sâmbătă, 30 aprilie 2011

VIDEOCHAT GÂNDUL. Cum a răspuns Horaţius Dumbravă, preşedintele CSM, întrebat de cititorii Gândul cum a scăpat judecătoarea prinsă beată la volan

VIDEOCHAT GÂNDUL. Cum a răspuns Horaţius Dumbravă, preşedintele CSM, întrebat de cititorii Gândul cum a scăpat judecătoarea prinsă beată la volan

de Gabriela ŞTEFAN Postat la: 29.04.2011 18:00 Ultima actualizare: 29.04.2011 19:05
VIDEOCHAT Şeful CSM a răspuns întrebărilor cititorilor Gândul: Cazul judecătoarei Elena Turcu a dus la o imagine pătată, defectuoasă a Justiţiei
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), judecătorul Horaţius Dumbravă, a participat, vineri, la videochatul gândul, unde a răspuns live întrebărilor cititorilor gândul.
Citiţi în continuare un rezumat al răspunsurilor date de şeful CSM. De asemenea, puteţi intra pe videochat pentru a urmări înregistrarea completă.
Când va merge bine justiţia din România. "Toată lumea aşteaptă ca justiţia să meargă mai bine. Chiar judecătorii aşteaptă ca justiţia să meargă mai bine. Când va merge? Când toţi vom face efortul pentru a ne îndeplini obiectivele pe care cu toţii ni le-am propus. Adică să avem practică unitară, să avem performanţă în cauzele pe care le soluţionăm, să nu avem rateuri, să nu avem erori judiciare. La acel moment putem spune că justiţia merge mai bine. Dacă acţionăm împreună, fie că e CSM, fie că sunt instanţele, parchetele, Înalta Curte. Şi cu ajutorul Legislativului şi Executivului. Pentru că depindem unii de alţii: legi mai bune pot conduce la o justiţie mai bună", a declarat preşedintele CSM.
Cazul judecătoarei Elena Turcu, prinsă beată la volan şi care a fost achitată de Înalta Curte. "Acum avem o hotărâre judecătorească care a rămas definitivă. La nivelul aparenţei, doamna Elena Turcu este nevinovată. Pentru că avem o hotărâre judecătorească care spune că nu au fost probe pentru a fi condamnată pentru infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată. În schimb, la nivelul imaginii publice avem o mare problemă, pentru că aceasta a dus o imagine defectuoasă justiţiei. Sper că toţi procurorii şi judecătorii au învăţat ceva din acest caz. Atunci când ieşim pe uşa biroului, suntem cetăţeni ca oricare alţii. Nu ne putem permite să ne prevalăm de calitatea noastră de judecător sau de procuror, indiferent de situaţie, pentru a avea un avantaj în raport cu cetăţenii simpli", a precizat şeful CSM.
Se mai poate face ceva în cazul judecătoarei Turcu? "Imediat după ce am aflat de hotărârea judecătorească care a rămas definitivă, am luat toate actele care au stat la baza deciziilor fostului CSM. Din păcare, la acest moment, CSM nu mai poate să facă nimic. Din punct de vedere disciplinar, s-a dat o hotărâre în anul 2008, iar pe Codul deontologic s-a constatat că fapta este prescrisă, aşa că la acest moment nu putem să facem altceva decât să luăm act de hotărârea judecătoarească şi să o repunem în funcţie. Dar imaginea pătată a justiţiei rămâne şi la acest lucru sper să reflectăm cu toţii, judecători şi procurori", a declarat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Situaţia magistraţilor care sunt agenţi sub acoperire . "Aici, CSAT ar trebui să ne răspundă pentru că, potrivit legii, CSAT trebuie să verifice dacă sunt agenţi sub acoperire în funcţie. Pentru că, pentru trecut, răspunde CNSAS şi aici aproape că am finalizat procesul de comunicare de către CNSAS a deciziilor celor care au colaborat cu Securitatea. Sper să nu avem în sistem agenţi sub acoperire indiferent de la ce serviciu ar fi", a precizat Horaţius Dumbravă.
• Despre erorile judiciare. "Erorile judiciare reprezintă o palmă pe obrazul justiţiei. Încercăm să stopăm pe cât posibil acest fenomen, care nu există numai în România. Ştiţi foarte bine că şi în Statele Unite există erori judiciare. Dar, totuşi, trebuie spus că procentul erorilor judiciare nu este atât de mare pe cât spune percepţia publică. Doar 6 la sută dintre hotărârile judecătoreşti sunt casate sau desfiinţate de către instanţele superioare. Aceasta este statistica, iar statistica nu minte", consideră şeful CSM.
Desfiinţarea SIPA. "Este foarte bine că s-a desfiinţat SIPA, pentru că era la îndemâna ministrului Justiţiei. S-a desfiinţat în 2005. Şi s-au făcut abuzuri prin intermediul acestui serviciu. În sistem nu este nevoie de astfel de servicii secrete. O problemă avem însă cu arhiva acestui serviciu, care este sigilată la Ministerul Justiţiei, şi nu s-a stabilit ce să facem cu ea", este opinia şefului CSM.
Sondaje despre imaginea Justiţiei. "La nivelul justiţiabililor, a celor care se judecă, avem câteva sondaje extrem de interesante. Un sondaj făcut la Bucureşti în rândul celor care se judecă arată că încrederea în judecători este de peste 60 la sută. În schimb, încrederea în judecători a celor care nu se judecă este de 25 la sută", a precizat judecătorul Horaţius Dumbravă pentru cititorii gândul.
Sporurile salariale ale magistraţilor. "După câte ştiu, mai sunt foarte puţine procese la acest moment. Cred că şi sistemul s-a maturizat între timp. Oricum, nu am fost singurii bugetari care am iniţiat în instanţe astfel de procese", susţine şeful CSM.
sursa; gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu