China, ţara unde internetul este cenzurat de autorităţi
Dictatorii cibernetici
Life & Style - Delia PATRUCenzura internetului, atacuri malware şi bloggeri trimişi după gratii. Acestea sunt doar câteva dintre armele moderne ale dictatorilor cibernetici în plină epocă a tehnologiilor.
Blackout al reţelei în Libia, SMS-uri pro-Mubarak în Egipt, mesaje pe Tweeter ale regimului din Siria: protestele recente din Orientul Mijlociu au demonstrat că noile tehnologii sunt tot mai exploatate pentru propaganda de stat şi pentru a-i reduce la tăcere pe dizidenţi.
Potrivit tg24.sky.it, acest fenomen nu este prezent doar în lumea arabă. Indiferent că este vorba de Iranul lui Ahmadinejad, de Cuba post-Fidel sau de Bielorusia tot mai obscurantistă a lui Lukashenko ori de junta militară din Biramania, în ultima perioadă, armele dictatorilor „cibernetici“ au câştigat tot mai mult teren şi sunt din ce în ce mai diversificate. Cel puţin aşa rezultă din raportul „The 10 Tools of Online Oppressors“, publicat cu ocazia Zilei mondiale a libertăţii presei de către Committee to Protect Journalists (CPT), o organizaţie nonprofit din Statele Unite, care luptă de mai mulţi ani alături de jurnaliştii în pericol din cauza regimurilor opresive.
Deşi pe de o parte internetul este folosit drept o puternică armă de cenzură, aşa cum s-a întâmplat în timpul recentelor proteste din Orientul Mijlociu, pe de altă parte, opresorii on-line şi-au adaptat rapid vechile strategii la lumea virtuală. Tacticile utilizate variază de la intimidarea directă (China, Rusia) şi până la criminalitate informatică (Tunisia, Iran), controlul infrastructurii de reţea (Etiopia) sau cenzura directă (Bielorusia).
Arme moderne
De exemplu, în Iran şi în alte state este negat sistematic accesul la sursele de informaţie care nu sunt agreate de guvern. În ultimii ani, regimul Ahmadinejad a făcut un pas înainte şi a luat în vizor şi toate softurile anticenzură, condamnându-i la mulţi ani de închisoare pe activiştii care folosesc altfel de programe pentru a putea naviga fără probleme. O altă „armă“ eficientă este cenzura directă. Cum poţi reduce la tăcere vocea unui dizident înainte de alegeri? În Bielorusia, de exemplu, s-a trecut la redirecţionarea imediată de la site-urile neagreate de Lukashenko. Şi astfel, cu ocazia alegerilor din decembrie 2010, cine dorea să intre pe site-ul opoziţiei era redirecţionat automat către un site creat de un partid inexistent. În Cuba, problema dizidenţilor on-line a fost eliminată de la rădăcină.
Astfel, internetul poate fi accesat doar din hoteluri, pentru sume imposibile pentru un cetăţean de rând. Cine reuşeşte totuşi să aibă acces, cum s-a întâmplat în cazul celebrului Yoani Sanchez, este defăimat public la televiziunea de stat. În Etiopia, statul a preluat controlul infrastructurii. Astfel, în acest stat nu există furnizori privaţi de internet, iar reţeaua este controlată în totalitate de guvern, care exercită un monopol absolut în sectorul telecomunicaţiilor. În acest fel, site-urile pot fi filtrate cu uşurinţă, iar activiştii sunt descoperiţi imediat şi aruncaţi în puşcărie.
Blackout al reţelei în Libia, SMS-uri pro-Mubarak în Egipt, mesaje pe Tweeter ale regimului din Siria: protestele recente din Orientul Mijlociu au demonstrat că noile tehnologii sunt tot mai exploatate pentru propaganda de stat şi pentru a-i reduce la tăcere pe dizidenţi.
Potrivit tg24.sky.it, acest fenomen nu este prezent doar în lumea arabă. Indiferent că este vorba de Iranul lui Ahmadinejad, de Cuba post-Fidel sau de Bielorusia tot mai obscurantistă a lui Lukashenko ori de junta militară din Biramania, în ultima perioadă, armele dictatorilor „cibernetici“ au câştigat tot mai mult teren şi sunt din ce în ce mai diversificate. Cel puţin aşa rezultă din raportul „The 10 Tools of Online Oppressors“, publicat cu ocazia Zilei mondiale a libertăţii presei de către Committee to Protect Journalists (CPT), o organizaţie nonprofit din Statele Unite, care luptă de mai mulţi ani alături de jurnaliştii în pericol din cauza regimurilor opresive.
Deşi pe de o parte internetul este folosit drept o puternică armă de cenzură, aşa cum s-a întâmplat în timpul recentelor proteste din Orientul Mijlociu, pe de altă parte, opresorii on-line şi-au adaptat rapid vechile strategii la lumea virtuală. Tacticile utilizate variază de la intimidarea directă (China, Rusia) şi până la criminalitate informatică (Tunisia, Iran), controlul infrastructurii de reţea (Etiopia) sau cenzura directă (Bielorusia).
Arme moderne
De exemplu, în Iran şi în alte state este negat sistematic accesul la sursele de informaţie care nu sunt agreate de guvern. În ultimii ani, regimul Ahmadinejad a făcut un pas înainte şi a luat în vizor şi toate softurile anticenzură, condamnându-i la mulţi ani de închisoare pe activiştii care folosesc altfel de programe pentru a putea naviga fără probleme. O altă „armă“ eficientă este cenzura directă. Cum poţi reduce la tăcere vocea unui dizident înainte de alegeri? În Bielorusia, de exemplu, s-a trecut la redirecţionarea imediată de la site-urile neagreate de Lukashenko. Şi astfel, cu ocazia alegerilor din decembrie 2010, cine dorea să intre pe site-ul opoziţiei era redirecţionat automat către un site creat de un partid inexistent. În Cuba, problema dizidenţilor on-line a fost eliminată de la rădăcină.
Astfel, internetul poate fi accesat doar din hoteluri, pentru sume imposibile pentru un cetăţean de rând. Cine reuşeşte totuşi să aibă acces, cum s-a întâmplat în cazul celebrului Yoani Sanchez, este defăimat public la televiziunea de stat. În Etiopia, statul a preluat controlul infrastructurii. Astfel, în acest stat nu există furnizori privaţi de internet, iar reţeaua este controlată în totalitate de guvern, care exercită un monopol absolut în sectorul telecomunicaţiilor. În acest fel, site-urile pot fi filtrate cu uşurinţă, iar activiştii sunt descoperiţi imediat şi aruncaţi în puşcărie.
Patria cenzurii
În ţara internetului cenzurat, China, tehnologiile de control au devenit din ce în ce mai sofisticate. Ultima tendinţă este trimiterea de e-mail-uri în care sunt incluse link-uri ce, odată accesate, instalează automat un malware (software rău-intenţionat) în computerul proprietarului. În acest fel, utilizatorul calculatorului va fi, fără să ştie, supervizat de autorităţi. Mai mulţi jurnalişti au căzut victimă acestei tehnici de „spear-phishing“, mai ales după acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistului Liu Xiaobo.
De multe ori, autorităţile au luat măsuri şi mai drastice, cum ar fi restricţionarea totală a accesului la internet. Deşi este cea mai extremă dintre metode, mai ales din cauza consecinţelor economice, ea a fost deja aplicată în Birmania în 2007, în Iran, în 2009, în China în timpul recentelor conflicte din Xinjiang, precum şi în Egipt sau Libia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu