Specialiştii CERN vor construi un NOU ACCELERATOR, care va studia cum acţionează GRAVITAŢIA
Noul accelerator, cu o circumferinţă de 80 km (de trei ori mai mare decât cel actual), ar urma să explice cum funcţionează gravitaţia la nivel molecular. Daily Mail scrie că noul acelerator ar urma să fie funcţional abia în 2025.
O altă opţiune a celor de la CERN este să distrugă actualul accelerator, care şi-a îndeplinit scopul, şi să construiască alte echipamente în loc. Oricare dintre cele două variante ar costa miliarde de dolari, bani care vor fi suportaţi de cele 20 de state membre CERN, notează sursa.
Specialiştii încă nu înţeleg exact cum gravitaţia funcţionează atât la nivel molecular, cât şi la nivelul planetelor. “Vom explora o nouă frontieră a fizicii, despre care trebuie să aflăm mult mai multe. Dar pentru asta avem nevoie de o maşinărie mai puternică decât LHC (n.r. actualul accelerator de particule)”, a declarat profesorul de fizică Jon Butterworth, reprezentantul Marii Britanii la CERN.
Citeşte şi Descoperire în Asia: cele mai vechi oase ale omului modern găsite vreodată pe acest continent
Citeşte şi Descoperire macabră într-un oraş antic din Egipt. O mărturie a practicilor barbare de acum câteva mii de ani
Citeşte şi Descoperire uimitoare a astronomilor. "Stelele imposibile" i-au pus pe gânduri pe cercetători
Citeşte şi Descoperire uimitoare a autorităţilor ruse într-o pădure din Ural: sute de fetuşi umani în butoaie
Citeşte şi Descoperire
în Mexic: 15 schelete şi zeci de obiecte religioase vechi de 800 de
ani, dezgropate în capitala Mexico City - GALERIE FOTO
Citeşte şi DESCOPERIRE ULUITOARE. Oamenii de ştiinţă au găsit veriga lipsă în evoluţia VIEŢII PĂMÂNT
Citeşte şi DESCOPERIRE PE MARTE. Cum au apărut 269 de spirale misterioase pe suprafaţa Planetei Roşii
Citeşte şi VIDEO. Descoperire inedită pe Saturn: bulgării de ZĂPADĂ care se rotesc pe unul dintre inelele planetei
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu