De ce cazurile Wulff şi Băsescu nu pot fi comparate

De ce cazurile Wulff şi Băsescu nu pot fi comparate

20 februarie 2012, 14:50 |  Autor: Matei Dobrovie  | 1380 afişări

Preşedintele german Christian Wulff, alături de soţia sa Bettina, îşi anunţă demisia la Palatul Bellevue.

Afacerea Wulff arată cum funcţionează un stat de drept autentic, o presă cu adevărat câine de pază al democraţiei şi o justiţie care nu face discriminări. În România, unde cel puţin o televiziune pune demisia preşedintelui german în relaţie cu cererile de demisie a preşedintelui român, aceste instituţii nu funcţionează la fel.

Am ignorat o lungă perioadă scandalul iscat în jurul preşedintelui german. Wulff era acuzat iniţial că a luat un credit preferenţial cu dobândă mult sub cea de pe piaţă de la un privat, un om de afaceri, pe când era preşedinte al Landului Saxonia Inferioară. Apoi, presa germană a descoperit că politicianul CDU a mai primit favoruri de la un regizor sau finanţator de filme, care i-a oferit un concediu într-o locaţie luxoasă pe o insulă. Până aici, nimic deosebit pentru un jurnalist român... pentru că în România astfel de dezvăluiri sunt banalizate. Presa scrie, acuză şi tot scrie despre vacanţele, averile mai mult sau mai puţin declarate ale demnitarilor, conturi şi vile din străinătate, concedii în companii dubioase, tot sperând că se va sesiza cineva. Câteodată unele cazuri care implică acuzaţii de corupţie sau foloase necuvenite ajung şi în justiţie, unde în general dosarele rămân ani, până la prescripţie.

Afacerea Wulff este un subiect interesant tocmai din cauza asta, pentru că ea arată cum funcţionează un stat normal. „Demisia lui Wulff este bună pentru cultura politică a Germaniei pentru că arată că standardele impuse pentru şeful de stat german încă sunt valabile, iar simţul binelui şi răului este încă intact în societate”, scrie Roland Nelles, redactor-şef al biroului berlinez al revistei Spiegel. În opinia sa, cazul Wulff arată că statul de drept funcţionează cu adevărat, că toţi sunt egali în faţa legii, indiferent că este vorba despre cetăţeni simpli sau despre preşedinte. În plus, acolo unde politicienii eşuează, funcţionează alte mecanisme de control, precum justiţia şi media.

Presa germană a făcut ce trebuia, a săpat până a descoperit ceea ce preşedintele voia să ascundă. Nu s-a lăsat intimidată de presiunile sale asupra unor ziare de a nu publica informaţii compromiţătoare, ci a continuat să facă presiuni asupra sa, dar în scopul de a afla adevărul. Şi nu e puţin lucru. În România o astfel de investigaţie – vezi cazul Flota sau Revoluţia, în care erau incuplaţi preşedinţi ai României – se face cu totul altfel. În funcţie de culoarea politică, ziarul atacă sau absolvă. Cetăţenii şi publicul larg sunt doar o ţintă a manipulărilor. Una dintre ele este şi actuala încercare de a compara două sisteme diferite printr-o asociere simplistă. Burtieră la Antena 3: „La ei se poate!” Şi o comparaţie între Wulff, care a avut onoare şi a demisionat (nu se mai precizează că doar în ultimul ceas, când era ameninţat cu ridicarea imunităţii), şi Băsescu, care în ciuda tuturor protestelor nu vrea să plece. În presa germană s-a pus problema principiilor, dacă Wulff nu a fost de la început omul nepotrivit ca profil. Preşedintele german trebuie să fie un exemplu ca om - cel puţin asta aşteaptă din partea lui societatea. În Germania, funcţia de preşedinte are un rol simbolic puternic şi chiar în practică acesta are două atribuţii importante: semnează legile sau nu şi poate să dizolve parlamentul. Asta, într-o republică parlamentară.

Preşedintele nu este ales de cetăţenii Germaniei, ci de un Consiliu Federal, în care coaliţia de guvernare încă mai are o majoritate fragilă. S-a speculat mult pe tema paraşutării unui politician de carieră, aflat în plină ascensiune politică, la Palatul Bellevue. Angela Merkel l-ar fi trimis acolo pentru ca să scape de un oponent la preşedinţia partidului, au spus unii analişti.

În orice caz cancelarul german a ieşit şifonat din afacerea Wulff pentru că este cel de-al doilea preşedinte care demisionează în mandatele doamnei Merkel.  Predecesorul lui Wulff,  Horst Koehler a făcut o declaraţie care intra în conflict cu Constituţia pacifistă a ţării. "Ca ţară puternic orientată către export, Germania trebuie să-şi apere interesele economice, rutele comerciale inclusiv prin mijloace militare", au fost spusele sale care l-au condus spre demisie. Christian Wulff  a fost de la început un preşedinte cu o autoritate şubrezită. A fost nevoie de trei runde de alegeri pentru ca să fie ales de Adunarea Federală, după dorinţa lui Merkel şi a CDU. Acum, contracandidatul său de la acea vreme, Joachim Gauck, a fost „ales preşedinte” printr-un acord între coaliţia de guvernare şi opoziţie. Iar cancelarul Merkel a trebuit să suporte astfel încă o lovitură: o recunoaştere implicită că omul propus de ea n-a fost bun.  Mai mult, Gauck a fost impus de partenerii CDU – liberalii de la FDP, aflaţi în cădere liberă în sondaje – care au ameninţat chiar şi cu ieşirea din coaliţia de guvernare.

Liberalii ca şi opoziţia au optat pentru omul cel mai dorit de populţie în această funcţie. Joachim Gauck este considerat aproape de modelul de preşedinte-exemplu pe care şi-l doresc germanii. Potrivit sondajelor, un german din doi îl consideră potrivit pentru funcţia de preşedinte. Fost dizident şi activist pentru drepturile omului în RDG, el se bucură de o mare simpatie în rândul societăţii. Chiar şi Merkel, cea mai afectată de alegerea lui Gauck l-a numit pe acesta “un adevărat profesor de democraţie, care poate contribui cu idei importante la provocările actuale cu care se confruntă Germania precum criza datoriilor din zona euro”.

Demisionarul Christian Wulff în schimb are toate şansele să ajungă în faţa justiţiei, după ce un procuror a cerut Bundestag-ului să-i ridice imunitatea.  El este pasibil de trei ani de închisoare pentru primire de foloase necuvenite şi ar putea să piardă şi renta anuală de 199.000 de euro care se acordă foştilor şefi de stat. Renta se acordă şi  preşedinţilor care demisionează mai devreme din motive politice şi de sănătate. Unii jurişti spun însă că Wulff ar trebui să renunţe la ea, dacă nu pentru că nu se încadrează în aceste cazuri, măcar pentru restabilirea încrederii pierdute.

În România, preşedintele este ales direct de popor şi totuşi nu avem asemenea imperative morale. Dar orice comparaţie este fără sens – demisia lui Wulff nu poate fi comparată cu o eventuală demisie a lui Băsescu, presa din România cu cea din Germania.  Nemaivorbind de justiţie. Iar comparaţiile acestea sau antitezele nu fac decât să arate de ce România are problemele pe care le are. Cazul Wulff arată însă cum funcţionează un sistem de "checks and balances" într-un stat normal.