duminică, 10 iulie 2011

Întâlnire cu extratereştrii


Mult aşteptata întâlnire cu extratereştrii va avea loc în 2031

Întâlnire cu extratereştrii

Actualitate - Delia PATRU

Omul de ştiinţă rus  Andrei Finkelstein, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători din ţara sa, este sigur: în 2031 va avea loc mult aşteptata întâlnire cu forme de viaţă extraterestră, informează ilsussidiario.net
Oamenii au fost dintotdeauna siguri că nu sunt singuri în Univers. Există numeroase povestiri, legende, dar şi studii care relatează despre întâlnirea strămoşilor noştri cu locuitori din spaţiu, iar ceea ce s-ar afla în spatele hieroglifelor, a picturilor, statuilor din vremuri antice ar fi de fapt mesaje criptate, care, potrivit susţinătorilor acestor teorii, ar demonstra în mod cert că planeta noastră a fost dintotdeauna vizitată de extratereştri. Mai mult, există teorii care spun că însăşi rasa umană şi-ar avea originile în forme de viaţă extraterestră, ajunse pe Terra pentru a o coloniza şi care s-au stabilit permanent pe aceste meleaguri. O altă teorie spune că extratereştrii s-ar afla deja printre noi, camuflaţi în fiinţe umane şi care de abia aşteaptă să preia controlul asupra rasei umane, probabil după ce vor primi ajutor şi din partea astronavelor intergalactice. În concluzie, teoriile sunt multe şi variate, dar cert este doar faptul că deocamdată nu avem nici o dovadă că există viaţă sau urme de viaţă pe alte planete.

Forme de viaţă

În ultima perioadă, diferiţi cercetători au readus în prim-plan studiile privind formele de viaţă extraterestră. Este şi cazul unui comunicat remis de NASA în luna decembrie a anului trecut, în care  se menţiona că au fost descoperite forme de viaţă cu un ADN complet diferit de al nostru. În esenţă, era vorba de o bacterie capabilă să trăiască în situaţii extreme, mai precis în arsenic. Cu toate acestea însă, era vorba de forme de viaţă terestre, iar descoperirea a fost utilă doar celor care în acest fel au putut să spună că pot exista forme de viaţă diferite de a noastră, însă nu că acestea ar exista pe altă planetă. Tot specialiştii NASA au anunţat în urmă cu câteva luni că o formă evidentă de bacterie fosilizată a fost descoperită pe o bucată de meteorit. Acest lucru înseamnă că există sau este posibil să fi existat forme de viaţă extraterestră în spaţiu. În realitate însă, acest lucru nu reprezintă o noutate, având în vedere că ipoteza conform căreia ar fi fost descoperite forme de viaţă fosilizate pe meteoriţi proveniţi din spaţiu a fost formulată deja de ceva timp.

Contact cu altă lume

De asemenea, au existat numeroase tentative de a intra în contact cu extratereştrii prin trimiterea în spaţiu de mesaje sonore. Până acum însă, toate aceste tentative au rămas fără rezultate. Însă când vom primi oare un semn de la aceste forme de viaţă, chiar dacă acestea nu au nimic în comun cu făpturile din numeroasele filme SF care ne-au încântat copilăria? În opinia cercetătorului rus  Andrei Finkelstein, acest mult aşteptat moment va avea loc exact peste 20 de ani. Dacă este să ne luăm după spusele specialistului rus, în 2031 va avea loc marea întâlnire cu forme de viaţă extraterestră. Afirmaţia a fost făcută cu ocazia simpozionului internaţional „În căutarea inteligenţei extraterestre“, care s-a desfăşurat la Sankt Petesburg. Potrivit lui Finkelstein, 10% dintre planetele din sistemele solare din galaxie au condiţii similare cu cele existente pe Terra, fapt ce ar face ca posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe aceste planete să fie destul de verosimilă. Iar asta nu e tot. Cercetătorul rus este de părere că „verişorii“ noştri din spaţiu ar avea o formă fizică asemănătoare cu a oamenilor, cu două braţe, două picioare şi un cap. Singura diferenţă, spune profesorul, ar fi faptul că pielea extratereştrilor ar avea altă culoare decât a noastră.  Însă ce îl face atât de sigur de afirmaţiile sale? Credinţa şi cunoaştere legilor fundamentale ale vieţii. Această cunoaştere îl face să fie sigur că există viaţă în întreg universul. Însă de ce această întâlnire va avea loc în 2031? În realitate, este vorba de un calcul pur teoretic, Finkelstein nedispunând de nici o dovadă concretă. 
sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu