astăzi, 00:11
Mass-media sunt bombardate cu ştiri despre încetinirea creşterii economice. Locuitorii dintr-un mic canton elveţian au însă o problemă diametral opusă: o creştere economică exagerată, relatează The Wall Street Journal.
Zug, la origine o mică localitate pescărească, este capitala cantonului cu acelaşi nume, cu o populaţie de 110.000 de locuitori. Surprinzător pentru un oraş cu dimensiuni mai degrabă modeste, numeroase companii multinaţionale cu afaceri de miliarde de euro au sediile centrale aici. Alături de impunătoarele clădiri de sticlă, pe străduţele liniştite din Zug au apărut zeci de magazine luxoase, vistieria oraşului este mereu plină şi se fac angajări pe bandă rulantă. La prima vedere, Zug pare un magnet pentru companii şi un paradis pentru locuitorii din regiune.
Realitatea arată însă şi o altă faţă a progresului necontrolat. Povestea lui Stefan Hurschler, un îngrijitor al persoanelor cu handicap este elocventă. El a decis să se mute împreună cu şoţia sa, învăţătoare la o şcoală din Zug, într-o casă mai mare. Din cauza preţurilor extrem de mari, soţii Hurschler au fost nevoiţi să renunţe la slujbele pe care le aveau şi să se mute în Zurich, deşi au trăit toată viaţa lor în orăşel.
"Există oameni în vârstă care încă locuiesc în Zug deoarece şi-au cumpărat locuinţele în anii '60" povesteşte Lilian, soţia lui Stefan. Ea spune că în afară de aceştia mai sunt doar cei foarte bogaţi, clasa de mijloc fiind slab reprezentată în oraş.
În Zug, "cei care câştigă anual 300.000 sau 400.000 de franci se chinuie să supravieţuiască", spune Kilian Borter, director de resurse umane la Rothschild. Se descurcă numai cei care câştigă minim o jumătate de milion de franci pe an.
Zug este de fapt un paradis fiscal apărut pe teritoriul Elveţiei, considerată de mulţi un rai al investitorilor din întreaga lume. Cantonul are cea mai mare concentraţie de milionari în dolari din Elveţia, o ţară în care 10% din gospodării au venituri care depăşesc un milion de dolari, potrivit Boston Consulting Group. În Zug rata impozitului pe venit este de 22,9%, iar cea a impozitului pe profit este de doar 15,4%, rate mai scăzute decât media din Elveţia şi din Statele Unite.
Datorită politicilor fiscale permisive, Zug găzduieşte sediile unor mari companii, printre care se numără: Siemens - cel mai mare conglomerat european de companii din domeniul ingineriei, Foster Wheeler - un conglomerat american specializat în construcţia de instalaţii pentru producerea şi furnizarea energiei electrice, Glencore International - unul din cei mai mari traderi de materii prime din lume, Transocean - cel mai mare contractor de foraje din lume, Adidas - celebră companie de articole sportive, Biogen - lider în biotehnologia farmaceutică, Tata - un important producător de automobile din India, Rothschild - o faimoasă bancă de investiţii britanică şi lista poate continua.
Totuşi, în ultimii ani, locul a devenit o victimă a propriului succes. Companiile se sufocă din lipsă de spaţiu şi de mână de lucru calificată. Deşi există numeroase locuri de muncă disponibile plătite peste media europeană, ele nu sunt atractive pentru oamenii obişnuiţi.
În tot acest timp, în lume apar tot mai multe discuţii cu privire la impozitare şi la creşterea economică. Statele Unite percep impozite pe profit cu rate de până la 35%, iar în Regatul Unit rata impozitului pe profit poate ajunge la 50%. În ambele ţări, militanţii pentru introducerea unor impozite mai scăzute susţin că ratele foarte ridicate direcţionează locurile de muncă şi bogăţia spre alte ţări, dând ca exemplu Elveţia.
Rata medie a impozitului pe profit în ţările dezvoltate a scăzut la 25% de la 32% în 2000, potrivit unui studiu KPMG, una din cele patru mari firme de audit din lume.
În Statele Unite, politica de impozitare este subiectul unor dezbateri aprinse. Multimiliardarul american Warren Buffett a cerut majorarea taxelor pentru "superbogaţi". Peste ocean, 15 din cei mai înstăriţi oameni ai Franţei au presat guvernul să taxeze averile situate peste un anumit prag pentru a acoperi găurile de la buget. În Italia, una din ţările care se confruntă cu un deficit bugetar uriaş, guvernul lui Berlusconi, unul din cei mai bogaţi europeni, a propus un impozit de 10% timp de 2 ani pe veniturile peste 150.000 euro, propunere retrasă însă ulterior.
În Elveţia, două treimi din impozite, incluzând impozitele pe venit şi pe profit, sunt percepute de cantoane şi nu de guvernul central. Contrar tendinţei manifestate la nivel european, cantoanele elveţiene se întrec în măsuri pentru a uşura povara fiscală. Măsurile de acest gen s-au multiplicat în ultimii ani după ce banca centrală elveţiană a vândut o parte din rezervele sale de aur şi a oferit o mare parte din câştiguri cantoanelor. Ajutorul le-a încurajat să menţină un nivel scăzut al impozitării.
Mai mult, criticile la adresa politicilor fiscale de diminuare a impozitelor nu au ecou în Elveţia. Eşecurile din ultimii ani datorate acestei orientări pun însă multe semne de întrebare cu privire la măsurile adoptate.
Din dorinţa de a atrage oamenii înstăriţi, unele cantoane au luat decizii uneori discriminatorii. De exemplu, acum patru ani, cantonul Obwalden a instituit un impozit regresiv. Rata impozitului scădea pe măsura creşterii venitului, cei cu câştiguri mai mari fiind astfel favorizaţi. Impozitul a fost ulterior desfiinţat. Mai mult, în acelaşi canton s-a votat acum doi ani măsura de a rezerva terenurile cele mai bune pentru cetăţenii înstăriţi care doresc să se stabilească în regiune.
Totuşi, elveţienii îşi păstrează convingerile în materie fiscală. În noiembrie anul trecut ei au respins un referendum naţional care ar fi stabilit un impozit minim de 22% pe veniturile mai mari de 250.000 franci (echivalentul a circa 218.000 euro).
Cum a ajuns Zug cel mai dezvoltat canton?
Zug a fost în trecut o regiune săracă, în care agricultura era una din activităţile principale. În 1947, mai-marii locului au început să reducă impozitarea cu scopul de a atrage investitori în regiune.
Politicile fiscale adoptate de Zug nu au dat roade până în anii '60 când destinul cantonului s-a schimbat brusc. O serie de companii mari au investit în orăşel, construind sedii permanente. În ultimii zece ani numărul companiilor prezente în micul canton a crescut spectaculos de la 19.000 la aproape 30.000.
Numărul locurilor de muncă în Zug a urcat cu 20% în numai şase ani datorită dezvoltării economice spectaculoase. De altfel, în Zug rata şomajului este de doar 1,9% în timp ce rata şomajului din UE (din care Elveţia nu face parte) este de 9,4%.
Zug este acum un amestec ciudat de oraş liniştit de provincie şi mare centru financiar. Aproape 90% din cei 238 km pătraţi sunt acoperiţi cu păduri, terenuri arabile şi lacuri. Restul este înţesat cu sedii de burse de mărfuri, firme şi divizii ale multinaţionalelor care ocupă clădiri moderne însă înghesuite şi de dimensiuni mai degrabă mici. Vile elegante se oglindesc în lacul din interiorul oraşului.
Un sfert din locuitorii micului canton sunt străini. În fiecare dimineaţă, intrările curţilor şcolilor internaţionale sunt blocate de maşini luxoase. În ciuda dimensiunilor liliputane, Zug este gazda unui dealer de Maserati şi Ferrari. În Zug, cererea pentru maşini de lux este printre cele mai mari din Elveţia, iar clienţii sunt dispuşi să plătească zeci de mii de euro pentru "fineţuri", cum ar fi monograme pe tapiţerii exclusiviste din piele.
"În Zug se înregistrează cele mai mari disparităţi de avere din Elveţia", spune Ganga Jey Aratnam, sociolog la Universitatea din Basel. La statisticile locale se adaugă faptul că Elveţia are cele mai mari disparităţi de avere din lume, după Zimbabwe şi Namibia.
Din alt punct de vedere, lipsa de spaţiu a devenit o problemă pentru multinaţionalele care doresc să îşi relocalizeze activitatea în Zug.
"Am clienţi care spun că ar fi văzut 30 de case în Chicago", spune Robert Baldwin, director al Packimpex, o companie care ajută firmele să îşi relocalizeze activitatea. "Le spun că în Zug ai noroc dacă poţi vizualiza două sau trei locuinţe libere". Agenţiile imobiliare din oraş nu fac faţă cererilor din partea reprezentanţilor companiilor care au nevoie de spaţiu.
"Uneori nu le arătăm clienţilor, decât macarale şi pajişti" spune Florian Kuprecht, directorul din Zurich al companiei imobiliare CB Richard Ellis Group.
Mai mult, oraşele din regiune au nevoie vitală de spaţiu după inaugurarea recentă a autostrăzii cu şase benzi care le leagă de Zurich şi Lucerna, un catalizator al construcţiilor în zonă. De exemplu, în micul oraş Rotkreuz, marele producător elveţian de medicamente Roche a construit şase clădiri de birouri în numai cinci ani.
Pentru a descuraja dezvoltarea necontrolată, administraţia cantonului Zug a cerut oraşelor din subordine să limiteze autorizaţiile pentru construcţia de clădiri de birouri. Măsura a atras deja nemulţumirea comunităţilor care pledează pentru susţinerea creşterii economice.
Lipsa de personal calificat din Zug este, de asemenea, o problemă. Se caută contabili şi personal administrativ.
"Avem constant poziţii libere în aceste domenii", afirmă Urs Wietlisbach, vicepreşedintele Partners Group, o societate importantă de investiţii de capital.
În aceste condiţii, autorităţile din Zug caută modalităţi de a încetini creşterea economică necontrolată şi de a reţine oamenii din clasa mijlocie.
La iniţiativa municipalităţii, se construiesc case ale căror preţuri sunt mai apropiate de buzunarele oamenilor de rând. Locuinţele oferă facilităţi ispititoare, cum ar fi: balcoane cochete, locuri de parcare şi locuri de joacă pentru copii. De asemenea, autorităţile oferă un ajutor lunar de 500 de franci familiilor cu venituri anuale mai mici de 100.000 de franci care iau un credit pentru cumpărarea unei case.
Deşi cantonul nu îşi va schimba politica de a menţine impozitarea la un nivel scăzut, autorităţile locale nu mai vor să atragă investiţii străine directe din partea multinaţionalelor.
"Suntem prea mici pentru succesul pe care l-am avut." concluzionează Matthias Michel, şeful guvernului din cantonul Zug,
sursa; ZF.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu