marți, 5 aprilie 2011

„Soţia“ lui Dumnezeu

Picătura de cunoaştere

Util si placut - Delia PATRU

„Soţia“ lui Dumnezeu

Recentele studii ale unei cercetătoare din Marea Britanie au deschis o nouă şi probabil extrem de aprigă dezbatere despre rolul femeii în cele trei mari religii monoteiste: islam, creştinism şi ebraică. Potrivit focus.it, Francesca Stavrakopoulou, cercetător şi lector senior în Biblia ebraică, Departamentul de Teologie şi Religie la Universitatea din Exeter, ar fi descoperit, în Vechiul Testament, mai multe referiri la Asherah, o divinitate feminină a fertilităţii, care în cursul secolelor ar fi dispărut din testul sacru. Potrivit dovezilor arheologice, inclusiv inscripţiilor, figurinelor şi textelor vechi, precum şi detaliilor din Biblie, se indică faptul că Yahweh (numele ebraic al lui Dumnezeu) nu a fost singura divinitate adorată în Israelul antic. Mai mult, aceleaşi dovezi arheologice atestă că Dumnezeu ar fi fost adorat laolaltă cu o zeiţă. Se pare că aceasta a fost venerată alături de Dumnezeu în templul Lui din Ierusalim.
J. Edward Wright, preşedinte al Arizona Center for Judaic Studies, a confirmat rezultatele studiului lui Stavrakopoulou, afirmând că în multe inscripţii ebraice antice se menţionează „Yahweh şi a sa Asherah“.
Potrivit Discovery News, rolul lui Asherah era deosebit de important în unele religii antice sud-orientale, fiind o divinitate puternică, legată de cultul fertilităţii şi al pământului. Era cunoscută cu nume diferite, printre care Astarte şi Iştar, care în română ar putea însemna „Arborele Sacru“.
Aaron Brody, specialist în textele biblice de la Pacific School of Religion, a explicat că vechii evrei erau politeişti şi doar o mică parte dintre ei erau monoteişti. Situaţia s-a schimbat apoi radical în 586 a.Hr., odată cu construcţia Templului din Ierusalim, când a început să se impună versiunea monoteistă.                                                       sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu