a asigura udarea permanentă a pământului. 13. Se taie partea superioară cu ajutorului unui cuţit sau cu o foarfecă. Se așază peste ţeava care are rolul de stâlp al gardului din faţa casei pentru a evita acumularea apei de ploaie. 14. Cu ajutorul unei ţigări aprinse sau cu o forfecuţă de unghii, se crestează o gaură mică în mijlocul PET-ului. Se pun 100 de mililitri de sirop foarte dulce. Se prinde de lustră sau se lasă pe birou. Albinele sau muștele vor fi ademenite de izul lichidului. Odată ce au pătruns în interiorul recipientului, își vor găsi cu greu drumul înapoi. Cum putem scăpa de plastic? Raul Pop, director de programe al Asociaţiei Ecoteca și fost manager general al organizaţiei nonprofit Recolamp, vorbește despre efectele devastatoare pe care PET-ul le are asupra mediului. Un exemplu: este nevoie de sute de ani pentru ca un simplu bidon de doi litri să se piardă definitiv în sol. Însă acestea nu se biodegradează complet niciodată, ci se descopun în granule, care sunt mâncate de vietăţi precum pești, păsări sau viermi și în al căror stomac rămân până când vietăţile mor. Doar 1,3% din deșeuri sunt reciclate Pentru cei care se gândesc că nu fac niciun rău dacă uită o sticlă după grătar, la pădure, chiar și pentru cei care aruncă, în același coș, gunoi menajer, electronice și ambalaje, Raul Pop are aceste cifre: „În România, un cetăţean produce, în medie, un kilogram de deșeuri zilnic. Deci 356 de kilograme anual! 3 oameni - o tonă! Din această tonă, aproximativ jumătate sunt obiecte reciclabile. Ei bine, înmulţiţi aceste cifre cu numărul de români!". Potrivit statisticilor europene, doar 1,3% din deșeurile românilor merg către centrele de reciclat, deși Europa ar cam sugera un procent care să treacă de 50.Restul? La groapa de gunoi și, poate, în mâinile sortatorilor anonimi din Glina. Reprezentanţii Apelor Române Caraș adună PET-urile din Golful Cerna Unde e problema, de ce nu pot avea românii grijă nici de resturile lor explică Raul Pop: „La nivel de consumator, deci de generator primar de deșeuri, nu se face colectare selectivă pentru că nu există nici infrastructură, nici educaţie. O ţară care are niște ţinte asumate în faţa Comisiei Europene ar trebui să găsească instrumente cu care să le îndeplinească. Or, atâta vreme cât oamenii nu reciclează pentru că nu le pasă - nu suntem norvegieni - există două mijloace. Ori îi plătesc, ori îi pedepsesc dacă nu o fac". Potrivit activistului, serviciile de salubritate nu ar trebui să mai colecteze deșeurile care nu sunt selectate, iar groapa de gunoi ar trebui să refuze transporturile mixte. „Iar în acest lanţ, de la momentul generării, până la depozitarea finală, trebuie făcute permanent controale." Raul Pop supralicitează chiar: „În orice ţară din Uniunea Europeană există o taxă de depozitare la groapa de gunoi destul de mare, de zeci de euro. E, cu această taxă îi forţezi pe cei care colectează să găsească soluţii pentru a evita depunerile de deșeuri în mase mari". În ciuda acestor soluţii clare, peisajul aproape natural din jurul marilor orașe rămâne înţesat de plastice, indiferent dacă acestea plutesc pe apele murdare sau rămân aruncate, în dezordine, la marginea pădurilor ce găzduiesc picnicuri. Insula uriașă din plastic apărută în Pacific Problema impactului dezastruos pe care plasticul îl are asupra mediului natural a atras atenţia forurilor internaţionale mai ales după anul 1988, când Administraţia Naţională a Oceanelor și Atmosferei din SUA a făcut o predicţie-șoc: din cauza curenţilor marini, în nordul Pacificului, va apărea o insulă imensă formată exclusiv din deșeuri. Astăzi, dimensiunea și întinderea insulei au ajuns la cifre înspăimântătoare. Potrivit agenţiei guvernamentale a SUA National Science Foundation, insula este de două ori cât arhipelagul Hawaii. Podoabe-record   Mihai Mândreanu (zis Popa) din Râșnov a ridicat, în anul 2009, cel mai înalt pom de Crăciun – 92 de metri! A folosit doar PET-uri, adunate de el și de voluntarii săi direct din natură, înșirate pe sârme ca mărgelele pe aţă și atârnate de instalaţia de sărituri cu coarda din Cheile Râșnoavei. Bărbatul, un alpinist ecologist recunosct în ?ara Bârsei, a vrut să atragă atenţia turiștilor care lasă gunoaie în natură - acesta este motivul pentru care niciunul dintre PET-uri nu vine din gospodăria personală. Creaţia sa este un record mondial, încă nedepășit. Explozia PET-ului în vremuri de criză Pe scurt, explozia PET-ului în România este una dintre puţinele povești „de succes" din anii crizei economice mondiale. Cea mai bună demonstraţie în acest sens poate fi regăsită într-una dintre industriile cu cel mai mare boom din ultima perioadă: cea a berii la bidon de plastic. Astfel, România se află în topul ţărilor cu cel mai mare consum de bere la PET, alături de alte state din Europa Centrală și de Est, precum Bulgaria. Ba chiar și cehii, băutori de bere cu tradiţie, au ales calea PET-ului, forţaţi de condiţiile economice ale ultimilor ani. În România însă, recordurile în acest sens sunt demne de o cauză mai bună. Anul trecut s-au băut 1,7 miliarde de litri de bere în total, dintre care mai bine de jumătate la PET - pentru prima dată a fost depășit pragul psihologic de 50%, potrivit Asociaţiei Berarilor României. Tradusă, constatarea de mai sus ar suna cam așa: în România s-au vândut 850.000.000 de litri de bere îmbuteliaţi la PET, ceea ce înseamnă aproximativ 425.000.000 de PET-uri provenind numai din consumul de bere. Evident, există și alte produse și industrii care folosesc intensiv PET-ul ca ambalaj: sucurile, uleiul, apa minerală, lichidul de spălare a parbrizului, oţetul, vinul popular. Practic, cifra de 425.000.000 PET-uri din industria berii se multiplică enorm luând în considerare doar sucurile, apele minerale și uleiul. În fapt, industria PET-ului a luat așa un avânt în ultimii ani, încât nici nu au mai avut timp autorităţile să încropească statistici proaspete. Ultimele cifre de acest fel provin din 2009 și, considerând amploarea din ultimii trei ani, putem doar bănui dimensiunile fenomenului actual. Priviţi aceste cifre: în 2009, românii au aruncat la gunoi 2,6 miliarde de PET-uri de 2 litri, de la bere la vin și apă. Adică un total de 133.000 de tone, care ar umple o coloană de 133 de kilometri de tiruri declara, în 2009, Nicolae Nemirschi, pe atunci ministru al Mediului.

Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro  Duminica, 28 Octombrie 2012