vineri, 3 iunie 2011

Singur de bunăvoie

Singur de bunăvoie

Life & Style - Oana Olaru

Persoanele care nu sunt implicate într-o relaţie serioasă sunt deseori considerate inadaptate. Nu este însă mereu aşa: singurătatea poate fi o alegere făcută din motive bine întemeiate.
Societatea a creat un fel de etichetă negativă pentru persoanele singure, iar situaţia poate fi de-a dreptul neplăcută pentru aceşti oameni, mai ales pentru cei care nu au nici o problemă cu acest statut. Fără îndoială, există persoane singure care, dintr-un motiv sau altul, nu reuşesc să îşi construiască o relaţie, deşi îşi doresc acest lucru. Există însă şi celibatari care sunt foarte mulţumiţi de situaţia lor.

Idei preconcepute


În jurul persoanelor singure s-au creat unele idei care sunt, în mare parte, preconcepute şi neadevărate: sunt considerate prea disperate, prea imature sau prea „cu probleme“ pentru a avea o relaţie. Femeile singure sunt deseori catalogate drept persoane exagerat de pretenţioase, disperate să pună mâna pe un bărbat, în timp ce bărbaţii singuri sunt văzuţi drept neserioşi şi speriaţi de angajamente. Potrivit sociologilor şi psihologilor, realitatea nu este chiar aşa: aceşti oameni nu au neapărat probleme, ci pur şi simplu au alte priorităţi în viaţă.

Sunteţi în căutarea iubirii perfecte


Există oameni care se căsătoresc la vârste fragede, convinşi că au făcut alegerea perfectă, şi care chiar trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi alături de partener, numai că sunt foarte puţini cei atât de norocoşi. Ceilalţi au nevoie de mai mult timp pentru a-şi da seama ce îşi doresc de la un partener şi de la viaţă înainte de a se implica într-o relaţie serioasă. În cazul acestor persoane, experienţa se acumulează doar în urma unor serii de întâlniri cu diverşi parteneri sau după mai multe relaţii pasagere, în timpul cărora fiecare îşi află propriile nevoi, dorinţe, aşteptări.
Întâlnirile reprezintă un proces de cunoaştere prin încercare şi eroare – facem greşeli şi învăţăm din ele, ne schimbăm opţiunile şi punctele de vedere, pentru a învăţa, treptat, ce ne dorim de la cel de lângă noi.

Aţi avut o relaţie traumatizantă

În cazul în care aţi avut o relaţie amoroasă care v-a traumatizat (indiferent din ce punct de vedere), trebuie să vă asumaţi acest lucru şi să vă comportaţi în aşa fel încât să vă protejaţi propria persoană. Acordaţi-vă timp să vă reveniţi şi să vă vindecaţi rănile, căci este foarte important să nu vă pripiţi şi să începeţi o relaţie nouă şi serioasă, pentru care nu sunteţi pregătit. De aceea, este chiar indicat să cunoaşteţi oameni noi, să vă distraţi şi vă creşteţi din nou încrederea în propria persoană.

Sunteţi o persoană activă şi ocupată

O relaţie are nevoie nu doar de implicare, ci şi de timp, iar dacă sunteţi o
într-un punct al vieţii în care vă concentraţi pe profesie, pe carieră sau pe studii este posibil să nu aveţi acest timp. Fără îndoială, relaţia ideală merită acest efort, însă, dacă sunteţi o persoană care este nevoită să jongleze cu munca, viaţa amoroasă şi viaţa socială din cauza programului foarte încărcat, atunci nu este o mare problemă. Dimpotrivă, relaţiile ocazionale pot fi chiar cea mai bună soluţie până când ajungeţi la stabilitate în viaţa profesională. Dacă sunteţi foarte dedicat carierei, un lucru la care trebuie să vă gândiţi este acela că, dacă vă doriţi o relaţie, la un moment dat va trebui să depuneţi eforturi şi dedicare şi în acest sens.

Fiind singur, vă descoperiţi propria persoană

Foarte mulţi dintre cei care nu sunt implicaţi într-o relaţie spun că iau o pauză pentru a se concentra pe propria persoană. Poate suna ca un clişeu, însă această afirmaţie ascunde mult adevăr. Potrivit psihologilor, avem multe lucruri de învăţat când nu avem o relaţie şi nu depindem de altcineva sau nu ne dedicăm respectivei persoane. Putem învăţa, de exemplu, cum să fim independenţi, cum să avem grijă de propria persoană şi cum să ne împăcăm cu noi înşine – lucruri care vor fi de folos şi în relaţia următoare, oricând se va „întâmpla“ ea. 
sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu