luni, 7 noiembrie 2011

Cât de mic e salariul minim în România! Suntem pe ultimele locuri în Europa

Cât de mic e salariul minim în România! Suntem pe ultimele locuri în Europa

În 21 de state din Europa, salariul minim pe economie a crescut în acest an, se arată într- un raport al Federaţiei Europene a Angajaţilor (FedEE). Şi în ţara noastră venitul minim a fost majorat faţă de anul trecut, dar a rămas în continuare printre cele mai mici de pe continent.
Criza resimţită pe întregul glob a dus la proteste în multe ţări. Angajaţii au ieşit în stradă cerând salarii mai mari, deşi de cele mai multe ori solicitările lor nu au fost puse în aplicare de autorităţi. Şi totuşi, în acest an, 21 de state europene au mărit veniturile minime ale angajaţilor, chiar dacă în unele dintre ele salariile minime erau de peste 1.000 de euro. Cea mai recentă schimbare a fost făcută în Ucraina, unde salariul minim a crescut la 1 septembrie de la 922 la 985 hryvne pe lună (aproximativ 89 de euro).
La noi a crescut cu 16 euro
Şi în ţările cu cele mai mari venituri, salariul minim s-a mărit. Astfel, în Irlanda, acesta a crescut de la 1.461 euro la 1.499 euro, în Belgia, de la 1.387 euro la 1.498 euro, începând cu luna mai, iar în Olanda, din ianuarie, venitul a crescut de la 1.407 la 1.424 euro. Şi muncitorii români au avut parte de o majorare a salariului minim, de la 600 de lei în 2010 la 670 de lei în acest an, adică o creştere de circa 16 euro. Cu toată această majorare, venitul minim al românilor rămâne printre cele mai mici din Europa.

Salariile minime din Europa


Sindicaliştii: Ar trebui mărit cu cel puţin 50%

Liderii de sindicat susţin că au solicitat în nenumărate rânduri guvernului creşterea salariului minim.“România e cu mult în urma multor ţări europene când vine vorba de salariul minim. La noi e menţinut în mod intenţionat la acest nivel de 150-160 de euro. Oficial, se promovează ideea că aceste salarii atrag investitorii şi astfel apar locuri de muncă. Greşit! S-a văzut foarte clar cât de interesaţi sunt investitorii de România. Noi am discutat cu reprezentanţii FMI şi am fost trimişi la Guvern. La rândul lui, Guvernul spune că aceasta e politica impusă de FMI. E un cerc vicios şi singurii care au de suferit sunt angajaţii români. Noi am cerut şi vom cere în continuare o corelare între salariul minim şi cel mediu. E un venit foarte mic şi, pentru o valoare normală a lui, e nevoie de o creştere de cel puţin 50% ”, ne-a declarat Liviu Apostoiu, vicepreşedintele Cartel Alfa.

Isărescu ne dă o veste bună: Preţurile vor scădea până în primăvară

Într-o avalanşă de veşti proaste, declaraţia de ieri a lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale (BNR), care a afirmat că preţurile vor continua să scadă, aduce o speranţă românilor care au buzunarele aproape goale.
Isărescu s-a arătat optimist în privinţa scăderii preţurilor. “Până în primăvara anului viitor, va continua căderea preţurilor, fiind posibil să se ajungă la o inflaţie de 2% sau mai puţin în luna martie”, a afirmat Mugur Isărescu. “Apoi, până spre vară, probabil că preţurile vor mai creşte, proiecţia noastră nu are în vedere că vom avea şi în vara anului viitor scăderi de preţuri alimentare”, a spus Isărescu. Potrivit guvernatorului, BNR a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an de la 4,6% la 3,3%, iar proiecţia pentru 2012 a fost redusă de la 3,5% la 3%.

Pensiile ar putea fi majorate

Coaliţia de guvernământ a acceptat ieri solicitarea UDMR ca pensiile să crească în prima jumătate a anului viitor, iar propunerea va fi cuprinsă atât în proiecţia bugetară pe 2012, cât şi în scrisoarea de intenţie către FMI. Astfel, pensiile ar putea avea o uşoară creştere în aprilie, urmând ca valoarea punctului de pensie să fie majorat cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a salariului mediu brut.

Mai mult: Cât de mic e salariul minim în România! Suntem pe ultimele locuri în Europa - Ştiri interne | Libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu