Locul perfect pentru a muri
Aokigahara este o pădure situată la poalele Muntelui Fuji, celebrul vulcan japonez. În ultimii ani, această pădure, care în traducere înseamnă „marea de copaci“, a devenit celebră mai ales din cauza numărului mare de sinucideri, relatează www.ditadifulmine.com.
La prima vedere, Aokigahara, o pădure care se întinde pe o suprafaţă de 35 de kilometri pătraţi, este un loc sălbatic, în care nu multă lume îndrăzneşte să se aventureze. În pădure se află o serie de grote vulcanice, unde se poate ajunge doar cu mare dificultate. Explorarea acestor grote se poate demonstra extrem de dificilă, atât din cauza rocilor vulcanice cu margini ascuţite, cât şi din cauza faptului că aceste grote sunt acoperite cu gheaţă mare parte a anului. În plus, pădurea este dificil de traversat, fiind extrem de întunecoasă şi de umedă. Cu toate acestea însă, pădurea nu este celebră datorită ecosistemului său sau complicatei reţele de grote: Aokigahara este celebră şi în afara Japoniei din cauza numărului mare de sinucideri care au loc anual în această zonă. Potrivit statisticilor, de la jumătatea secolului trecut, se înregistrează 30 de sinucideri pe an, numărul maxim fiind atins în 2007, când în pădure au fost descoperite nu mai puţin de 78 de cadavre. Deşi sinuciderile din ultimii ani pot fi puse pe seama crizei economice, care a redus numărul de locuri de muncă, afectând puternic multe familii japoneze (doar în 2009, s-au înregistrat 2.645), Aokigahara pare să fie considerat „locul perfect pentru a muri“. Pădurea sinucigaşilor
Încă din trecut, Aokigahara a fost învăluită în mister: deja din secolul XIX, mulţi ţărani săraci veneau în această pădure să se sinucidă, pentru a lăsa copiilor mai multă mâncare pe masă şi pentru a creşte speranţa de supravieţuire a familiei. Însă, în secolul trecut, începând din anii ‘50, pădurea „i-a sedus“ şi pe oamenii de afaceri. Se estimează că peste 500 de afacerişti au decis să îşi ia viaţa în întunericul acestei păduri. Însă, de ce tocmai Aokigahara? De ce japonezii vin aici pentru a muri? Unul dintre motive ar fi acela de a muri la poalele Muntelui Fuji. Acest masiv muntos este considerat sacru şi populat de divinităţi şi este foarte posibil ca mulţi dintre cei care decid să îşi ia viaţa aici să fi sperat că intră în lumea mistică a mitologiei japoneze locale. Un alt motiv ar putea fi „intimitatea“: pădurea este complicată şi deasă, iar zidul de arbori nu lasă să scape nici un sunet, aşa că nu există „pericolul“ ca, pe neaşteptate, cineva să apară şi să îi salveze pe sinucigaşi. Recordul de sinucideri din Aokigahara este depăşit doar de primatul trist deţinut de Golden Gate Bridge din San Francisco. Şi tocmai din cauza acestui număr de morţi se spune că Aokigahara este populată de spirite malefice şi sufletele celor decedaţi. Unele legende spun că sufletul persoanelor care şi-au luat viaţa în Aokigahara au pătruns în copaci şi că şi acum bântuie pădurea în căutarea liniştii eterne.
O pădure de legendă
Aokigahara este considerat unul dintre cele mai „infestate“ locuri din Japonia. Cum este uşor de imaginat, în jurul unor astfel de locuri, cu un număr impresionant de morţi, apar permanent poveşti despre fantome şi fel de fel de legende. O mulţime de spiritişti au luat cu asalt pădurea, susţinând că în interiorul acesteia pot percepe o energie malefică, rod al acumulărilor de suferinţă din cursul secolelor. Această energie malefică i-ar determina pe mulţi oameni să îşi ia viaţa, chiar dacă unii dintre ei au venit aici fără nici o intenţie sinucigaşă. Unii afirmă că, în realitate, unele dintre sinucideri nu ar fi chiar sinucideri. De fapt, sub pădure s-ar afla un zăcământ de fier, capabil să dea peste cap busolele, astfel că multe persoane s-au pierdut în pădure. Dincolo de posibilele explicaţii, cert este că un număr impresionant de oameni şi-au pierdut viaţa printre copacii acestei păduri. Iar în cele mai multe dintre cazuri, când nu au fost descoperite doar oase, ci corpuri întregi, a fost vorba de sinucideri. Pentru a încerca să contracareze acest fenomen, autorităţile au agăţat prin copaci fel de fel de pancarte cu mesaje precum „Viaţa ta este un dar preţios, pe care l-ai primit de la părinţi“ sau „Te rugăm, înainte de a-ţi lua viaţa, cere sfatul poliţiei“.
sursa; gazeta de sud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu