vineri, 8 iulie 2011

FOTOGRAFII INEDITE dintr-o închisoare numită Coreea de Nord: "O ţară de pitici flămânzi şi piperniciţi care trăiesc în întuneric"

FOTOGRAFII INEDITE dintr-o închisoare numită Coreea de Nord: "O ţară de pitici flămânzi şi piperniciţi care trăiesc în întuneric"

de Ioana NICOLESCU Postat la: 07.07.2011 23:00 Ultima actualizare: 08.07.2011 12:11
O aplicaţie iPad, Fotopedia North Korea, prezintă 1.000 de imagini inedite din cea mai restrictivă ţară comunistă din lume - Coreea de Nord
O aplicaţie iPad, Fotopedia North Korea, prezintă 1.000 de imagini inedite din cea mai restrictivă ţară comunistă din lume - Coreea de Nord. Fotografiile lui Eric Laffourgue surprind secvenţe din viaţa de zi cu zi a nord-coreenilor, scrie Business Insider, care a publicat şi câteva dintre imaginile artistului.
Defilare în Coreea de Nord
Christopher Hitchens, un jurnalist american cunoscut, a scris un editorial în Slate Magazine în care face referinţă la cartea lui B.R. Myers "The Cleanest Race: How North Koreans See Themselves and Why it Matters" ("Cea mai pură rasă: Cum se văd nord-coreenii pe ei înşişi şi de ce contează"). Hitchens a vizitat Coreea de Nord şi spune că "ideea de comunism a murit". De altfel, el precizează că în constituţia modificată în aprilie 2009 cuvântul "comunism" nici măcar nu mai este menţionat.
Hitchens şi Myers spun că "sistemul lui Kim Jong-il este un fenomen extrem şi patologic, este un sistem militar totalitar menţinut prin munca de sclavi a poporului şi care impune o ideologie xenofobă şi rasistă impardonabilă".
În Coreea de Nord serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, ţara fiind cea mai militarizată din lume
Hitchens aminteşte că şi pe vremea Uniunii Sovietice existau rapoarte ale diplomaţilor din blocul comunist care făceau referinţă la paranoia sistemului din Coreea de Nord şi intoleranţa faţă de străini. Un diplomat cubanez era cât pe ce să fie linşat când a vrut să viziteze capitala Pyongyang cu familia sa.
Femeie din Coreea de Nord
Jurnalistul american mai spune că femeile nord-coreene care se întorc din China gravide sunt forţate să avorteze. Dacă japonezii sunt prezentaţi ca nişte barbari în diferite postere, americanii sunt portretizaţi drept nişte "monştri cu nasurile cârne", spune Hitchens.
Statele Unite au ajutat populaţia nord-coreeană ani la rând cu alimente, însă autorităţile nu recunosc acest ajutor şi le spun oamenilor că hrana trimisă de SUA este de fapt un tribut plătit de frică Marelui Lider.
Poster din Coreea de Nord
Myers subliniază faptul că posterele ideologice din Coreea de Nord sunt foarte asemănătoare cu cele ale ideologiei kamikaze din Japonia, pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Copiii sunt îndoctrinaţi să se aştepte oricând la război şi să nu le fie frică nici măcar de un război nuclear.
Vitrina unui magazin alimentar
"Întrebarea pe care şi-o pun occidentalii este dacă nord-coreenii sunt atât de puternic îndoctrinaţi încât au ajuns să creadă că aşa este bine. Desigur, ei nu au voie să facă comparaţii între viaţa lor şi a altora, dacă îşi exprimă nemulţumirea sunt deportaţi în nişte campusuri pentru a fi îndoctrinaţi în nişte condiţii mizerabile", spune Hitchens.
Micii comercianţi de la marginea drumului
Noaptea, văzută din satelit, Coreea de Nord este o pată neagră pe glob, având în vedere că în fiecare seară se dă stingerea. Nord-coreeni sunt mai scunzi cu circa 15 cm faţă de sud-coreeni din cauza malnutriţiei şi foametei cărora le-au căzut victime milioane de oameni.
Străzile pustii, un copil mic stă aşezat pe carosabil
"Faţă de dictaturile rasiste din trecut, Coreea de Nord a reuşit să creeze o nouă specie: nişte pitici flămânzi şi piperniciţi care trăiesc în întuneric, ţinuţi în ignoranţă perpetuă şi în frică, cu creierele spălate pentru a-i urî pe ceilalţi şi îndoctrinaţi într-un cult al morţii", conchide Christopher Hitchens în Slate Magazine.
Nord-coreean care transportă sacii grei cu ajutorul unei biciclete
sursa; gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu