marți, 25 ianuarie 2011

Romtelecom ar putea cheltui peste 30 mil. euro pentru restructurarea personalului, in 2011

 Romtelecom ar putea cheltui peste 30 mil. euro pentru restructurarea personalului, in 2011
Romtelecom ar putea cheltui peste 30 mil. euro pentru 
restructurarea personalului, in 2011
Anul trecut compania a renuntat la 1.000 de angajati pentru care a platit 23,7 mil. euro si a externalizat alti 400
Prioritatea maxima pentru Romte­le­com a devenit reducerea cos­turilor, intr-o perioada in care conditiile economice s-au inrau­tatit dramatic.

Restructurarea de personal nu este insa ieftina pentru operator, sumele compensatorii ajungand, in unele cazuri, in functie de vechime, pana la 14.000 de euro, pentru care compania trebuie sa plateasca si impozite.
In primele noua luni ale anului trecut, Romtelecom a platit 23,7 mili­oane de euro pentru restructurarea de personal, spun reprezentantii com­paniei. „Pana la finalul anului dife­rentele sunt nesemnificative, pentru ca e vorba de plecarile din primavara si vara”, a declarat pentru „Financiarul” Cristina Popescu, directorul de relatii publice al companiei.

Anul trecut, 600 de angajati au fost disponibilizati, prin reducerea, de la doi la unu, a componentei echipelor de interventie tehnica, iar alti 400 de sala­riati au renuntat voluntar la contractele de munca. De asemenea, la inceputul anului trecut, Romtelecom a transferat la Ericsson 400 de salariati prin exter­nalizarea a doua departa­mente.

Potrivit calculelor „Financiarul”, tinand cont ca Romtelecom a cheltuit 23,7 milioane de euro cu restructurarea a 1.000 de angajati in primele noua luni din 2010, diferentele privind aceasta suma nefiind semnificative pana la fi­nalul anului, restructurarea din 2011 ar putea costa Romtelecom aproximativ 33 de milioane de euro, daca acest pro­ces ar viza 1.400 de angajati.

Restructurarile din acest an vor avea loc in lunile aprilie, iulie si noiembrie, iar personalul care urmeaza sa para­seasca operatorul va primi com­pensatii de pana la 14.000 de euro, in functie de vechime, si va fi consiliat in procesul de cautare a unui nou loc de munca, spun reprezentantii companiei.

„Toate eforturile de transformare din anii precedenti nu au fost in van, deoarece, fara masurile pe care le-am luat in trecut, nu am fi fost capabili sa facem fata conditiilor economice, care s-au inrautatit de-a lungul ultimilor ani, si sa atingem aproximativ cate un milion de clienti pentru serviciile de internet broad­band si de televiziune. Costurile au devenit prioritatea maxima, data fiind puterea de cumparare redusa a clientilor si asteptarile acestora de a avea preturi mici si servicii de calitate. Ope­ram pe o piata extrem de compe­titiva, cu unele dintre cele mai mici preturi din Europa pentru serviciile de comunicatii, si tre­buie sa fim capabili sa ne imbu­nata­tim perfor­mantele la nivel intern, capa­citatea noastra de a oferi mai mult cu mai putine resurse.

Trebuie sa sustinem transfor­marea si schimbarea continua a com­paniei - este singura modalitate prin care pu­tem sa fim in con­tinuare compe­titivi pe piata roma­neasca”, a declarat recent Yorgos Ioan­ni­dis, direc­torul general al Rom­telecom.

Peste 20 de proiecte vizeaza transformarea companiei


Reducerea personalului este in stransa legatura cu demararea a peste 20 de proiecte de transformare. Acestea tintesc aspecte precum imbunatatirea proceselor, de la vanzari pana la ciclul de instalare, cresterea eficientei in call center-uri si magazine sau simplificarea portofoliului de produse. Alte proiecte sunt in stadiu de evaluare in acest moment, spun reprezentantii compa­niei. Perioada in care se vor derula proiectele initiate acum se extinde pana in 2013.
Autor: Finaciarul
Sursa: www.financiarul.com  Luni, 24 Ianuarie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu