miercuri, 12 septembrie 2012

Românii sunt jefuiţi cu acordul lor. Top 3 hoţi nestingheriţi

Românii sunt jefuiţi cu acordul lor. Top 3 hoţi nestingheriţi

12 septembrie 2012, 09:13 |  Autor: Ramona Dragomir | 3787 afişări
Parcagii ilegali din Bucureşti câştigă cel puţin 3.000 de lei pe lună

Parcagii ilegali din Bucureşti câştigă cel puţin 3.000 de lei pe lună

 
Mulţi români s-au obişnuit cu ilegalităţile şi uneori le consideră ca făcând parte din normal. Astfel, atunci când trebuie să dea şpagă la medic, la parcagiu şi alţii asemenea nu-şi mai pun problema dacă este legal ceea ce fac sau ce văd. Autorităţile fac mai multe controale, însă rezultatul este stânjenitor.
Pe lângă cerşetorii inofensivi care stau mereu cu mâna întinsă către oamenii care trec pe lângă ei, mai există o categorie de „cerşetori" care bagă adânc mâna în buzunarul românilor, de multe ori chiar cu acordul acestora.

Noi am făcut un clasament cu cei mai mari „hoţi" care ne uşurează de bani:

1. Parcagii: în marile oraşe, parcările sunt mult prea puţine pentru cetăţenii care se plimbă cu maşinile. Totuşi, în mult parcări găsim oameni care „ne fac un favor" şi ne ghidează printre rândurile infinit de aglomerate.

Parcagii mai inocenţi nu şi-au impus tarife, însă cei cu experienţă ştiu clar care este taxa. Chiar dacă acest lucru este ilegal, românii scot bani din buzunar de frică să nu păţească ceva maşina cât timp stă în parcare.

Autorităţile statului sunt mult prea blânde cu aceşti hoţi.
Cu toate că au înteţit controalele, poliţiştii nu au ac de cojocul taxatorilor ilegali care au pus stăpânire pe multe parcări.
Poliţia câştigă bătălia, iar parcagiii, războiul. Amenzile ajung maculatură iar munca în folosul comunităţii este imposibil de impus.
Unii dintre parcagii au recunoscut chiar că „afacerile" de la colţ de stradă le merg brici şi pentru că fac „blaturi" cu poliţişti.
Mulţi dintre aceşti delincvenţi adună lunar şi câte 1.000 de euro! Fraza care înfăţişează cel mai bine incapacitatea oamenilor legii de a face mai mult stă în următoarea replică dată chiar de unul dintre parcagii în timpul unui control. „Bine că mi-ai adus amenda, chiar nu aveam cu ce să mă şterg la fund".
2. Şpaga medicilor: o altă practică frecvent întâlnită şi deloc ascunsă este plata informală la medic.
Românii s-au obişnuit cu aceste „mici atenţii", care pot ajunge la multe sute de euro pentru intervenţii mai complicate.
Nici în acest caz legea nu se prea aplică. Deşi oferirea şpăgii este la ordinea zilei, nu există foarte multe cazuri de personal medical prins în flagrant sau pedepsit aspru.
Cel mai recent caz este cel al medicului ginecolog Mircea Conea, care a fost prins în flagrant atunci când primea mită (700 de lei) de la soţul unei femei gravide.
Iniţial, inculpatul a primit de la soţul denunţătoarei suma de 300 de lei, pe care însă i-a restituit-o, pe motiv că este insuficientă, condiţionând actul medical de primirea sumei de 700 de lei.
Medicul şpăgar va fi cercetat în stare de libertate.
3. Speculanţii de locuri în căminele studenţeşti: în această perioadă mulţi studenţi caută cu disperare un loc de cazare în căminele studenţeşti.
Această variantă este mult mai avantajoasă decât chiria, însă oferta este mult mai mică decât cererea.
În acest context îşi fac apariţia studenţii afacerişti, care îşi vând locul în cămin cu bani frumoşi.
Cel mai mic preţ pentru o astfel de cameră, într-un cămin nu tocmai renovat, pleacă de la 200-250 de euro. Dacă locul este într-o clădire nouă, cu baie în cameră, preţul poate ajunge şi la 500 de euro.
„Medicina are spaga cea mai mare, bate, rupe tot de departe. Adică dai spagă la Rectorat să stai singur în cameră cu baie şi cadă, bucătărie şi balcon (LUX)! Faţă de pârliţii din Poli şi Universitate cu ale lor cinci locuri în cameră, cu baie pe coridor...merită să dai şi 1.000 de euro pe an. Dai un ban, dar ştii că nu stai cu toţi ţăranii care-şi aduc mâncare de acasă!", este replica unui student cu experienţă.
Deşi speculanţii riscă să-şi piardă locul în cămin, afacerile nu se dovedesc a fi în pericol real. Studenţii găsesc soluţii pentru a ieşi din încurcături, fără un cost pra mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu