Zeci de mii de români au venit sâmbătă la inaugurarea celui mai modern stadion din România. Naţional Arena şi-a deschis porţile în prezenţa primarului Capitalei care aşteaptă un milion de oameni să vină la stadionul ce va rămâne deschis până după miezul nopţii.
Arena Naţională şi-a deschis, sâmbătă, porţile pentru bucureşteni, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, aşteptând să vină un milion de oameni la stadion, care va rămâne deschis până după miezul nopţii.
Sute de oameni, de toate vârstele, au aşteptat, sâmbătă, la porţile de intrare în stadion, care s-au deschis cu cinci minute înainte de ora 17.00. La intrarea în incinta arenei, bucureştenii care au venit să vadă cum arată noul stadion la standarde europene au fost întâmpinaţi cu mesajul "Bine aţi venit!", transmis de la centrul de monitorizare.
Sute de oameni, de toate vârstele, au aşteptat, sâmbătă, la porţile de intrare în stadion, care s-au deschis cu cinci minute înainte de ora 17.00. La intrarea în incinta arenei, bucureştenii care au venit să vadă cum arată noul stadion la standarde europene au fost întâmpinaţi cu mesajul "Bine aţi venit!", transmis de la centrul de monitorizare.
Cei prezenţi la "Noaptea Albă" a Arenei Naţionale pot face un tur al stadionului, pot testa scaunele spectatorilor şi vizitează tribunele şi peluzele. De asemenea, la lăsarea întunericului, cei care vor fi aici se vor bucura de instalaţia de nocturnă, formată din 264 de reflectoare, ce rămâne aprinsă pe timpul nopţii.
Bucureştenii care vin la Arena Naţională pot intra prin strada Pierre de Coubertin, Bulevardul Basarabiei şi strada Maior Coravu.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, i-a invitat, vineri, pe bucureşteni să îşi petreacă noaptea de sâmbătă spre duminică vizitând noul Stadion Naţional.
"Bucureştenii care nu sunt în concediu, câţi or veni, sunt aşteptaţi, sâmbătă, începând cu ora 17.00, la Stadionul Naţionl. Porţile vor fi deschise pentru toată lumea şi vor putea sta cât vor. Oamenii vor avea acces peste tot, nu avem nimic de ascuns", le-a transmis edilul bucureştenilor. De altfel, primarul şi-a manifestat speranţa ca numărul celor care vor ajunge la Noaptea Porilor Deschise la Naţional Arena să atingă milionul.
"Bucureştenii pot sta în stadion cât doresc, iar eu voi avea grijă să nu le lipsească sucul. Am luat toate măsurile de a nu ne călca în picioare şi de a provoca o serie de incidente. La urma urmei, nimeni nu vrea să transforme un eveniment fericit în altceva. Numărul limitat sper eu să fie în jur de un milion.
Dacă facem o noapte albă, cred că pe la un milion ne oprim, se va face dimineaţă. Inaugurarea o vom face pe 6 septembrie, la meciul cu Franţa, apoi vor mai fi câteva evenimente. O să încercăm să mai organizăm câteva evenimente, atât cât este posibil. Sper să ne îndeplinim şi sarcina de testare. Dacă UEFA nu ne va permite să inaugurăm stadionul într-un meci oficial, o să jucăm noi un amical. De la egal la egal, amical".
Oprescu şi-a arătat intenţia de a-i acorda jucătorului Lionel Messi "cheia oraşului" dacă amicalul cu Argentina se va disputa în 2012 sau 2013, aşa cum a propus federaţia sud-americană. "A existat neşansa asta a meciului cu Argentina, mi-ar fi plăcut şi mie să-l văd pe Messi şi ceilalţi aici. Înţeleg că lucrurile la ei escaladează pe discuţii interminabile. Rămâne pe data viitoare. Da, îi voi acorda lui Messi cheia oraşului, pentru că poziţia şi onestitatea au fost exprimate imediat. Asta nu înseamnă că îşi schimbă caracterul imediat", a mai spus Oprescu.
Referitor la disputarea partidelor din cupele europe pe Arena Naţională de către echipele bucureştene, Oprescu a precizat că nu a fost niciodată împotrivă. "E o tâmpenie, nu a refuzat nimeni nimic. Astea sunt poveşti, sunt bârfele de rigoare. N-a refuzat nimeni pe nimeni. După ce va fi gata, vor fi liberi să joace. De ce l-am făcut, să stăm să ne uităm la el în vitrină. Nu am auzit să se pună problema disputării meciului cu San Marino pe acest stadion. Una este prietenia şi alta sunt obligaţiile de întreţinere a stadionului ăsta. Aşa că îl invit şi pe domnul Becali şi pe toţi conducătorii să vadă acest stadion. Nu e arena lui Oprescu, e a oamenilor, e a dânşilor, să vină să joace. Măcar să joace, să avem şi noi să ne mândrim şi cu echipa, nu numai cu locanta", a declarat Oprescu.
Arena Naţională are 55.000 de locuri pentru spectatori, dintre care 20.000 la tribuna întâi. La etajul unu sunt lojele pentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţiei pentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta având o capacitate de 35.450 de locuri.
Arena este monitorizată cu camere mobile de supraveghere, care surprind întreaga suprafaţă a stadionului, precum şi zonele de la porţile de acces până la intrarea pe stadion. (Departamentul Social, social@mediafax.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu