luni, 28 mai 2012

Cinci motive pentru care criza poate porni Al Treilea Război Mondial

 Cinci motive pentru care criza poate porni Al Treilea Război Mondial
Cinci motive pentru care criza poate porni Al Treilea Război Mondial Adâncirea crizei a început să ducă la comparaţii cu Marea Depresiune Economică din anii 1929-1933, și în mod inevitabil au apărut și comparaţiile cu Al Doilea Război Mondial. Raportându-se la evenimentele de atunci, sunt mulţi cei care anticipează izbucnirea unui nou conflict militar de amploare în anii următori.
Fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a fost unul dintre cei care au avertizat că pomparea de bani în sistemul financiar fără o reformare prealabilă a acestuia ar putea duce la ”revolte sociale, care vor ameninţa democraţia și, în unele cazuri, ar putea conduce chiar la război”.
Grecii se așteaptă la război civil
Nouriel Roubini, laureat al premiului Nobel pentru economie, declara în septembrie 2011 că politicile de austeritate aplicate în prezent ne-ar putea conduce la același rezultat ca în anii ’30. ”Riscăm să facem exact aceeași greșeală ca în timpul Marii Depresiuni, când am retras stimulii financiari prea devreme”. Acest lucru ar putea duce, în opinia sa, la instabilitate politică și socială și în final chiar la conflicte militare.
Ministrul de finanţe polonez Jan Vincent-Rostowski a fost chiar mai direct, spunând că dacă nu este salvată acum zona euro există pericolul unui potenţial război în următorii 10 ani. Ministrul de interne al Guvernului Papademos, demis recent în Grecia, a avertizat la rândul său că ieșirea din zona euro a ţării va duce, foarte probabil, la un război civil.
Este însă cazul să ne gândim la un Al Treilea Război Mondial, sau măcar la ceva apropiat de acest scenariu? Mai jos sunt cinci lucruri care aseamănă momentul actual cu cel dinaintea Marelui Război, și care ne pot duce cu gândul la cele mai rele scenarii:
1. Cea mai importantă asemănare este situaţia economică foarte proastă în care se află întreaga economie mondială. Încă din 2008, criza economică actuală a fost comparată cu Marea Depresiune, iar motivul principal pentru care cifrele nu sunt atât de proaste ca atunci este abordarea diferită din partea statelor. Acestea au intervenit cu sume uriașe în principal pentru salvarea sistemului financiar, metodă care a amortizat căderea, dar pare să fi prelungit perioada de criză.
Dacă atunci economia a revenit pe plus după doar patru ani, acum se împlinesc deja   cinci de la debutul crizei creditelor sub-prime din Statele Unite, iar cuvântul de ordine este adâncirea crizei, nu ieșirea din ea. În aceste condiţii, e posibil fie să ajungem la o cădere comparabilă cu cea din anii ’29-’33, fie să avem parte de una mai blândă, dar pe o perioadă mult mai lungă. În oricare din cazuri, efectele asupra nivelului de trai al populaţiei sunt dintre cele mai dure.
2. Îndatorarea excesivă a ţărilor este o altă asemănare. În anii 1924 și 1933, Germania a fost nevoită să emită bonduri internaţionale pe o perioadă de nu mai puţin de 59 de ani, pentru a acoperi despăgubirile stabilite de Tratatul de la Versailles, în urma Primului Război Mondial. Ulterior, plăţile au fost suspendate după venirea la putere a partidului nazist, însă ele au fost reluate în anii ’50, iar ultima plată a fost făcută tocmai în octombrie 2010.
La rândul lor, Franţa și Marea Britanie aveau datorii uriașe acumulate în perioada Primului Război Mondial, ceea ce a făcut ca recesiunea economică să le surprindă incapabile de a reacţiona într-o manieră satisfăcătoare. În prezent, îndatorarea excesivă se manifestă la toate statele mari, iar eforturile făcute pentru a-și salva sistemele bancare la începutul crizei le-ar putea pune în imposibilitatea de a mai lua astfel de măsuri în cazul unei înrăutăţiri a situaţiei.
3. Tipărirea de bani în exces se manifestă și acum, la fel ca și atunci. Este drept că acum lucrurile îmbracă, cel puţin pentru moment, o altă formă. În perioada interbelică banii alimentau o inflaţie galopantă, fiind cunoscut exemplul preţului la pâine din Germania, care ajunsese în 1923 la 200 de miliarde de mărci, în timp ce o pereche de pantofi costa 32 de trilioane de mărci. În perioada mai recentă, mai ales începând din 2009, banii emiși de băncile centrale au ajuns să alimenteze pieţele financiare. Indicele american Dow Jones era luna trecută în apropierea maximului istoric pe care l-a atins în octombrie 2007, deși lumea se află în continuare în criză.
La rândul lor, randamentele titlurilor de stat ale celor mai mari economii din lume sunt la niveluri extrem de scăzute, semn că sunt cumpărate puternic. Mărfurile, la rândul lor, au cunoscut creșteri de preţuri susţinute în ultimii 2-3 ani. În vremuri obișnuite, banii se mută de pe o piaţă financiară pe alta, în funcţie de apetitul pentru risc al investitorilor la un moment dat. Faptul că majoritatea activelor sunt cumpărate masiv sugerează o abundenţă de bani în pieţele financiare, acestea absorbind practic inflaţia pe care ar putea să o genereze acei bani dacă s-ar întoarce spre economia reală.
4. Creșterea preţului resurselor naturale și împuţinarea acestora. La orice joc de strategie pe calculator, cel care acaparează resursele câștigă jocul. La fel este și în viaţa reală, iar resursele naturale au fost de cele mai multe ori cele care au stat la baza războaielor, de-a lungul istoriei. În Al Doilea Război Mondial, România a fost un punct strategic esenţial pentru că furniza petrolul necesar diviziilor motorizate germane, iar extinderea frontului de răsărit până la Volga a avut același scop: ajungerea la zonele petroliere din Caucaz.
În aceeași logică, Japonia, o ţară insulară săracă în resurse, a atacat China în principal pentru a se putea folosi de resursele naturale bogate ale acesteia, nu neapărat pentru a-și mări teritoriul. Exemplele mai recente arată o frecvenţă ridicată a conflictelor în Orientul Mijlociu ca urmare a abundenţei de petrol, probabil cea mai importantă resursă naturală a momentului. Zona este una extrem de tensionată și oricând ar putea izbucni de acolo un conflict care să se extindă.
Petrolul nu este însă singura resursă care poate genera conflicte. Pământurile rare, esenţiale în industria IT și, prin aceasta, în multe alte domenii tehnologice, se găsesc în proporţie de 95% în China, care a decis de curând să ţină sub control exporturile, o decizie care a trezit ostilitatea multor ţări. La fel de ostil a fost întâmpinată și sistarea exporturilor de gaze rusești către Europa, din urmă cu câteva ierni. Dependenţa unor ţări faţă de resursele naturale ale altora, în condiţii de creștere a preţului și împuţinare a acelor resurse, poate fi un factor de tensiune în plus.
5. Ascensiunea unor partide extremiste este o ”încununare” a celor patru elemente de mai sus. Sărăcia, frustrarea provocată de prăbușirea standardului de viaţă și măsurile nesatisfăcătoare luate de guverne are exact acest deznodământ. Partidele extremiste sunt un fel de barometru al bunăstării și gradului de mulţumire al populaţiei.
În anii ’30, în multe ţări europene, și nu numai, au ajuns la putere partide extremiste sau dictatori propulsaţi de nemulţumirea maselor. Hitler și Mussolini au preluat conducerea unor ţări care anterior erau democratice, și le-au transformat rapid, așa că existenţa democraţiei nu garantează o imunitate împotriva extremismului. Și acum constatăm aceleași tendinţă în multe ţări. În Franţa, pe locul al treilea la alegerile prezidenţiale s-a situat Marine Le Pen, liderul extremei drepte, în Olanda există chiar la guvernare un partid extremist, în timp ce în Grecia stânga radicală este aproape de a câștiga alegerile.
Nu este greu să ne imaginăm că o adâncire a crizei, care ar putea duce și alte ţări în situaţia disperată a Greciei, poate aduce la putere și în alte ţări partide extremiste. Iar acest tip de forţe politice este cel mai predispus la a porni conflicte care se pot transforma în războaie de mari dimensiuni. Dacă în acea perioadă partidele fasciste, mai ales cel nazist, au găsit ca debușeu pentru mânia maselor cu precădere evreii, partidele extremiste din prezent atacă mai ales imigranţii, încercând să creeze aparenţa că aceștia ar fi vinovaţi pentru condiţiile economice precare.
Există și diferenţe pozitive
Există, totuși, în afară de aceste cinci elemente de asemănare, și alte câteva care diferenţiază în bine perioada actuală de cea interbelică. În primul rând, nu există lideri extremiști importanţi în ţări puternice din punct de vedere militar. Atunci au existat în Germania, URSS și Japonia. E drept însă că acest lucru se poate schimba relativ repede, mai ales dacă se adâncește criza. Nu trebuie uitat nici că și liderii care nu sunt extremiști pot provoca războaie, pentru motive mai raţionale și mai practice decât ”nevoia de spaţiu vital”.
În al doilea rând, nu există resentimente între ţări în urma unor războaie anterioare. Există totuși animozităţi provocate de războiul rece, de divergenţe politice sau economice mai vechi sau mai noi, de factori culturali și religioși, etc.
În al treilea rând, puterea economică nu mai este concentrată în Europa, ea este împărţită în mod mai uniform pe glob, iar războaiele la distanţă sunt mai puţin probabile. Nu există vreo ură care să mocnească de generaţii între popoare ce nu se cunosc, iar costurile sunt și ele mult mai mari.
Nu în ultimul rând, cuceririle teritoriale nu mai sunt la fel de importante. Bogăţia nu mai necesită accesul la resurse și la o populaţie numeroasă, ba chiar în multe cazuri ţările cu populaţie mică sunt mult mai bogate decât cele mai mari, așa cum este cazul Elveţiei, de exemplu.

Autor: Evenimentul Zilei
Sursa: www.evz.ro  Luni, 28 Mai 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu