vineri, 5 august 2011

Cum a recrutat CIA legionari români

 Cum a recrutat CIA legionari români
Cum a recrutat CIA legionari români Serviciile secrete americane au vrut să se folosească de membrii Gărzii de Fier pentru a face legătura cu grupurile de rezistenţă din munţi.
Datorăm universitarilor gorjeni Gheorghe și Hadrian Gorun un studiu de mare valoare (Anuarul de Istorie Orală - vol.VIII) pentru cunoașterea unor aspecte mai puţin sau de loc știute legate de lupta anticomunistă din România, la care, iată, s-au alăturat voluntari recrutaţi dintre legionarii români aflaţi în lagărele de refugiaţi din Isny, Biberach, Lindfau - din Germania - și în altele din Franţa. Cum s-a ajuns aici?! Autorii ne dau o informaţie colosală: Tribunalul Internaţional de la Nürnberg a scos de sub acuzaţia de fascism-nazism „Garda de Fier".
Ceea ce a dus apoi la constatarea că în Vest sunt peste 70.000 de români gata să lupte pentru răsturnarea regimului comunist, mulţi dintre ei foști legionari. O decizie a C.I.A. a dus la înfiinţarea Oficiului de Coordonare Politică (O.P.C.), care, sub conducerea lui Frank Wisner, avea misiunea de a recruta refugiaţi români aflaţi în Germania, Austria și Iugoslavia și crearea unor reţele de agenţi ai serviciilor secrete britanice și americane în ţările din blocul sovietic. Aceasta, cu aprobarea președintelui SUA, Harry Truman, și cel al Franţei, Vincent Auriol.
Ofertă primită cu bucurie
Așa s-a ajuns și la legionarii grupaţi în jurul lui Horia Sima. Oferta franco-americană - scriu autorii studiului amintit - a fost primită cu entuziasm de liderii legionari, consideraţi de serviciile secrete occidentale drept „total anticomuniști". Totul, corelat cu informaţiile potrivit cărora lupta anticomunistă din România, din anul 1949, s-a înteţit.
Au fost recrutaţi 100 de voluntari, 50 pentru parașutare în România și 50 pentru susţinerea lor din afara graniţelor ţării. Ei fiind instruiţi referitor la tot ce depindea de buna desfășurare a activităţii lor: mânuirea aparaturii, alfabetul Morse, salturi cu patrașuta etc. Iar în sfera obiectivelor lor au intrat: cunoașterea mișcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre armata română și despre cea sovietică, încurajarea luptătorilor din munţi  și multe altele. Legionarii voluntari au fost pregătiţi în Italia și Grecia. Șeful operaţiunilor secrete al CIA, Gratien Yatsevich, declara că operaţiunile desfășurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi și resurse alocate.
Parașutările au început în 1952
Prima parașutare a avut loc în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. A fost lansat Mircea Popovici, într-o zonă de lângă Calafat  unde tatăl său era subofiţer de jandarmi. Participase, ca student la Drept, la rebeliunea legionară. A făcut parte din echipa parașutată „Robert", împreună cu Alexandru Tănase din Băbenui - Vâlcea. Apoi au mai fost parașutate alte trei echipe: „Pascal", formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, parașutaţi la 1 iulie 1953, în Munţii Apuseni; echipa „Jaques", formată din Ion Samoilă, Ion Golea, Ion Tolan, parașutaţi lângă Agnita în noiembrie 1951, și „Fii Patriei": Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, parașutaţi în iulie 1953, în zona împădurită dintre judeţele Satu Mare, Sălaj și Bihor. Iar din Grecia a fost parașutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securităţii și a colaborat cu ea până la prinderea celorlalţi 12 legionari parașutaţi. Informaţiile acestuia s-au corelat cu cele oferite de englezii trădători care, după ce au spionat pentru URSS, au fugit acolo și au ajuns, cu grade mari, în KGB.
Prinși, legionarii au fost judecaţi într-un proces popularizat, pentru spioni, cu toate invectivele specifice regimului comunist, apoi, condamnaţi fiind la moarte, au fost executaţi. Astfel, au fost împușcaţi la Jilava: doi ingineri, trei studenţi, doi ţărani, trei muncitori, un medic, un jurist și un elev. Cel mai în vârstă avea 38 de ani; cel mai tânăr, 20 de ani. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
O organizaţie totalitaristă
Sunt dator însă să spun că textul de faţă este doar un palid rezumat al studiului amplu al celor doi universitari gorjeni, care dezvoltă această delicată temă cu trimitere la tot ceea ce s-a întâmplat cu legionarii parașutaţi, la contactele lor cu rudele, cu populaţia din zonele respective, așa încât, în proces au fost antrenaţi zeci de oameni ce au avut legături cu ei și care au avut de suferit cumplit... Este un studiu de mare valoare pentru trecutul de luptă anticomunist a poporului nostru, sub toate aspectele. Dar nu putem să nu spunem și noi, cei care am trăit vremurile acelea, ceea ce istoricul Florin Constantiniu, în a sa „Istorie sinceră a poporului român", afirmă: „«Garda de fier» a fost, în cele din urmă, o organizaţie totalitaristă și chiar teroristă, dacă ne gândim la seria de asasinate comise: Armand Călinescu, Duca, Nicolae Iorga, Madgearu și alţii. Plus că această «Gardă de Fier» era, de asemenea, profund antisemită. În istoria Oradiei, de exemplu, se reţine și congresul studenţilor legionari din România. Aici au venit, în vara lui 1927, peste 5.000 de tineri din toate colţurile ţării. Iar după ce au ascultat cuvântul plin de ură, de patimă politică revendicativă, al lui Corneliu Zelea Codreanu, participanţii isterizaţi au trecut la devastarea a tot ceea ce le aparţinea evreilor din acest oraș considerat de ei cel mai populat de această etnie. De altfel, acesta a fost motivul adevărat al alegerii Oradiei ca loc de desfășurare a congresului amintit... Pagini de istorie tristă...". 

Autor: Romania Libera
Sursa: www.romanialibera.ro  Vineri, 5 August 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu