vineri, 28 ianuarie 2011

Cum să păşeşti pe drumuri de legendă


În jurul Kashgar-ului peisajul este sălbatic

Cum să păşeşti pe drumuri de legendă

Life & Style - Olivia DRAGNEA

Există peste tot în lume rute care reuşesc să taie respiraţia fiecărui călător. Multe sunt trasee turistice descoperite şi dezvoltate tocmai în ideea de a promova acest segment al turismului. Dar mult mai interesantă este prezenţa  câtorva rute legendare, care au fost de-a lungul timpului o sursă de inspiraţie a scriitorilor, regizorilor, pictorilor şi chiar a compozitorilor.
Drumurile Mătăsii au apărut în Antichitate cu aproximativ 3.000 de ani înaintea erei noastre şi reprezentau primele căi de transport al mătăsii din China în regiunile Mării Mediterane, dar şi în zona Asiei Centrale.

„Drumul Mătăsii“ leagă bazinul Mării Medite-rane cu estul Asiei

Existau şi alte trasee la fel de cunoscute, dar Drumul Mătăsii reprezenta mult mai mult decât schimbul comercial de marfă, practic, până în secolul al XIV-lea, contribuind la melanjul dintre cele mai vechi culturi şi civilizaţii ale lumii: China, India, Persia, Arabia, Grecia şi Roma.
Mătasea chinezească era transportată de caravane pe drumul care pornea din capitala Imperiului Changan şi care măsura mii de kilometri. Astfel s-a format legătura directă între China şi Europa. Acum, această legătură este posibilă prin mai multe căi, iar Drumul Mătăsii are o importanţă istorică, fiind studiat de UNESCO şi atrăgând tot mai mulţi turişti în teritoriul Chinei, dornici să străbată măcar prima parte de traseu. Agenţiile de turism promovează astfel de trasee în China, ce durează între 14 şi 22 de zile, cu preţuri cuprinse între 2.200 şi 3.370 de euro.
Un astfel de tur include vizita celor mai reprezentative oraşe: Kashgar, unde are loc cel mai vechi şi mai mare târg din nord-vestul Chinei, Turpan, oraşul-oază, fiind considerat o escală luxoasă în acea vreme, Dunhuang, un loc de pelerinaj şi cel mai important centru al budismului, unde se află şi unele dintre cele mai faimoase grote - „Peşterile Mogao“, care adăpostesc o colecţie de 50.000 de pergamente şi picturi cu Buddha, şi, bineînţeles, vizitarea celui mai important oraş, Xian, de unde începea Drumul Mătăsii.

Traseul de aproape 4.000 km pe Ruta 66 uneşte Coasta de Est cu cea de Vest

Distanţa dintre Chicago şi Los Angeles cu siguranţă este parcursă de mulţi dintre turişti cu avionul, dar nu sunt puţini cei care preferă să străbată acest traseu cu maşina pe legendara „Route 66“, care traversează America, unind Coasta de Est cu cea de Vest. Se spune că numai călătorind pe acest traseu veţi înţelege şi cunoaşte cu adevărat civilizaţia americană.
Construită în 1926, „Route 66“ se întinde pe aproape 4.000 km, străbătând opt state, şi este prima autostradă transcontinentală care trece prin toate zonele de climă. În anii ‘50 a fost înlocuită de autostrăzi moderne, iar astăzi este folosită numai de turiştii străini, care doresc să străbată toate cele opt state aşa cum o făceau fermierii săraci, în căutarea unei vieţi mai bune.
Autostrada trece prin Illinois, Missouri, Kansas, Oklahoma, Texas, New Mexico, Arizona şi California.
Cea mai vizitată porţiune a traseului este cea din Oklahoma, unde se aduce un tribut special eroilor Vestului Sălbatic prin „Cowboy Hall of Fame“. Alt loc la fel de cunoscut este monumentul celor zece maşini îngropate pe jumătate în pământ - Ferma Cadillac, trecând prin celebra zonă Llano Estecado de pe teritoriul Texasului. Călătoria se termină în California, după traversarea deşertului Mojave, trecând prin Hollywood şi ajungând la Oceanul Pacific.
Astfel de trasee se organizează de către agenţiile locale din SUA la preţuri cuprinse între 1.300 şi 1.700 de euro. Multe dintre motelurile de pe traseu datează din anii ‘50, în Arizona aflându-se unul dintre cele trei moteluri Teepee inspirate din wigwam-uri, corturile indiene din piele. 
sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu