Dezbateri
Putem vorbi de stat de drept, când legile sunt încălcate chiar de cei care trebuie să le aplice?
| 24.11.2011
Ţara lui fărădelege
Liderul Asociaţiei 21 decembrie, Teodor Mărieş, a intrat în greva foamei, ca semn de protest faţă de încălcarea Legii recunoştinţei de către guvernul României. Ioan Savu, unul din liderii revoluţionari din Timişoara şi cel care a negociat cu Dăscălescu, prim-ministrul comunist, eliberarea oraşului în 20 decembrie '89, s-a solidarizat cu protestul lui Teodor Mărieş, declarând că „Guvernul României, Primul Ministru şi Parlamentul României, în cea mai mare parte a sa, aruncă la gunoi Revoluţia Română din Decembrie 1989, şi prin Legea 410 , taie drepturile conferite de Legea 341/2004, Luptătorilor Remarcaţi în Revoluţia din Decembrie 1989 şi Urmaşilor Eroilor Martir.” Mai putem vorbi de stat de drept în România când legile sunt încălcate chiar de cei care trebuie să le aplice?
Prin OUG 80/2010, care a devenit Legea 410/2011 prin votul Camerei Deputaţilor (camera decizională), indemnizaţiile revoluţionarilor cu merite deosebite au fost sistate pt anul 2012. Este aceeaşi OUG care a îngheţat salariile bugetarilor, a prorogat termenul de indexare a pensiilor pt 2013, etc. Teodor Mărieş a intrat în greva foamei din solidaritate pentru revoluţionari şi în apărarea statului de drept, el neavând certificat de revoluţionar şi nebeneficiind de avantajele conferite în Legea recunoştinţei.
Lege adoptată în mod neconstituţional
Legea 410 a fost contestată de opoziţie la Curtea Constituţională, pe motiv că această lege a fost amendată pe ultimul moment, în textul legii fiind introduse multe prevederi care nu făceau parte din ordonanţa de urgenţă iniţială, OUG 80/2010, şi care nu fuseseră dezbătute în prealabil, nici în comisiile parlamentare şi nici la senat. Astfel, adoptarea acestei legi a încălcat (şi) procesul legislativ.
Ion Savu se solidarizează cu protestul lui Mărieş
La rândul lor, alţi revoluţionari s-au solidarizat cu protestul lui Teodor Mărieş, printre ei numărându-se şi Ioan Savu, lider al revoluţiei timişorene şi cel care a negociat cu Constantin Dăscălescu, primul ministru comunist, eliberarea oraşului în 20 decembrie 1989. Acesta a făcut public un comunicat prin care critică acţiunea „Guvernului României, Primului Ministru şi Parlamentului României, în cea mai mare parte a sa...” Mai putem vorbi de stat de drept în România când legile sunt încălcate chiar de cei care trebuie să le aplice?




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu