joi, 12 iulie 2012

Financial Times: Prada este a învingătorului

 Financial Times: Prada este a învingătorului
Financial Times: Prada este a învingătorului UE are o nouă formă de contagiune faţă de care să își facă griji, și anume practici antidemocratice în noi state membre, foste comuniste, ca Ungaria și, acum, România, unde Guvernul luptă pentru putere cu președintele, iar Constituţia riscă să fie călcată în picioare, comentează Financial Times.
Într-un editorial intitulat cu un joc de cuvinte "To Victor the spoils" ("Prada este a învingătorului"), Financial Times (FT) atarge atenţia asupra luptei pentru putere dintre Guvernul de la București și președinţie, în urma căruia președintele riscă să fie demis prin referendum, avertizând că modul în care s-a comportat Executivul României reprezintă un pericol atât pentru ţară, cât și pentru alte state.
"Premierul (român) Victor Ponta nu este făcut din aluatul provocator din care este făcut ungurul de dreapta Viktor Orban", apreciază publicaţia. "Dar există asemănări tulburătoare între metodele pe care coaliţia sa de centru-stânga le-a utilizat pentru a-și consolida puterea după ce i s-a cerut să preia conducerea în urma prăbușirii Guvernului de centru-dreapta în aprilie", continuă aceasta.
 În schimb, președintele Traina "Băsescu este perceput de către români ca un exponent al unei elite clientelare", scrie FT, subliniind că, "dacă noului Guvern nu îi place ce a făcut Băsescu, (Executivul) ar fi trebuit să acţioneze cu mijloace democratice și în interiorul statului de drept pentru a-l schimba", precizând că "în cazul în care românii sunt sătui de Băsescu, ei au oportunitatea să voteze împotriva sa în alegerile (prezidenţiale) din 2014".
În opinia publicaţiei, "comportamentul Guvernului României" este "un exemplu negativ pentru vecinii din cadrul UE", iar în contextul în care numeroase ţări occidentale afirmă că România și Bulgaria au fost admise în Uniune "prematur", acest comportament "riscă să complice speranţele altor candidaţi din Balcani".
FT notează reacţia rapidă a Uniunii în cazul României faţă de cel al Ungariei și semnalarea "voinţei (sale) de a utiliza acţiunile limitate de care dispune împotriva ţărilor care se abat de la calea democratică", apreciind că aceasta ar trebui ca pe de o parte să îi impună lui Ponta să își respecte angajamentul respectării Constituţiei și statului de drept și corectării erorilor identificate de Bruxelles, iar pe de altă parte "să spună clar Budapestei, Bucureștiului și oricărei alte capitale tentate de metode similare că este un club cu reguli și că este pregătită să le aplice.

Autor: Mediafax
Sursa: www.mediafax.ro  Joi, 12 Iulie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu